FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Victor Angelescu le reproșează un singur lucru jucătorilor și comentează ieșirea nervoasă a lui Pancu

Victor Angelescu, acționarul Rapidului +23   FOTO
Victor Angelescu, acționarul Rapidului

Articol de - Publicat duminica, 16 august 2026 00:13 / Actualizat duminica, 16 august 2026 00:13

Rapid - Dinamo 0-1. Victor Angelescu, acționarul minoritar al giuleștenilor, reacționat după înfrângerea suferită. Oficialul alb-vișiniilor consideră că formația pregătită de Daniel Pancu a controlat cea mai mare parte a partidei și a pierdut după ce a irosit mai multe ocazii importante.

Rapid a avut inițiativa în special în prima repriză, când Alaa Bellaarouch a intervenit în mai multe rânduri. Dinamo a dat lovitura în repriza secundă, prin Mamadou Karamoko, iar reușita francezului a fost suficientă pentru ca echipa lui Nuno Campos să plece cu toate punctele.

Victor Angelescu: „Am fost echipa care a arătat mai bine”

Angelescu s-a declarat mulțumit de jocul Rapidului, însă a remarcat lipsa de eficiență din fața porții.

„E o dezamăgire destul de mare, un derby pe care l-am jucat pe Giulești, l-am controlat, cred eu, cap-coadă, mai puțin primele 20 de minute. Am avut ocazii mari, dar asta este, pierdem probabil la singura lor ocazie. Asta este fotbalul, se joacă pe goluri și, dacă ratăm ocaziile, se răzbună.

E greu ca Dinamo să nu aibă nicio ocazie, au avut una, un șut pe poartă, iar noi am avut ocazii mari, vreo patru. Până la urmă, ca și joc, sunt mulțumit, am fost echipa care a arătat mai bine, ne-am creat ocazii, am creat un fotbal bun, dar dacă nu dăm gol din patru ocazii într-un derby, se răzbună și asta este, ce să facem.

În momentul ăsta e important jocul prestat, azi am făcut un joc bun, mai ales pentru un derby cu o echipă foarte bună, puternică. Trebuie să uităm această seară, să mergem la Ploiești și să câștigăm, urmează alt derby important și sper să nu mai ratăm atât de mult.

Nu știu ce să le reproșez băieților, decât că nu marcăm. Am avut ocazii foarte mari și n-am marcat”, a declarat Victor Angelescu la Digi Sport Special.

Angelescu, despre eliminarea lui Daniel Pancu

Unul dintre momentele tensionate ale derby-ului s-a produs în minutul 52, când Daniel Pancu a primit direct cartonașul roșu după ce a protestat vehement și a intrat pe teren.

Antrenorul Rapidului a fost nemulțumit că Horațiu Feșnic a întrerupt jocul în momentul în care Alexandru Musi se afla întins pe gazon.

Daniel Pancu, eliminat după o criză de nervi în Rapid - Dinamo / foto: Cristi Preda (GSP)

+15 FOTO

„Arbitrul n-ar fi trebuit să oprească meciul, s-a văzut, Musi s-a ridicat, s-a dus să-și dea cu spray la margine, s-a întors și a căzut la pământ, putea să rămână acolo. Noi eram în atac, nu trebuia oprit meciul. După, cred că roșul lui Pancu e meritat, putea fi evitat, dar nu trebuia să oprească meciul.

Sunt mici detalii, în rest, din ce am văzut, cred că Horațiu Feșnic a arbitrat bine, a dus bine derby-ul, nu putem spune că a influențat cumva.

În momentele alea îi dominam, știm că Daniel Pancu e un antrenor vulcanic, poate putea să se abțină, era un moment bun pentru noi. Pentru noi e o pierdere, știe foarte bine ce trebuie să facă, e frustrant, nu trebuia să oprească jocul, n-a influențat decisiv sau a făcut vreo gafă. Asta este, vom merge la Ploiești să câștigăm cele trei puncte”, a conchis Victor Angelescu.

GALERIE FOTO. Imagini la finalul derby-ului Rapid - Dinamo

Imagini la finalul derby-ului Rapid - Dinamo // FOTO: Cristi Preda / GSP.ro

Latif Ouedraogo, în Rapid - Dinamo // FOTO: Cristi Preda / GSP.ro
+18 FOTO

VIDEO | Golul lui Mamadou Karamoko din Rapid - Dinamo

  • Sursă VIDEO: Prima Sport 1

Clasamentul la zi din Superliga

Citește și:
Basarab Panduru l-a „boxat” pe titularul de la FCSB: „Eu n-am văzut așa ceva! Ai cuie în talpă?”
Superliga
Basarab Panduru l-a „boxat” pe titularul de la FCSB: „Eu n-am văzut așa ceva! Ai cuie în talpă?”
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Superliga
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Prezentatoarea TV va face din nou echipă cu Thierry Henry și la gala Balonului de Aur
Campionate
Prezentatoarea TV va face din nou echipă cu Thierry Henry și la gala Balonului de Aur
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (1)
Ciriaco
Ciriaco  •  16 August 2026, 00:55

rapidcefere de când lumea și pământul merită tot,conform declarațiilor de după eșecuri,doar că trofeele și punctele ajung de cele mai multe ori la alții!Dar le rămâne gloria,peste doi ani toată lumea va ști că au ratat ocazii și au făcut spectacol,nimeni nu-și va aminti scorul final!Semnat:un stelist!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează