FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA - CFR CLUJ

Cronică de Eduard Apostol Locomotiva Universitatea Craiova lasă în gară vagoanele de la CFR Cluj » Clasamentul în play-off „se rupe”

Universitatea Craiova - CFR Cluj / Foto: Criti Preda GSP +29   FOTO
Universitatea Craiova - CFR Cluj / Foto: Criti Preda GSP

Articol de , , , - Publicat luni, 06 aprilie 2026 22:25 / Actualizat luni, 06 aprilie 2026 23:25

Reprezentație de forță a Universității Craiova în această seară cu CFR Cluj, scor 2-0, în care juveții au arătat de ce specialiștii îi plasează drept favoriți în lupta la titlu. Au scăpat și de un adversar incomod, au făcut show pentru suporteri.

Meci aprig, dueluri tari, s-a băgat bine de tot piciorul la minge, cu ciudă. Jucătorii nu s-au menajat, fiindcă din ambele tabere s-a acreditat ideea că este o confruntare esențială în economia luptei la titlu.

Vezi AICI detalii despre etapa a 3-a din play-off-ul Superligii

Cronică de Eduard Apostol. Craiova râde și dansează!

Craiova încă are în memorie șocul pierderii campionatului în 2020 în bătălia cu CFR Cluj. A încercat să-și ia tare adversarul, însă "feroviarii" au ceva din temperamentul lui Daniel Pancu, nu se sperie cu una, cu două. Chiar dacă 20.000 de juveți în tribună au încercat să-și intimideze oponenții și pe arbitri.

CFR a jucat enervant pentru gazde, încercând uneori la limita regulamentului să taie din fașă orice atac. Craiovenii s-au precipitat în zona careului, sau în interior, Al-Hamlawi (27) pierzându-se cu firea și căzând caraghios când să reia decisiv. Interesant cum Matei l-a scos din joc pe Keita, în tușă, cu o minge dată printre picioarele adversarului.

Un 0-0 spectaculos în prima repriză

În celălalt careu, Aliev (28) a creat panică maximă, fin, cu o reluare ce a căutat colțul lung, mingea ducându-se agonizant pe lângă bară. Pancone, prea recalcitrant, a evitat eliminarea de puțin în minutul 29. Spiritele s-au încins și mai mult.

În finalul primei reprize a fost un duel de uzură care a convenit de minune oaspeților. Stând la pândă să dea lovitura decisivă. Oltenii au avut posesia, clar. Cicâldău (38) a încercat să surprindă de la distanță, destul de mult din afara careului, sesizând că altfel... Popa a scos cu brio șutul în forță.

Apoi, portarul clujenilor a avut șansă fiindcă a simțit târziu șutul lui Anzor (41), doar că georgianul și Craiova au fost loviți de ghinionul transversalei. După care, Laurențiu Popescu (45) a fost colosal unu la unu în fața lui Cordea, care se și vedea celebrând golul. Foarte bună prima repriză, un 0-0 viu, frumos, rotund.

5 minute de vis pentru juveți, show total pe "Oblemenco"

Repriza secundă a început cu aceleași coordonate. La a doua încercare, "torpila" lui Anzor (56) și-a atins ținta. A tras de la Tbilisi! Cu o precizie matematică. La așa gol frumos, au înnebunit salcâmii!

  • Sursă video: Prima Sport 1

Deja la reușita cu capul a lui Al-Hamlawi (61) lumea era în picioare și oltenii se și vedeau în luna mai celebrând pe străzi. Centrare de supermeseriaș a lui Mora. Coelho și-a permis să-i scoată pe marcatorii golului, plus Etim, și i-a aruncat în luptă pe Baiaram, Nsimba și Tudor Băluță. Forță!

Pe contraatac, Florin Ștefan (67) a ajuns - nici el nu știe cum! - la finalizare, unu la unu, în banda dreaptă, doar că fundașul stânga al oltenilor n-a putut ucide duelul. A mai avut un glonț pe țeavă, două minute mai târziu, din stânga, "șiret" parșiv, dar Popa a scos.

Craiova are față de campioană, CFR Cluj nu!

Matei (73) a scăpat pe zonă centrală și a înscris, dar bucuria a fost curmată rapid, golul fiind anulat pe motiv de ofsaid. Universitatea Craiova a dat o dublă lovitură: 1) 3 puncte prin care a egalat U Cluj în clasament, dovedind încă o dată că rămâne o candidată serioasă la titlu, care nu se taie sub presiunea clasamentului și 2) a scăpat de un adversar incomod, CFR Cluj, în duelul pentru supremație.

În timp ce juveții au demonstrat că au de ce să-și propună eventul în acest sezon, "feroviarii" din Gruia au limite, totuși. De văzut următoarea etapă, U Cluj - Universitatea Craiova, lunea viitoare, să vedem cine ia o opțiune serioasă pentru locul 1, pentru duelul final.

Clasamentul din play-off-ul Superligii după 3 etape

FINAL » Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-0

  • Click AICI pentru mai multe detalii și statistici!

  • Au marcat: Anzor 56, Assad 60

  • 19.754 de spectatori sunt la acest meci, dintre care 32 oaspeți

Minutul 90: Ultima schimbare la Craiova! Intră Luca Băsceanu în locul lui David Matei. Partida este prelungită cu 5 minute

Minutul 87: CFR Cluj a mai echilibrat meciul în ultimele minute, în căutarea golului care să relanseze meciul, dar Popescu își menține buturile intacte pe final de joc. Ultimele 3 minute înainte de prelungiri

Minutul 80: Screciu țâșnește spre poartă, cu Nsimba în stânga lui, dar Matei Ilie îl blochează aproape de centrul terenului

Minutul 73: GOL anulat pentru Craiova! David Matei înscrie pentru 3-0 pe contraatac, dar de la margine se ridică fanionul și reușita puștiului oltenilor este anulată. Faza este analizată în VAR mai bine de un minut și jumătate, de unde se confirmă poziția neregulamentară. Scorul rămâne 2-0. Ultimele 15 minute din timpul regulamentar

Minutul 69: Craiova rămâne în atac și continuă să pună presiune la poarta clujenilor deși este două etaje mai sus pe tabelă față de adversari. Florin Ștefan expediază, iar Mihai Popa intervine. Același Florin Ștefan rămâne în posesia balonului și centrează perfect pentru David Matei, în „gura” porții, dar acesta ratează întâlnirea cu mingea

Minutul 67: Nsimba și Florin Ștefan înaintează spre poarta clujenilor, iar cel din urmă trimite periculos, în căutarea golului de 3-0, dar oaspeții pot să răsufle ușurați. Chiar și așa, cu două goluri în față pe tabelă, tot Craiova are inițiativa în continuare

Minutul 60: GOL Craiova! Gol Assad Al-Hamlawi! CFR nu acuză primirea golului și mai încasează o lovitură după doar cinci minute. Mora centrează impecabil în careu pentru Assad, iar acesta cu capul, dintre doi adversari, se înalță și nu irosește șansa de 2-0. Nebunie în Bănie, tot stadionul este în picioare

Minutul 56: GOL Craiova! Gol Anzor Mekvabishvili! Oltenii deblochează tabela în Bănie, după mai multe minute în care au dominat copios. Assad, în stânga, întoarce spectaculos cu călcâiul pentru Florin Ștefan, iar mingea ajunge deviată la Anzor, care a prins un șut formidabil, de manual, de la 25 de metri, pe jos, fără vreo speranță pentru Mihai Popa

  • Sursă video: Prima Sport 1

Minutul 50: Mihai Popa trage de timp și este avertizat de Bîrsan cu cartonașul galben la 5 minute după pauză

Minutul 49: Oltenii încep și repriza secundă tot în atac, iar Mora trimite din prima un șut periculos, cu care încearcă să îl surprindă pe Popa, dar mingea nu creează probleme

Minutul 46: Start în repriza secundă de la scorul de 0-0. O singură schimbare la pauza meciului, în tabăra celor de la CFR Cluj! Părăsește terenul Marian Huja, intră Matei Ilie

Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, imagini de joc
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
+24 FOTO

Pauză în Bănie! Tabela este 0-0 după primele 45 de minute de joc, la capătul unei reprize dominate clar de olteni, care nu au găsit însă drumul spre gol.

Minutul 45: Rumoare în Bănie fix înainte de pauză și contrar cursului jocului. Pe fondul dominării Craiovei, Cordea îl vede ieșit pe Popescu și șutează, dar portarul gazdelor intervine și îndepărtează pericolul. Primul șut pe spațiul porții al clujenilor. Prima repriză este prelungită cu cel puțin un minut

Minutul 41: Craiova presează în finalul primei părți, dar trasorul expediat de Anzor „mușcă” bara și îl întinde pe Mihai Popa, iar CFR respiră după o nouă fază extrem de complicată. Tabela rămâne 0-0, în ciuda insistenței oltenilor

Minutul 40: David Matei combină cu Mora în partea dreaptă, „under-ul” oltenilor se zbate și păstrează mingea, pe care o trimite în careu, dar centrarea pentru Etim nu are nicio finalitate

Minutul 38: O nouă șansă a oltenilor de a deschide scorul în Bănie, după o combinație cu Etim în partea stângă, dar șutul lui Cicâldău, de la distanță, este respins în față de Mihai Popa

Universitatea Craiova - CFR Cluj / Foto: Criti Preda GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, imagini de joc
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
+24 FOTO

Minutul 34: Carlos Mora ia pe cont propriu o acțiune, înaintează cu mingea la picior, dar clujenii blochează în careu centrarea foarte bună a acestuia. Oltenii rămân în atac și primesc imediat lovitură liberă, după ce același Mora este călcat

Minutul 28: Crește tensiunea în Bănie! Daniel Pancu este extrem de nemulțumit pe margine, protestează și vede cartonașul galben din partea lui Bîrsan

Minutul 27: La poarta cealaltă, la faza imediat următoare, Biliboc trimite din unghi pentru Alibek Aliev, iar mingea „se scurge” milimetric prin fața liniei porții, fără să intre

Minutul 26: Șansă mare irosită de olteni la jumătatea primei reprize. Matei trimite foarte bine pentru Cicâldău, care accelerează în banda dreaptă și trimite excelent în dreptul punctului de la 11 metri, unde îl vede pe Assad. Palestinianul alunecă însă fix în momentul întâlnirii cu mingea și ratează șansa de a șuta dintr-o poziție ideală

Universitatea Craiova - CFR Cluj / Foto: Criti Preda GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, imagini de joc
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
+24 FOTO

Minutul 18: Carlos Mora expediază un șut puternic, de la distanță, care pare fără țintă, dar Braun intervine și degajează în corner. Din fază fixă, CFR are emoții, dar Abeid intervine salvator. Crește presiunea la poarta clujenilor

Minutul 15: Oltenii domină startul acestui meci și au la capătul primului sfert de oră și avantajul posesie de partea lor, 65%. Elevii lui Coelho presează și încearcă construcția, fără să își creeze însă vreo ocazie mare de a mișca tabela

Minutul 12: Etim a țâșnit în banda stângă, a luat faza de unul singur, dar Sinyan a blocat și îndepărtat pericolul de la buturile lui Mihai Popa

Universitatea Craiova - CFR Cluj / Foto: Criti Preda GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, imagini de joc
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP
+24 FOTO

Minutul 9: După un start incandescent de meci, situația s-a mai liniștit în Bănie. Craiova a părut să aibă inițiativa, dar CFR a echilibrat balanța

Minutul 5: Keita vede primul cartonaș galben al meciului

Minutul 3: Prime secvențe „fierbinți” în Bănie, publicul pune foarte multă presiune pe feroviari. Oltenii beneficiază de prima lovitură liberă, dar mingea expediată de Anzor este bâlbâită în careu și respinsă de clujeni

Start de partidă în Bănie în meciul care încheie etapa a 3-a din play-off-ul Superligii! Craiova este obligată să câștige pentru a reveni pe primul loc. În cazul în care CFR Cluj va câștiga o va egala pe formația alb-albastră la cota 33. Atmosferă frumoasă pe „Oblemenco”, circa 20.000 de suporteri prezenți

Echipele de start la Universitatea Craiova - CFR Cluj

Universitatea Craiova (3-4-3): I. Popescu - Romanchuk, Ad. Rus, Screciu (cpt.) - Mora, Cicâldău, Anzor, Fl. Ștefan - D. Matei, Al Hamlawi, Etim
Rezerve: S. Lung, Glodean, Stefanovic, Balelj, Teles, Houri, Al. Crețu, L. Băsceanu, Baiaram, Nsimba, D. Barbu, T. Băluță
Absenți: Bancu (suspendat), Isenko, M. Rădulescu (accidentați)
Antrenor: Filipe Coelho

CFR Cluj (4-2-3-1): M. Popa - Braun, Sinyan, Huja, Abeid - Muhar (cpt.), T. Keita - Cordea, Korenica, Biloboc, Aliev
Rezerve: Vâlceanu, Gal, Camora, Kun, M. Ilie, Djokovic, Deac, Ad. Păun, A. Fica, Șfaiț, Kamara, Zahovic
Absenți: Rocha, Omerue, Masic (accidentați)
Antrenor: Daniel Pancu

Stadion: „Ion Oblemenco” - Craiova
Arbitru: Marcel Bîrsan, A1: Radu Ghinguleac, A2: Mircea Grigoroiu
Arbitru VAR: Rareș Vidican, AVAR: Vasile Marinescu, R1: Cristian Moldoveanu
Observator: Augustus Constantin

UPDATE ora 20:10 » Gică Craioveanu, optimist înainte de meci

Cu aproximativ 20 de minute înainte de start a sosit la stadion și Gică Craioveanu, extrem de optimist. Crede însă că acest meci va fi decisiv pentru olteni în lupta la titlu.

„Astă seară, depinde, dacă câștigăm suntem campioni. Așa cred. Nu îmi e teamă de cele două echipe din Cluj, îmi e teamă numai de noi”, a spus Grande, la sosirea la stadion.

UPDATE ora 19:07 » A ajuns și CFR Cluj la stadion

La oaspeți, Korenica a ieșit primul din autocar, iar Pancu ultimul. Daniel s-a îmbrățișat cu Sorin Cârțu care tocmai atunci a venit la stadion.

UPDATE ora 19:02 » Craiova a ajuns la stadion

Primul a ieșit din autocar Ștefan Baiaram, aplaudat de doi copii. Coelho a ajuns până în zona vestiarelor, apoi s-a întors și s-a îmbrățișat cu Daniel Tudor, antrenorul cu portarii, suspendat pentru acest meci. Tudorică este foarte apreciat de către olteni.

+45 FOTO

UPDATE ora 18:15 » Gazonul de pe „Ion Oblemenco” se prezintă în condiții excelente

Cu mai mult de două ore înaintea partidei dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, gazonul se prezintă în condiții excelente. Cei de la stadion fac ultimele pregătiri pentru ca totul să decurgă exact așa cum trebuie. În Bănie sunt așteptați 20.000 de oameni.

+45 FOTO
Citește și:
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Tenis
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Nationala
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Superliga
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Wizz Air renunță la 6 zboruri din România
Profit.ro
Wizz Air renunță la 6 zboruri din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (23)
ciprianuniversitatea
ciprianuniversitatea  •  06 Aprilie 2026, 23:30

Daca nu apare ceva iesit din comun, titlul trebuie sa vina in Banie.

bohun
bohun  •  06 Aprilie 2026, 23:11
Postat de Makanaki. pe 06 Aprilie 2026, 22:33

barsanul a incercat la inceputul meciului sa ajute cfr-ul , sa echilibreze cumva meciul iar pe final a tot incercat sa limiteze scorsul , galbenul incasat de Nsimba e absurd. Era ofticat barsanul, la fel ca cei de la digi, ce voce stinsa a avut la golul 2 :D Nu stiu cum a reusit cfr acea serie de victorii.

Ei cum sa nu știi...? A început când a venit muri... ce coincidență!

giorgibacu
giorgibacu  •  06 Aprilie 2026, 23:05

Echipa Craiovei a jucat bine, cei de la CFR în repriza a doua au primit doua goluri de portar, cu niște jucători de baza precum Muhar, Bilibok, Alibek neinspirati iar cei veniți de pe banca în special Fica cu un joc slab ! Are dreptate Pancu referitor la arbitrajul smecheresc al lui M. Birsan !!!! Se pune întrebarea de ce mai sunt delegați la meciuri acești jalnici arbitrii M. Birsan, M. Barbu, Coltescu , Costreie , care au fost folosiți la vicierea rezultatelor meciurilor din ultimile doua campionate, fapte ce au dus la nivelul slab al reprezentării fotbalului nostru în competițiile externe ????

Vezi toate comentariile (23)
Comentează