FOTBAL  »  Superliga  »  UTA - CFR CLUJ 1-3

Promisiunea lui Mandorlini, după a doua victorie la rând la CFR Cluj: „Pas cu pas, vom reuși să facem acest lucru”

Andrea Mandrolini / Sursă foto: Facebook@ CFR Cluj
Andrea Mandrolini / Sursă foto: Facebook@ CFR Cluj

Articol de - Publicat sambata, 22 iulie 2023 00:16 / Actualizat sambata, 22 iulie 2023 00:24

Andrea Mandorlini, 63 de ani, antrenorul lui CFR Cluj, a subliniat principalele aspecte ale victoriei reușite de „feroviari” cu UTA, scor 3-1, în etapa a doua din Superligă. Italianul e încântat de evoluția echipei sale, care s-a instalat pe primul loc în clasament. 

Antrenorul ales de conducerea din Gruia pentru a duce mai departe „moștenirea Dan Petrescu” are parte de un debut excelent la CFR. Echipa lui Mandorlini a ajuns la șase puncte din tot atâtea posibile, iar prestația de la Arad pare să fi fost pe placul tehnicianului. 

„Sunt foarte fericit, a fost o partidă foarte dificilă, dar vremea ne-a pus probleme. Jucătorii au făcut un meci bun şi dedicăm victoria clubului şi suporterilor care au venit la meci”, a spus tehnicianul, care a vorbit apoi despre așteptările pe care le are de la echipa sa. 

A venit furtuna peste Rednic! CFR o năucește pe UTA la Arad
UTA - CFR Cluj 1-3
A venit furtuna peste Rednic! CFR o năucește pe UTA la Arad

Promisiunea lui Andrea Mandorlini: „Pas cu pas, vom crea o mentalitate de campioni”

„Mai avem până vom fi la capacitate maximă, mai sunt şi jucătorii care abia au venit şi au nevoie să se adapteze. Era fundamental să câştigăm în această etapă. Perioada de mercato este un lungă, a venit Tachtsidis pe care îl ştiu de la Verona, dar pas cu pas cred că vom crea o mentalitate de campioni”, a spus Mandorlini, conform Prima Sport. 

Impresionantă evoluția din repriza a doua a celor de la CFR, a fost o demonstrație de forță! I-au dominat total pe cei de la UTA!

- Florin Prunea, analist TV

Jocul nostru s-a schimbat în bine cu noul antrenor, se vede pe teren. Ținem mingea, avem ocazii, e frumos să joci astfel de fotbal pentru noi, atacanții. Momentan sunt aici, voi juca în continuare și vreau să dau goluri. Dau totul pentru CFR.

- Daniel Bîrligea, atacant CFR Cluj 

Citește și alte știri de actualitate: 

VIDEO + FOTO A venit furtuna peste Rednic! CFR o năucește pe UTA la Arad

Ce LOVITURĂ dă CFR Cluj! Patronul Ioan Varga anunță că a bătut palma cu starul trecut prin Germania și Spania: „Ne-am înțeles!”

FOTO Noua mascotă a lui CFR Cluj provoacă discuții aprinse: „Reface armonia dintre români și maghiari. Nem tudom, Cefi”

Citește și:
„Incredibil!” » Vlad Chiricheș, uluit de mesajul primit de la staff: „Nu se poate! Își bat joc de mine! M-am dus la soție să îi spun”
Nationala
„Incredibil!” » Vlad Chiricheș, uluit de mesajul primit de la staff: „Nu se poate! Își bat joc de mine! M-am dus la soție să îi spun”
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Superliga
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Noul stadion al echipei din Superliga „capătă tot mai mult forma finală” » Imagini la zi cu șantierul
Superliga
Noul stadion al echipei din Superliga „capătă tot mai mult forma finală” » Imagini la zi cu șantierul
Dincolo de Steaua '86, două mari echipe pe care România le-a avut în acest secol vor primi indemnizații de la stat »  Trebuie să îndeplinească o singură condiție!
Altele
Dincolo de Steaua '86, două mari echipe pe care România le-a avut în acest secol vor primi indemnizații de la stat » Trebuie să îndeplinească o singură condiție!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (6)
utilizator șters
utilizator șters  •  23 Iulie 2023, 10:11

Bravo MANDO ! Hai CFR !!!!

Chris.Dumi
Chris.Dumi  •  22 Iulie 2023, 15:19
Postat de opinez pe 22 Iulie 2023, 08:42

E prematur sa ne pronuntam. Cert e ca acum am placere in a urmari CFR. Nu mai e echipa aia imbacsita si nevrotica din anii trecuti. Nu da nimanui de gandit ca antrenori care abia prind echipe in ligile inferioare dim Italia sunt ‘meseriasi’ la noi? Cand il aduceti si pe Napoli la Craiova?

Mandorlini a antrenat si in Serie A. In plus a fost jucator emblematic al echipei Inter Milano si jucator la naționala Italiei. Normal sa aibe un rol covarsitor. Se pare ca s-a uitat ca CFR-ul lua eventul cu Mandorlini la timonă in anul 2010.

opinez
opinez  •  22 Iulie 2023, 08:42

E prematur sa ne pronuntam. Cert e ca acum am placere in a urmari CFR. Nu mai e echipa aia imbacsita si nevrotica din anii trecuti. Nu da nimanui de gandit ca antrenori care abia prind echipe in ligile inferioare dim Italia sunt ‘meseriasi’ la noi? Cand il aduceti si pe Napoli la Craiova?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close