FOTBAL  »  Superliga  »  NUMIRE

OFICIAL Vasile Miriuță a fost prezentat la Poli Iași: „Am avut multe oferte, dar am venit aici din două motive” » I-a pus gând rău lui Rădoi

Vasile Miriuță, prezentat oficial la Poli Iași
Vasile Miriuță, prezentat oficial la Poli Iași

Articol de , , - Publicat marti, 28 ianuarie 2025 20:02 / Actualizat marti, 28 ianuarie 2025 20:52

Vasile Miriuță (56 de ani) a fost prezentat oficial ca noul antrenor al celor de la Politehnica Iași. Gruparea din Copou s-a despărțit de Emil Săndoi, după rezultatele negative din ultima perioadă, iar azi a ajuns la un acord cu Miriuță, care a preluat echipa pentru a o salva de la retrogradare. Noul antrenor va debuta tocmai împotriva lui Rădoi, un alt tehnician proaspăt instalat în Superliga, la Craiova.

Vasile Miriuță revine în Superliga după o pauză de 4 ani și jumătate. Ultima dată când a antrenat în primul eșalon a fost în 2020, la Hermannstadt. Din 2020, Miriuță a activat în eșaloanele inferioare la Minaur Baia Mare, Chindia Târgoviște și Sănătatea Cluj.

Mirel Rădoi a scăpat de „băieții răi” la Universitatea Craiova » Rotaru analiza în 2023: „Și-a tras singur un glonț în cap”
Universitatea Craiova
Mirel Rădoi a scăpat de „băieții răi” la Universitatea Craiova » Rotaru analiza în 2023: „Și-a tras singur un glonț în cap”

Vasile Miriuță, prezentat oficial la Poli Iași

Cele două părți au ajuns la o înțelegere la o zi după despărțirea de Săndoi, iar Miriuță a fost prezentat oficial marți seara, în cadrul unei conferințe de presă.

„Îi mulțumesc lui Vasile pentru faptul că a acceptat să vină la Iași într-un moment dificil. Nu l-am chemat la bine, situația e grea din toate punctele de vedere. Ne-am orientat spre Vasile pentru că este un antrenor experimentat, care a trecut prin multe, a lucrat în două mandate la CFR, în perioade grele, la Dinamo, la alte echipe din țară și străinătate, și cunoaște foarte bine toate competițiile interne. Cred în el și în faptul că va atinge obiectivul”, a început Corneliu Șfaițer, președintele Consiliului Director.

De ce a acceptat Vasile Miriuță să preia Poli Iași?

„Când m-a sunat Cornel Șfaițer și m-a întrebat «Vasile, te bagi?», am acceptat, după ce am discutat cu familia. Două au fost motivele care m-au făcut să accept: am vrut să ajut Poli, pentru că ar fi mare păcat ca Iașul să nu aibă echipă în «A», și să ajut un prieten, pentru că îmi pot număra prietenii pe degete”, a declarat Vasile Miriuță.

Spune că a refuzat multe oferte

„În ultima perioadă, nu am mai vrut să antrenez, fiind dezamăgit de ceea ce am pățit, fiind schimbat după ce am obținut rezultate bune. Și la CFR, și la Sibiu, după ce am salvat echipa de la retrogradare. De aceea, în ultimii ani am refuzat multe oferte, și de la «A», și de la «B». Cred că mai am multe de spus în fotbalul românesc, mi-era dor să simt iarăși adrenalina unor meciuri la vârf”, a mai spus Miriuță.

Prima evaluare a echipei

„Am urmărit multe meciuri din campionatul nostru, m-am axat în ultimele zile pe Poli. Echipa are potențial, sunt sigur că dacă suporterii vor fi alături vom face treabă bună. Sunt jucători cu experiență, ca Bordeianu, portarul sau Roman, câțiva străini buni”, a continuat Miriuță.

Vrea două transferuri

„Îmi mai doresc doar doi jucători, un atacant și un inter, un număr 8. Voi face și mici modificări, însă nu le spun acum, să nu le știe cei de la Craiova, cu care jucăm duminică. Nu în ultimul rând, voi lucra la moralul echipei”, a mai declarat antrenorul.

Dacă vom avea și puțin noroc, mai ales că eu sunt un tip norocos, vom face treabă bună!

- Vasile Miriuță, antrenor Poli Iași

Noul antrenor principal al Politehnicii Iași este Vasile Miriuță! În urmă cu puțin timp, tehnicianul în vârstă de 56 de ani (n. 19.09.1968) a semnat contractul cu gruparea din Copou.

Vasile Miriuță are o experiență vastă ca antrenor. Dinamo, CFR Cluj, FC Hermannstadt, Ceahlăul Piatra Neamț, în țară, Energie Cottbus, Gyor, în străinătate, sunt doar câteva dintre bornele carierei sale care se apropie de 350 de jocuri pe banca tehnică. Iar ca fotbalist, Vasile Miriuță s-a format la Baia Mare, el fiind născut la Baia Sprie.

La începutul anilor '90 a ajuns la Dinamo, apoi a trecut granița și a fost legitimat la formații din Ungaria, Germania și Franța, cea mai bună perioadă având-o în tricoul celor de la Energie Cottbus. A jucat și 9 meciuri pentru naționala Ungariei, cu un gol marcat, contra Spaniei.

La Poli Iași, Vasile Miriuță va colabora cu Francisc Dican (antrenor secund), Radu Sardescu (antrenor pentru portari) și Stelian Isac (preparator fizic). Mult succes în Copou, Vasile Miriuță!

- Comunicat Poli Iași

Vasile Miriuță o preia pe Iași de pe locul 14 în Superliga, cu 22 de puncte după 23 de etape.

Primul test pentru Miriuță este duminică, pe 2 februarie, de la ora 17:15, în deplasare, pe terenul Universității Craiova, echipă pe a cărei bancă va debuta și noul ei antrenor, Mirel Rădoi.

Clasamentul din Superliga

Citește și:
Geniul Magnus Carlsen, față-n față cu Joe Rogan, într-un dialog senzațional: avalanșa AI, echipa favorită de fotbal și cum „nu aș putea fi prins niciodată că trișez”
Special
Geniul Magnus Carlsen, față-n față cu Joe Rogan, într-un dialog senzațional: avalanșa AI, echipa favorită de fotbal și cum „nu aș putea fi prins niciodată că trișez”
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!
Jocurile Olimpice
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!" » A participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, dar a dus o viață dublă, vânzându-și corpul dintr-un motiv tulburător
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
Campionate
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (10)
fibra
fibra  •  29 Ianuarie 2025, 09:50

Este gluma inceputului de an : "a refuzat mai multe oferte".

Vardy.Party.
Vardy.Party.  •  28 Ianuarie 2025, 21:58

antrenor bun

Vikk23
Vikk23  •  28 Ianuarie 2025, 21:40
Postat de emilian_din_iasi pe 28 Ianuarie 2025, 20:32

Desi nu cred absolut deloc in tine...iti doresc mult succes, din toata inima !! Mi-as dori sa ma contrazici PRIN FAPTE si sa ne salvezi.

Subscriu!

Vezi toate comentariile (10)
Comentează