FOTBAL  »  Superliga  »  PERCHEZIŢII

UPDATE Primarul Iulian Bădescu, reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită! I s-a făcut rău şi a fost dus la spital

FOTO: www.fcpetrolul.ro
FOTO: www.fcpetrolul.ro

Articol de GSP - Publicat marti, 03 martie 2015 00:00 / Actualizat marti, 03 martie 2015 20:23

Procurorii DNA au făcut în această dimineaţă mai multe percheziţii la Ploieşti, între care una la sediul Primăriei şi alta la locuinţa edilului Iulian Bădescu, într-un dosar vizînd modul în care Consiliul Local a finanţat echipa de fotbal Petrolul Ploieşti.

UPDATE 20:20 Iulian Bădescu a fost reţinut de procurori după şapte ore de audieri. Primarul a ajuns, marţi seara, la spital după ce i s-a făcut rău, la scurt timp după reţinere, anunţă Mediafax. Iniţial, el fiind dus la spitalul din Cîmpina şi ulterior transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, în condiţiile în care este diabetic şi dependent de insulină. Potrivit unor surse judiciare, lui Iulian Bădescu i s-a făcut rău în timp ce era dus spre arestul Poliţiei Judeţene Prahova, situat în municipiul Cîmpina.

UPDATE 17:40: Comunicatul DNA cu privire la arestarea primarului oraşului Ploieşti:

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, (începând cu data de 3 martie 2015, ora 16.15, până la data de 4 martie 2015, ora 16.15) a inculpatului BĂDESCU IULIAN, primarul municipiului Ploieşti, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).
De asemenea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de:
- IACOB OANA CRISTINA, secretar al municipiului Ploieşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale);
- ALEXANDRU IULIA ALINA, director executiv la Direcţia administraţie publică, juridic – contencios, achiziţii publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

În ordonanţele de reţinere, respectiv de punere în mişcare a acţiunii penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, inculpatul BĂDESCU IULIAN a semnat, la data de 21.01.2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploieşti şi, la data de 28.06.2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranşe) către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală. Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menţionată, precum şi obţinerea de către Asociaţia Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploieşti a unui folos necuvenit de aceeaşi valoare.

Prin semnarea contractului şi a regulamentului sus menţionate, inculpatul Bădescu Iulian şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi a încălcat dispoziţiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.Acelaşi inculpat i-a pretins unui reprezentant al Asociaţiei Comunitare „Lupii Galbeni 2012” Ploieşti, în schimbul derulării contractului de asociere şi a regulamentului de aplicare a contractului, precum şi a efectuării plăţilor către Asociaţie, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal „F.C. PETROLUL” Ploieşti, ale cărei interese erau reprezentate de Asociaţia Comunitară, precum şi foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului şi a cazării, în perioadele ianuarie - februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia unde inculpatul Bădescu Iulian a însoţit echipa în desfăşurarea cantonamentului.
În calitate de secretar al municipiului Ploieşti, inculpata IACOB OANA CRISTINA, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiei de serviciu, a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Ploieşti prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploieşti şi Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispoziţiile legale.

Rapoartele de specialitate prin care a propus Consiliului Local Ploieşti, spre aprobare, contractul şi regulamentul de aplicare sus menţionate au fost semnate de inculpata ALEXANDRU IULIA ALINA, director executiv la Direcţia administraţie publică, juridic – contencios, achiziţii publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 
Inculpatul BĂDESCU IULIAN urmează a fi prezentat, la data de 4 martie 2015, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Prahova", se arată în comunicat.

UPDATE Primarul Iulian Bădescu a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită! La ieşirea din sediul DNA, edilul a spus conform portalului observatorulph.ro: "E vorba despre nişte aberaţii!".

UPDATE: În urmă cu cîteva minute, alte două persoane au fost duse la DNA, secretarul Primăriei, Oana Iacob şi jurista Iulia Alexandru. Ultima ar fi cea care a semnat din partea Biroului Juridic hotărîrea prin care se aproba premierea cu suma de 3 milioane de euro din bugetul local al echipei Petrolul, anunţă observatorulph.ro.

UPDATE: Primarul Iulian Bădescu a fost adus la sediul DNA pentru audieri.

UPDATE: Edilul Ploieştiului a oferit prima reacţie: "O singură dată au fost audieri. Atunci eram în calitate de martor. Acum nu ştiu exact calitatea. Probabil că o să aflu după ce ajung la DNA pentru audieri.

Pozitia mea e aceeaşi. Totul a fost legal din punct de vedere al finanţării. Ba mai mult, noi am reparat o situaţie considerată de Curtea de Conturi ilegală dinainte de acest contract. Sînt curios să văd acum ce se întîmplă sau ce se discută cu privire la acest contract.

Noi, practic, nu am finanţat echipa Petrolul Ploieşti, am finanţat perfomanţa echipei. Pînă să ajung eu primar, a existat un contract între Primărie şi Societatea de fotbal FC Petrolul Ploieşti. În momentul în care am ajuns primar, a fost sistat fostul contract. Consiliul Local a decis să premieze jucătorii care aduc performanţă pentru că exista şi un raport al Curţii de Conturi negativ cu privire la ce se întîmplase pînă în acel moment. FC Petrolul Ploieşti e o societate privată, ea nu a aparţinut niciodată Primăriei municipiului Ploieşti şi are acţionari privaţi”, a spus primarul Iulian Bădescu pentru Digi24.

---------------------------------------------------------------------------------------------

Surse judiciare spun că descinderile au loc într-un dosar în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu şi care vizează modul de finanţare a formaţiei de fotbal a "găzarilor", anunţă Mediafax.

În decembrie 2012, Consiliul Local Ploieşti a aprobat alocarea cîtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcţie de performanţele competiţionale ale echipei Petrolul. Întrucît echipa a cîştigat Cupa României şi s-a plasat pe un loc de top în Liga 1, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiţi, conform contractului, pentru salariile şi premiile jucătorilor şi ale staff-ului.

Echipa de fotbal traversează o criză financiară de la sfîrşitul anului trecut, acţionarii Daniel şi Nicolae Capră precum şi directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (120)
fangigi
fangigi  •  04 Martie 2015, 00:42
Postat de bvd_magheru pe 03 Martie 2015, 19:48

Cel mai mult imi placea sa imi conduc masinile pe Valea Oltului . Ma asteptam sa arunce Mircea cel Batrin cu un bolovan la orice curba . Ba n..emercinilor e frumoasa tzara aia a voastra . Mie dor si de un mic la cocoshatul . Eu numai acolo mincam mici in bucale .

Mare pacat ca nimeni nu ti-a aruncat un bolovan in crestetul capului- mai scapam si noi de laudele si aberatiile tale!

fangigi
fangigi  •  04 Martie 2015, 00:37

Niciunuia nu i se face rau atunci cand ia spaga, ... dar atunci cand ajunge sa mearga la zdup, au toate bolile posibile, unele chiar in faza terminala!

spivak
spivak  •  04 Martie 2015, 00:08

În Ploieşti stă gunoiul nestrâns, haitele de maidanezi vânează oameni pe bulevard, canalele refulează după 5 minute de ploaie torenţială, blocurile nu sunt reabilitate termic... dar Primăria ”finanţează performanţa”, adică plăteşte lefuri de câte 200.000 euro pe an fotbaliştilor. Din banii cetăţenilor.

Vezi toate comentariile (120)
Comentează