FOTBAL  »  Superliga  »  CCA

Vassaras reacționează după declarațiile lui Balaj: "Se pare că rămâne confuz cu privire la planurile sale"

Articol de GSP - Publicat luni, 09 ianuarie 2017 15:11

Kyros Vassaras, șeful CCA, a reacționat după declarațiile făcute de fostul arbitru, Cristi Balaj.

Retras la finalul anului, Balaj a spus că s-a simțit umilit pentru că a trebuit să facă o cerere la CCA pentru a-și putea continua cariera de arbitru.

Într-un comunicat postat pe site-ul FRF, Vassaras spune că doar a discutat cu Balaj despre posibilitatea ca el să continue în arbitraj și că centralul trebuia să facă o cerere oficială la CCA.

Comunicatul integral al lui Vassaras:

"Potrivit normelor RODAAF, există o procedură standard pentru arbitri internaționali care doresc să își prelungeasca activitatea după limita de vârstă de 45 de ani – trebuie să informeze Comisia Centrală a Arbitrilor, în scris, cu privire la intenția lor.

Comisia Centrală a Arbitrilor, prin reprezentanții săi, și-a exprimat în mod hotărât și repetat, încă din vara anului 2016, dorința ca arbitrul Cristian Balaj să își continuie activitatea, acesta fiind delegat la partide interne și internaționale, cu excepția perioadei în care a fost accidentat.

Am așteptat decizia lui printr-o solicitare oficială, aceasta nu a venit. După partida Dinamo – Astra, am fost informați verbal despre intenția fermă a lui Cristian Balaj de a renunța la activitatea de arbitraj.

Am fost total surprins de declarațiile recente făcute de acesta. Se pare că rămâne, totuși, confuz cu privire la planurile sale de viitor. Deși au fost discuții informale cu privire la cerințele financiare personale a lui Cristian Balaj, i-am cerut să trimită o solicitare oficială către Comisia Centrală a Arbitrilor, referitoare la această condiție pe care o pune pentru a-și prelungi activitatea. Instituția nu a primit un astfel de document din partea lui cu privire la continuarea carierei de arbitru pentru încă un sezon în “anumite condiții”, după cum invocă.

Abordarea CCA este cea care vizează, în sensul unui pachet financiar, un grup de arbitri de elită, nu o singură persoană, proiect pe care îl avem în vedere de multă vreme și pe care dorim să îl implementăm când situația financiară a fotbalului românesc va permite acest lucru.

Folosesc acest prilej ca sa îi mulțumesc și să îl felicit din nou pentru întreaga carieră pe Cristian Balaj, îi transmit că pentru mine nu este târziu să se răzgândească asupra deciziei sale"  Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor

CE A SPUS BALAJ

"Am discutat cu Kyros Vassaras pentru că voiam să mai continui. Am cerut anumite condiții. Mi se pare normal că dacă mă pregătesc zi de zi și sunt la dispoziția voastră să mă delegați, atunci să fiu plătit. Să am un salariu, o sumă prin care îmi pot arăta că mă respectă doar, nu una mare. Discuția s-a încheiat acolo. Nu am primit niciun răspuns.

A fost umilitor pentru că puteam să continui dacă făceam o cerere. Practic, să mă rog de ei", a spus Balaj, sâmbătă la TV Dolce Sport.

Citește și:
Lando Norris e noul campion mondial din Formula 1! A gestionat perfect MP din Abu Dhabi și e campion pentru 2 puncte
Formula 1
Lando Norris e noul campion mondial din Formula 1! A gestionat perfect MP din Abu Dhabi și e campion pentru 2 puncte
Când Becali a vorbit cu antrenorul FCSB în timpul derby-ului: „Mi-a zis să-l scot. Știți ce i-am răspuns?”
Superliga
Când Becali a vorbit cu antrenorul FCSB în timpul derby-ului: „Mi-a zis să-l scot. Știți ce i-am răspuns?”
Elveția - România, ultimul meci al României la CM 2025 » Favorite la îndeplinirea obiectivului, dar și un scenariu dezastruos! Cele două handbaliste lăsate în tribune
Handbal
Elveția - România, ultimul meci al României la CM 2025 » Favorite la îndeplinirea obiectivului, dar și un scenariu dezastruos! Cele două handbaliste lăsate în tribune
„Dă marfa și banii, dacă nu te tai!” » Fostul internațional român de juniori, coleg de generație cu Nicolae Stanciu, CONDAMNAT după ce a agresat un dealer de etnobotanice
Nationala
„Dă marfa și banii, dacă nu te tai!” » Fostul internațional român de juniori, coleg de generație cu Nicolae Stanciu, CONDAMNAT după ce a agresat un dealer de etnobotanice
Fabrică-fanion a capitalei, demolată. Apare un proiect de 1 miliard euro FOTO&VIDEO
Profit.ro
Fabrică-fanion a capitalei, demolată. Apare un proiect de 1 miliard euro FOTO&VIDEO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (4)
blatistu49
blatistu49  •  09 Ianuarie 2017, 18:48

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ottobraun
ottobraun  •  09 Ianuarie 2017, 17:18

popiescu ghiorghie din calafat va conduce din umbra cu cumnatu ...asta e sageata!

1048432045196571
Neculaescu Mircea  •  09 Ianuarie 2017, 15:44

nu era confuz cand ii arbitra pe dinamo, in special cu Steaua. mergea la sigur cu ei.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează