FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Vești bune pentru Reghe! Va avea un superjucător la dispoziție pentru meciurile cu Dinamo și Astra

Articol de GSP - Publicat vineri, 14 octombrie 2016 09:04

Mihai Pintilii, căpitanul Stelei, trage tare pentru a putea fi din nou pe teren în cel mai scurt timp.

Mihai Pintilii speră să reintre pe gazon la finalul acestei luni, iar pentru asta a fost pus serios la treabă în stagiul de pregătire din Turcia de kinetoterapeutul Ovidiu Kurti.

Mijlocașul de 31 de ani a fost operat pe 18 august pentru avulsie de tendon al muşchiului drept femural de parte dreaptă, iar după mai bine de două săptămâni a început alergările normale pe teren.

În Turcia, Pintilii a avut un program special de pregătire în care a fost obligat să ridice mai multe greutăți cu piciorul, exerciții care să-i mărească musculatura și să-l ajute la o revenire cât mai rapidă.

Dacă lui Pintilii îi va reuși planul, acesta ar putea prinde meciuri importante, precum cele cu Viitorul, Dinamo și Astra.

Pintilii, 31 de ani, a jucat doar patru meciuri în acest sezon, ultimul fiind Steaua - Chiajna 1-0, pe 6 august.

Citește și:
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Halucinant! Scene scandaloase la un meci de juniori: antrenorul, fost jucător în Liga 1, l-a strâns de gât pe un copil
Campionate
Halucinant! Scene scandaloase la un meci de juniori: antrenorul, fost jucător în Liga 1, l-a strâns de gât pe un copil
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Nationala
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Tenis
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (1)
ortega
ortega  •  14 Octombrie 2016, 11:41

Superjucătorul Pintilii ...Hahahaha ... Messi o fi vreun mediocru pe lângă supermâncătorul de superpaie , chiar superbaloți am putea spune , Pintilii ... *** ?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează