Articol de Sergiu Alexandru - Publicat miercuri, 02 septembrie 2026 21:41 / Actualizat miercuri, 02 septembrie 2026 21:41
Universitatea Craiova îl transferă pe mijlocașul Joao Lameira (27 de ani), căpitanul celor de la Oțelul Galați.
Rămasă fără Anzor Mekvabishvili, plecat în MLS, campioana României s-a mișcat rapid și i-a găsit înlocuitor. După ce a avut pe masă varianta Karlo Muhar, rămas liber de contract după plecarea de la CFR Cluj, formația din Bănie a decis până la urmă să meargă pe varianta Joao Lameira, potrivit fanatik.ro.
UPDATE » Joao Lameira, prezentat la Universitatea Craiova
Joao Lameira a intrat în familia leilor din Bănie!
Mijlocașul portughez Joao Lameira a fost achiziționat definitiv de la Oțelul Galați și a semnat un contract valabil pe o perioadă de 2 ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
În vârstă de 27 de ani, João a purtat banderola de căpitan a formației gălățene, fiind unul dintre liderii echipei.
Bine ai venit în familia alb-albastră, João! Mult succes în tricoul Campioanei României!
- comunicat Universitatea Craiova

Știrea inițială...
Universitatea Craiova, acord cu Joao Lameira
Oltenii și Oțelul au ajuns la un acord pentru suma de transfer. Gălățenii vor încasa 500.000 de euro, bani cu care își vor mai rezolva o parte dintre problemele financiare.
Jucătorul, care mai avea un an de contract cu Oțelul, a ajuns și el la un acord cu formația lui Filipe Coelho, urmând ca în scurt timp să semneze contractul. Din informațiile Gazetei Sporturilor, fotbalistul le-a transmis oficialilor de la Oțelul că își dorește să joace la olteni, mai ales că era ademenit cu un salariu în jurul sumei de 20.000 de euro pe lună.
În acest moment, pe postul de mijlocaș central, Universitatea Craiova îi mai are pe Tudor Băluță, Samuel Teles, Alexandru Cicâldău și Alexandru Crețu.

Lameira a fost la un pas să plece de la Oțelul și în ianuarie, în Polonia, la Wieczysta Cracovia, dar negocierile dintre cele două cluburi au căzut, iar căpitanul gălățenilor a rămas la echipă.
Portughezul a ajuns în iarna anului 2024 la Galați, gratis. Echipa l-a transferat de la Baltika, formație din Rusia. A crescut la juniorii lui Sporting și Porto și a mai trecut pe la Leiria, Coimbra, Real SC și Torreense.
În cele 102 de partide jucate în tricoul gălățenilor, Lameira a marcat de 8 ori și a oferit trei pase decisive. În acest sezon, mijlocașul a fost folosit în fiecare dintre cele 7 etape, marcând două goluri.
800.000 de euroeste cota lui Joao Lameira, potrivit Transfermarkt.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.