FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

UPDATE » Trică este noul tehnician al campioanei! Paszkany explică demiterea lui Paulo Sergio

Articol de - Publicat sambata, 13 aprilie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 13 aprilie 2013 20:02

UPDATE / Arpad Paszkany a explicat de ce a luat decizia de a-l demite pe Paulo Sergio.

"Lipsa de rezultate îl înlătură pe antrenor, chiar dacă acest aspect e nedrept cîteodată. Rezultatele negative din 2013 se datorează în proporţie de 99% jucătorilor, care m-au dezamăgit extrem de tare. Sînt extrem de dezamăgit de maniera şi atitudinea cu care au abordat fiecare partidă. Nu doresc să iau responsabilitatea de pe capul jucătorilor, deşi nu pot să trec cu vederea greşelile individuale, care sînt doar "meritele" lor. În istoria CFR-ului, de cînd am preluat clubul, nu am avut niciodată nouă meciuri, din care şapte în campionat, fără victorie", a declarat patronul celor de la CFR Cluj pentru citynews.ro

Clubul CFR Cluj a anunţat o conferinţă de presă care va avea loc mîine, de la ora 12:00, în care Paulo Sergio va oferi primele declaraţii după despărţirea de campioni.

-----------------

UPDATE / Trică a acordat primele declaraţii de la instalarea pe banca lui CFR Cluj, mutare anunţată în exclusivitate de GSP.ro. Acesta spune că obiectivul principal e victoria cu Astra:  "Mă bucur extrem de tare, le mulţumesc şefilor de la CFR că s-au gîndit la mine. E o şansă foarte mare şi trebuie să profit din plin de ea. În acelaşi timp, le mulţumesc celor de la Juventus Bucureşti. Obiectivul scurt şi urgent e cîştigarea partidei de marţi cu Astra, din Cupa României", a spus pentru citynews.

De asemenea, Trică îi aşteaptă şi pe suporterii lui CFR la stadion: "Vreau să fac un apel la suporteri, să vină în număr cît mai mare la stadion. Ar fi o bucurie foarte mare pentru mine să debutez ca antrenor al CFR-ului cu un stadion plin. În aceeaşi măsură, publicul trebuie să vină la stadion şi pentru fotbalişti, pentru că trebuie să fie al 12-lea jucător".


****

După rezultatele extrem de slabe din acest mini-retur, Arpad Paszkany a hotărît să-l demită pe portughezul Paulo Sergio.

Surpriză însă, noul tehnician al ardelenilor va fi Eugen Trică, fostul fotbalist al lui CFR, în prezent antrenorul celor de la Juventus Colentina.

Trică a plecat în această dimineaţă spre Cluj să oficializeze mutarea. Primul meci al tînărului antrenor va fi în turul semifinalei Cupei României împotriva Astrei Giurgiu. Partida se va disputa marţi seară, liveTEXT pe GSP.RO.

Chiar şi Eugen Trică a declarat ieri că aşteaptă rîndul pentru a deveni antrenor la CFR Cluj, dar abia peste doi ani, nu acum: "Avem o relaţie extraordinară, tot timpul vorbim, ne auzim la telefon. Vorbesc cu ei, am rămas în relaţii excelente, mai ales că m-am simţit foarte bine la Cluj unde zic că mi-am făcut datoria. Cu siguranţă o să-mi vină şi mie rîndul să antrenez. Acum nu e cazul, nu se pune problema".Paulo Sergio era singurul antrenor strãin rãmas în Liga 1, al 3-lea care a activat în stagiunea curentã. El este al 29-lea tehnician schimbat (demisionat/demisionar) în ediþia actualã.

Eugen Trică va fi al 9-lea debutant pe prima scenă fotbalistică din România în 2012/2013. Acesta va fi şi cel mai tînăr tehnician prezent pe bancă în sezonul actual.

Clasament cei mai tineri antrenori 2012/2013:
Eugen Trică   05.08.1976
Cl. Niculescu  23.06.1976
C. Contra      15.12.1975
Ionuţ Badea   14.10.1975
Reghecampf    19.09.1975

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (134)
erdely.szabad
erdely.szabad  •  14 Aprilie 2013, 00:05
Postat de forumeer pe 13 Aprilie 2013, 22:49

Hmmm, iar si-a dat Pascani in petec. Drumul spre un nou becali e lung, dar sigur. Avem un becali 2 (Porumbu'), avem un becali 3 (Niculae), urmeaza un nou succesor pt 0ier. Pascani e pole-position! Tot asa, baieti:))!

Tigania se manifesta doar la ea acasa, Paszkany cat ar vrea tot nu l-ar ajunge pe ciobanul autentic Becali.

costacurta
costacurta  •  13 Aprilie 2013, 23:43

o sa stea si trica, 3, 4 etape.

haideusicfr
haideusicfr  •  13 Aprilie 2013, 23:34
Postat de ovi81ugw pe 13 Aprilie 2013, 21:09

båi nene ...lui trica i-a placut fotbalul, nu scoala...sa ne arate fotbal, nu teorii, ala valentin sinescu sau cornel dinu . mai degraba motivezi jucatorii cu cateva injuraturi decat cu filozofia...avand in vedere ca fotbalistii nu prea au avut timp de scoala ,trebuie vorbit pe limba lor

Exact ,inca socru=sau Balaci a fost un jucator excelent.Poate ii va *transmite * catesceva ...

Vezi toate comentariile (134)
Comentează