FOTBAL  »  Superliga  »  AMICAL

FOTO UTA a început seria amicalelor » Transferul de la Cluj s-a remarcat

Amical UTA Arad - Progresul Pecica // FOTO @UTA Arad +11   FOTO
Amical UTA Arad - Progresul Pecica // FOTO @UTA Arad

Articol de - Publicat sambata, 20 iunie 2026 14:08 / Actualizat sambata, 20 iunie 2026 15:46

UTA Arad a început seria meciurilor de pregătire din această vară cu o victorie. Formația pregătită de Adrian Mihalcea a câștigat cu 3-0 amicalul disputat sâmbătă dimineață împotriva celor de la Progresul Pecica, echipă care evoluează în Liga 3.

Tehnicianul arădenilor a profitat de primul test al verii pentru a vedea la lucru mai mulți tineri și jucători aflați în probe, într-un meci în care toate golurile au fost marcate după pauză.

Prima repriză din UTA - Pecica, fără goluri

UTA a început partida într-o formulă alcătuită în mare parte din jucători tineri, iar prima repriză s-a încheiat fără gol marcat. Cu Sorin Saladea la centru, cele două formații au intrat la vestiare la egalitate, 0-0, după 45 de minute echilibrate.

Arădenii au rezolvat însă partida imediat după pauză, scrie sportarad.ro. În minutul 50, Ianis Făgărău, extrema dreaptă de 18 de ani venită de la Viitorul Cluj, i-a oferit o pasă excelentă lui Robert Baba, care l-a învins pe Zamfir cu o scăriță elegantă din interiorul careului.

Amical UTA Arad - Progresul Pecica // FOTO @UTA Arad
Amical UTA Arad - Progresul Pecica // FOTO @UTA Arad
Amical UTA Arad - Progresul Pecica // FOTO @UTA Arad
Amical UTA Arad - Progresul Pecica // FOTO @UTA Arad
Amical UTA Arad - Progresul Pecica // FOTO @UTA Arad
+6 FOTO

Doar patru minute mai târziu, Lucas Câmpan a majorat avantajul. Atacantul UTA-ei a trecut cu ușurință de defensiva adversă și a finalizat cu stângul pentru 2-0. Progresul Pecica a fost aproape să reducă din diferență, însă Tordai a intervenit excelent la reluarea lui Rusu din apropiere.

Golul trei a venit în minutul 68. După ce Câmpan a trimis mingea în bară, Denis Ile a recuperat și a șutat spectaculos de la aproximativ 18 metri, lângă bara din dreapta porții adverse.

Denis Făgărău, remarcat la debutul neoficial

Până la final, UTA și-a mai creat câteva oportunități importante, însă tabela a rămas nemodificată.

Una dintre aparițiile interesante ale partidei a fost Ianis Făgărău, extrema de 18 de ani sosită de la Viitorul Cluj, a mai notat sursa citată. Tânărul jucător și-a trecut în cont o pasă decisivă la primul gol al meciului și a lăsat o impresie bună în primul test al verii.

Echipele folosite în UTA Arad - Progresul Pecica

Cele două formații au folosit următoarele formule de joc în amicalul disputat sâmbătă dimineață:

UTA (prima repriză): Gorcea - Ștef, Bălașa, Bituleanu, Budihală - Hodoșan, Cibi - Tolcea, Bolohan, Ndon - Ciubăncan.
UTA (repriza a doua): Tordai - Calotă, Răstuf, Iurasciuc, Budihală (60 Tolcea) - Făgărău, Hodoșan, Ile, Dragoș - Baba, Câmpan.

Progresul Pecica: Zamfir (60 Burtic) - Indrieca (60 Kocsis), Galcue (46 Bărbat), Ene, Berar - Șiclovan (70 A. Iancu), M. Rusu, Pamfile (60 Ilie), Huc (46 David), Crainic (46 David) - Huc.

Citește și:
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fororeporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Conference League
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fororeporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
A apărut pe gazon și a captivat asistența în Bănie, la Universitatea Craiova - Egnatia
Conference League
A apărut pe gazon și a captivat asistența în Bănie, la Universitatea Craiova - Egnatia
„Aici s-a încheiat rolul meu” » Mihai Stoica face un pas în spate: „Părerea mea nu contează”
Superliga
„Aici s-a încheiat rolul meu” » Mihai Stoica face un pas în spate: „Părerea mea nu contează”
Jude Bellingham, luat peste picior în vestiarul lui Real pentru aceste imagini: „Omule, n-ai cum să faci așa ceva, ești nebun?!”
Campionate
Jude Bellingham, luat peste picior în vestiarul lui Real pentru aceste imagini: „Omule, n-ai cum să faci așa ceva, ești nebun?!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează