FOTBAL  »  Superliga  »  UTA

Titularii de la UTA, la unison după eșecul cu Petrolul: „Nu meritam. Universul a echilibrat”

Marius Coman, atacantul de la UTA
Marius Coman, atacantul de la UTA

Articol de - Publicat vineri, 06 noiembrie 2026 19:58 / Actualizat vineri, 06 noiembrie 2026 19:58

Alexandru Benga (fundaș central) și Marius Coman (atacant), titularii de la UTA, au analizat eșecul cu Petrolul, scor 0-1, din deschiderea etapei 15 a Superligii.

Alexandru Benga a declarat că UTA nu merita să piardă, având în vedere ocaziile ratate de arădeni. De asemenea, Marius Coman a spus că Petrolul a câștigat cu noroc la Arad.

Alexandru Benga: „Nu meritam să pierdem. Ei au gestionat mai bine momentele decisive”

„Nu meritam să pierdem. Se încheie o perioadă lungă în care nu am pierdut acasă. Suntem puțin supărați. Pe de altă parte, am făcut un meci bun. În alte partide poate nu am avut o prestație atât de solidă și am câștigat. Astăzi am condus partida, am avut ocaziile mai mari.

Ei au marcat pe o tranziție pozitivă. În final am alergat după egalare, dar nu am reușit să obținem egalul. Rămânem cu impresia că am jucat bine, vom analiza în pauza competițională, mergem mai departe.

Ei au gestionat mai bine momentele decisive. Noi am avut două ocazii foarte mari, putea fi 1-0. Dacă marcam, altfel se desfășura partida. Ei au concretizat situația pe care au avut-o, apoi a fost un joc pe tranziții.

Mergem mai departe, asta e competiția. Jocul merge, suntem o echipă solidă, unită, așteptăm ceea ce va urma”, a declarat Benga, la flash-interviu.

Marius Coman: „Anul trecut i-am băut în minutul 94, acum am avut multe ocazii și nu am marcat. Universul a echilibrat balanța”

„Nici nu pot să fiu supărat, am avut nenumărate ocazii. Cred că doar eu am avut 8 șuturi. Din păcate, nu a vrut să intre. Am încercat, ne-am luptat, dar asta a fost. Anul trecut i-am băut în minutul 94, acum am avut multe ocazii și nu am marcat. Universul a echilibrat balanța. Vine pauza, mergem înainte.

Echipa arată bine, noi încercăm să câștigăm fiecare meci. Am fi vrut să câștigăm, să ne depășim numărul de puncte de anul trecut. Cred că ei au avut mai mult noroc în acest meci. Cum am avut și noi în alte meciuri”, a spus Marius Coman.

Citește și:
Ladislau Boloni, după ce a văzut lotul convocat de Hagi: „Nici nu-i cunosc”
Nationala
Ladislau Boloni, după ce a văzut lotul convocat de Hagi: „Nici nu-i cunosc”
Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!
Special
Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!
„Nu v-ați uitat cum joacă?” » Hagi a certat jurnaliștii din cauza lui, dar l-a ignorat din nou: pe cine a preferat
Nationala
„Nu v-ați uitat cum joacă?” » Hagi a certat jurnaliștii din cauza lui, dar l-a ignorat din nou: pe cine a preferat
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
Campionate
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează