FOTBAL  »  Superliga  »  RESTANȚE

Au virat banii! Șefii clubului au rezolvat o mare problemă: „Nici vorbă de insolvență”

UTA și-a plătit restanțele față de jucători. Foto: Facebook
UTA și-a plătit restanțele față de jucători. Foto: Facebook

Articol de - Publicat sambata, 04 ianuarie 2025 13:54 / Actualizat sambata, 04 ianuarie 2025 13:56

Deocamdată una dintre cele mai tăcute echipe în materie de sosiri-plecări în acest mercato de iarnă, UTA a intrat și în vârtejul zvonurilor că, din cauza datoriilor acumulate în ultimul timp, care ar fi ajuns la peste 4 milioane de euro, ar fi în pragul insolvenței

În plus, jucătorii intraseră în vacanța de Sărbători și cu restanțe de două salarii, un „amănunt” care a contribuit și mai mult la acaestă stare de incertitudine ce plutește în jurul clubului de mai mult timp.

Liderul îi dă o replică acidă lui Gică Popescu: „Ne așteptam să fie mai informat în calitatea de consilier al premierului”
PROIECT DE LEGE
Liderul îi dă o replică acidă lui Gică Popescu: „Ne așteptam să fie mai informat în calitatea de consilier al premierului”

Anunț la UTA: „Am achitat restanțele salariale"

Alexandru Meszar, cel care conduce clubul, a infirmat însă categoric varianta ca gruparea arădeană să apeleze la varianta insolvenței: „Ca de fiecare dată în perioada de mercato, apar astfel de informații în legătură cu noi.

Probabil că e așa, o continuă încercare să ne destabilizeze.Da, avem și noi probleme financiare, ca și alte cluburi, dar nici vorbă de insolvență, nici nu ne gândim la asta.

Chiar acum, în primele zile ale noului an, s-au făcut plăți ale salariilor restante către jucători, astfel că suntem la zi, din acest punct de vedere. Acum mai trebuie să vedem ce mișcări reușim să mai facem ca să întărim lotul pentru ultima parte a sezonului”.

UTA a ales să facă pregătirea de iarnă acasă, chiar în regim de semi-cantonamnet

Conducerea celor de la UTA a decis ca în această scurtă vacanță de iarnă să nu mai plece în cantonament în străinătate. Inițial s-a vorbit despre Antalya, dar până la urmă s-a ales varianta de a rămâne acasă.

Tot Alexandru Meszar a explicat că „am avut o discuție cu Mircea Rednic și n-am mai vrut să mai pierdem timp și pe drumuri, mai ales că sunt puține zile de pregătire.

Au virat banii! Șefii clubului au rezolvat o mare problemă: „Nici vorbă de insolvență”
Mircea Rednic și Alexandru Meszar

Așa că rămânem acasă, în regim de semi-cantonamnet, adică băieții fac antrenamnete, mănâncă împreună și apoi merg acasă. Avem programate și două partide amicale, pe care le vom juca în Ungaria".

Reunirea are loc astăzi, 4 ianuarie, în jurul orei 15:00, dar pregătirea va începe de luni.

UTA va juca două partide de amicale, în Ungaria

Arădenii vor juca pe 9 ianuarie cu Debrecen (locul 11, penultima în prima ligă) și pe 14 ianuarie cu Bekescsaba (locul 14 în liga secundă), ambele partide pe terenurile adversarelor. Iar pe 20 ianuarie (ora 17:00) va relua disputele din Liga 1, în deplasare, la Farul, în runda cu numărul 22 a Superligii.

Au virat banii! Șefii clubului au rezolvat o mare problemă: „Nici vorbă de insolvență”
UTA - Farul. Foto: Facebook

Se vorbește despre apariția în lot a 3-4 jucători, dar deocamdată nimic nu este sigur. Nici la capitolul plecări, unde Cristian Mihai (20 ani), cotat la 600.000 de euro, ar avea câteva variante de transfer, inclusiv din Liga 1. Dar în acest moment nicio variantă nu se ridică la pretențiile celor de la UTA.

Clasamentul din Superliga

Citește și:
Gigi Becali o acuză frontal pe Dinamo: „Dacă spui asta, ne iei de idioți! Nu mai am încredere în Nicolescu”
Superliga
Gigi Becali o acuză frontal pe Dinamo: „Dacă spui asta, ne iei de idioți! Nu mai am încredere în Nicolescu”
„Ăsta e pronosticul meu!” » Pățit cu Sepsi, Dioszegi face dezvăluiri-șoc din noaptea retrogradării și numește prima echipă care va pica din Superliga: „Enigma e alta”
Liga 2
„Ăsta e pronosticul meu!” » Pățit cu Sepsi, Dioszegi face dezvăluiri-șoc din noaptea retrogradării și numește prima echipă care va pica din Superliga: „Enigma e alta”
Gigi Becali anunță că plătește 900.000 de euro pentru a-i obține semnătura: „Gata, e rezolvată treaba”
Superliga
Gigi Becali anunță că plătește 900.000 de euro pentru a-i obține semnătura: „Gata, e rezolvată treaba”
3 transferuri aliniate la Dinamo » A mai rămas doar prezentarea oficială
Superliga
3 transferuri aliniate la Dinamo » A mai rămas doar prezentarea oficială
2026 începe cu un mare faliment
Profit.ro
2026 începe cu un mare faliment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează