FOTBAL  »  Superliga  »  ETAPA A 29-A

Rapid - CS Otopeni 3-0, victorie la debut pentru Hizo

Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 mai 2009 00:00

Rapidul s-a impus în meciul cu CS Otopeni, scor 3-0, deşi în prima repriză a tremurat serios. Cu un antrenor nou pe bancă, Viorel Hizo, giuleştenii au început mai greu. În prima parte nu au avut nici o ocazie reală de gol, intrînd la cabine în corul de fluierături al suporterilor.

Repriza a doua a început  mia bine şi Ganea a fost aproape de a produce surpriza, dar Lazar a scos din faţa porţii goale. A venit apoi golul lui Andrade, în minutul 50.

Din acel minut, CS Otopeni nu a mai contat în atac. A intrat şi Răduţă, care a marcat pentru 2-0, după o fază creată de acelaşi Andrade. Victoraş Iacob a fost eliminat în finalul întîlnirii, pentru un fault dur la Marinescu, iar Grigorie a stabilit scorul final în minutul 90.

Intervenţie Marinescu

Ocazie Ivan

Gol Andrade

Gol Raduta

Interventie salvatoare a lui Lazar

Lovitura libera a lui Spadacio

Interventie buna a lui Cristi Munteanu

Pericol la poarta Otopeniului

Ocazie a lui Joao Paulo Pinto

Victoraş Iacob este eliminat

Grigorie marcheaza pentru 3-0

Citește și:
1,5 milioane de euro pentru FCSB » Gigi Becali: „Am acceptat. Intră banii”
Superliga

Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
Liga 3

La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Stiri extrasport
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
„Plângea, mi-o dădea pe maică-sa la telefon” » Victor Becali l-a desființat pe Chiricheș după afirmațiile de la podcastul GSP: „M-am întâlnit cu el, știți ce i-am zis?”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (8)
dinamo_fan
dinamo_fan  •  06 Mai 2009, 18:55

bvo rapid. chiar imi pare rau ed echipa asta. sunt la pamant financiar dar nu se preateaza la magariile lui becali si iancu. rapid are program usor, dati-o afara pe steaua din europa ca e in fata voastra doar pe blaturi.

 •  06 Mai 2009, 18:49

steaua-dinamo=4-0

meatloaf
meatloaf  •  06 Mai 2009, 18:42
Postat de megaman91 pe 06 Mai 2009, 17:41

Rapid - CS Otopeni 0-1 scor final

steaua - dinamo 0 - 5 vineri :)

Vezi toate comentariile (8)
Comentează