FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

OFICIAL Acum e gata! Jucătorul care și-a anunțat plecarea de la Universitatea Craiova și apoi și-a șters mesajul e liber

Ștefan Bană a plecat oficial de la Universitatea Craiova
Ștefan Bană a plecat oficial de la Universitatea Craiova

Articol de - Publicat joi, 06 august 2026 11:29 / Actualizat joi, 06 august 2026 11:38

Ștefan Bană s-a despărțit oficial de Universitatea Craiova. Recent își anunțase plecarea de la olteni, dar apoi și-a șters postarea.

Vineri, mijlocașul de 21 de ani postase un mesaj amplu de despărțire, în care le-a mulțumit antrenorilor, colegilor și suporterilor pentru cei 11 ani petrecuți la club. Ulterior, postarea a dispărut de pe contul său de Instagram. Acum, o poate publica din nou, după ce despărțirea a fost oficializată.

Ștefan Bană a plecat oficial de la Universitatea Craiova

Azi, Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF a publicat lista deciziilor luate în ședința de miercuri. Printre acestea s-a aflat și cea privind încetarea contractului dintre Bană și Universitatea Craiova.

„Încetare raporturi contractuale. Admite cererea. Constată încetarea raporturilor contractuale prin acordul părților, începând cu data de 05.08.2026. Definitivă”, se arată în comunicatul CNSL referitor la cazul Universitatea Craiova – Ștefan Bană.

Ștefan Bană a bifat 32 de meciuri pentru prima echipă a Universității Craiova. A marcat trei goluri și a oferit două pase decisive. În sezonul trecut a fost împrumutat la Oțelul Galați, de unde a plecat cu scandal.

A venit momentul să-mi iau la revedere de la echipa pe care o iubesc din tot sufletul meu. Vreau să le mulțumesc tuturor antrenorilor și tuturor colegilor alături de care am avut onoarea să colaborez în acești 11 ani.

Le mulțumesc din suflet tuturor oamenilor care au crezut în mine și care încă mai cred în forțele mele. Și, nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc suporterilor care au susținut mereu echipa și care ne-au fost alături în fiecare moment! A fost un capitol frumos din viața mea, pe care îl voi purta mereu în suflet, iar acum privesc cu încredere spre viitor și sper ca drumul care urmează să fie unul cât mai frumos și mai bun pentru mine. Vă mulțumesc tuturor!.

- mesajul publicat de Ștefan Bană pe 31 iulie și șters ulterior

Citește și:
S-a stabilit unde se joacă Dinamo - FCSB » Ce pregătește clubul gazdă
Superliga
S-a stabilit unde se joacă Dinamo - FCSB » Ce pregătește clubul gazdă
Emil Săndoi, „Eugen” de la Securitate: „Știe ce are de făcut la lot” + Ce a scris despre Gică Popescu „Petrescu” și conexiunile incredibile cu dosarul de agent al „Baciului”
Superliga
Emil Săndoi, „Eugen” de la Securitate: „Știe ce are de făcut la lot” + Ce a scris despre Gică Popescu „Petrescu” și conexiunile incredibile cu dosarul de agent al „Baciului”
Jucătorul de la FCSB a apărut în Giulești și s-a îmbrățișat cu patroana milionară, la meciul de Champions League
Liga Campionilor
Jucătorul de la FCSB a apărut în Giulești și s-a îmbrățișat cu patroana milionară, la meciul de Champions League
Milionarul român, „colac de salvare” pentru clubul din Superliga » A pus 320 de milioane de euro pe masă pentru o afacere istorică
Superliga
Milionarul român, „colac de salvare” pentru clubul din Superliga » A pus 320 de milioane de euro pe masă pentru o afacere istorică
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Profit.ro
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (7)
suporterAdevarat.Fotbal
suporterAdevarat.Fotbal  •  06 August 2026, 17:34
Postat de CezarDobre44 pe 06 August 2026, 16:21

Draga Ferhat de ce nu te ai numit magneto ...sa fie mai usor pentru toti sa te identifice ...asa e mai greu ...adica aduni fer si hat il inhati ...Cat fer ai adunat azi ?...Bana e un jucator super inteligent si ii vom urmari cariera cu placere ...

sa sperăm că își revine, eu abia așteptam să revină la noi

CezarDobre44
CezarDobre44  •  06 August 2026, 16:21
Postat de Ferhat pe 06 August 2026, 12:37

are talent dar si IQ egal cu al tau, 44

Draga Ferhat de ce nu te ai numit magneto ...sa fie mai usor pentru toti sa te identifice ...asa e mai greu ...adica aduni fer si hat il inhati ...Cat fer ai adunat azi ?...Bana e un jucator super inteligent si ii vom urmari cariera cu placere ...

Ferhat
Ferhat  •  06 August 2026, 12:37
Postat de CezarDobre44 pe 06 August 2026, 12:03

Bana este super jucator ...mult mai bun decat Biliboc si David Matei ...orice echipa din Romania o sa fie norocoasa daca l legitimeaza ...iti uram mult noroc in cariera draga Stefan ...

are talent dar si IQ egal cu al tau, 44

Vezi toate comentariile (7)
Comentează