FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Kader Keita a mers azi la baza Rapidului. Angelescu povestește ce s-a întâmplat: „Nu este bine”

Kader Keita
Kader Keita

Articol de - Publicat joi, 05 martie 2026 18:32 / Actualizat joi, 05 martie 2026 18:58

Victor Angelescu, acționar minoritar și președinte la Rapid, a vorbit despre accidentul provocat de Kader Keita, în urma căruia o femeie în vârstă de 67 de ani se află în comă. Oficialul giuleștenilor a încercat să intre în spital pentru a afla detalii despre starea victimei și a explicat că mijlocașul „nu este bine psihic”.

Kader Keita, mijlocașul Rapidului, a fost implicat marți dimineață într-un accident rutier în care o femeie de 67 de ani a fost lovită pe trecerea de pietoni și a ajuns în stare gravă la spital. Fotbalistul a părăsit locul accidentului fără să anunțe pe nimeni, iar ulterior a fost reținut de poliție. Instanța a decis plasarea lui sub control judiciar pentru 60 de zile.

Victor Angelescu, detalii despre situația lui Kader Keita: „A fost azi la bază”

Oficialul giuleștenilor a vorbit despre situația jucătorului și despre pașii care urmează în acest caz.

„Există investigații, probabil că va urma un proces. Se ocupă Poliția Română. Nu știm mai mult decât ceea ce s-a scris despre victimă. Am încercat să intrăm acolo, la spital, prin club, dar nu se poate.

A primit interdicție de a părăsi țara. Cam asta e. Vă dați seama că acum nu este bine psihic. O să așteptăm și o să vedem ce se întâmplă cu victima. Apoi, când va fi din nou apt mental, o să revină.

A fost azi la bază să vorbească cu noi și cu jucătorii. Noi încercăm acum să ne focusăm pe meciul cu Craiova. Nu a zis nimic în plus față de ceea ce s-a scris. Nu este într-o situație ok din punct de vedere mental”, a declarat Victor Angelescu, conform digisport.ro.

Care este starea victimei

Victima se află în comă indusă și a fost operată pentru o fractură la gamba dreaptă. De asemenea, a suferit o fractură la mâna stângă, însă în acest caz nu a fost necesară intervenția chirurgicală.

Medicii au depistat și o patologie cardiacă mai veche, una dintre cauze fiind fumatul. Se presupune că, din acest motiv, femeia a suferit o decompensare miercuri, acuzând dureri în piept și probleme de respirație. Pacienta se află în continuare în pericol de infarct.

Citește și:
Bătăi de cap în Giulești: Rapid vrea să-l dea, jucătorul nu vrea să plece
Superliga
Bătăi de cap în Giulești: Rapid vrea să-l dea, jucătorul nu vrea să plece
Soții Șucu și-au inaugurat cafeneaua, rapidiștii au venit cu iubitele la eveniment » Ce au pus în meniu
Superliga
Soții Șucu și-au inaugurat cafeneaua, rapidiștii au venit cu iubitele la eveniment » Ce au pus în meniu
Comunicat oficial al lui Marius Șumudică, pe contul lui CFR Cluj: „Prin acest mesaj, doresc să închei”
Superliga
Comunicat oficial al lui Marius Șumudică, pe contul lui CFR Cluj: „Prin acest mesaj, doresc să închei”
Aduce un colos în România, la inaugurarea noului stadion: „Mi-aș dori să vină Real Madrid, să avem o reeditare”
Superliga
Aduce un colos în România, la inaugurarea noului stadion: „Mi-aș dori să vină Real Madrid, să avem o reeditare”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează