FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA - U CLUJ

VIDEO CU FAZA Așa a spart gheața Assad Al Hamlawi în noul sezon! Execuție de generic în poarta lui U Cluj

Assad Al Hamlawi, gol superb în Universitatea Craiova - U Cluj +15   FOTO
Assad Al Hamlawi, gol superb în Universitatea Craiova - U Cluj

Articol de - Publicat luni, 07 septembrie 2026 22:01 / Actualizat luni, 07 septembrie 2026 22:29

Assad Al Hamlawi (25 de ani), atacantul celor de la Universitatea Craiova, a marcat un gol superb în meciul cu U Cluj, din runda cu numărul 8 din Superliga, câștigat de olteni cu 4-0.

După o primă repriză în care oltenii au controlat jocul și au avut mai multe faze de poartă, echipa lui Filipe Coelho a deblocat tabela imediat după pauză.

VIDEO CU FAZA. Assad Al Hamlawi, gol superb în Universitatea Craiova - U Cluj

  • Sursă video: Prima Sport 1

Era minutul 47 când Al Hamlawi primea o pasă de la Băluță și ajungea în careul advers. Atacantul palestinian a avut 3 adversari în față, însă tot a reușit să își așeze mingea pe șut exact cum și-a dorit.

L-a învins pe Lefter cu o „torpilă” trimisă la colțul lung, foarte aproape de vinclu. A fost primul gol marcat de atacant în actualul sezon.

Atacantul a recidivat 5 minute mai târziu. A primit o centrare perfectă din partea dreaptă, din partea lui Carlos Mora, și a reluat în plasă cu capul din careul mic.

Recitalul oltenilor a continuat, iar Vladimir Screciu a trimis cu latul direct în vinclu. Șut perfect de pe linia careului de 16 metri.

Simon Elisor a desăvârșit seara de vis a oltenilor, gol la prima atingere, în minutul 77.

Echipele de start în Craiova - U Cluj:

Craiova: L. Popescu - Romanchuk, Stevanovic, Screciu - Mora, Cicâldău, T. Băluță, Bancu - D. Matei, Al Hamlawi, Etim
Rezerve: R. Sava, A. Maxim, Webster, Teles, Al. Crețu, Lameira, Băsceanu, Elisor, Rădulescu, Nsimba, Tavares
Antrenor: Filipe Coelho

U Cluj: Lefter: Mikanovic, Poulolo, I. Cristea, Chipciu - G. Simion, Drammeh - Macalou, Bic, Mendy - Lukic
Rezerve: Michael, D. Moldovan, Loosli, Capradossi, Techereș, Adams, Pinho, Pall, Ștefănescu, Gheorghiță, D. Nistor, Aliev
Antrenor: Cristiano Bergodi

Citește și:
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Stiri extrasport
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
Liga 3
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
Conference League
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează