FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV - PANDURII 0-1

VIDEO Au cucerit Tîmpa » Braşovul pierde şi cu Pandurii (0-1), Cîrţu îşi anunţă demisia

Maxim (la minge) a cîștigat aseară duelul cu Iulian Popa
Maxim (la minge) a cîștigat aseară duelul cu Iulian Popa

Articol de - Publicat luni, 12 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 12 noiembrie 2012 00:54

Pandurii lui Grigoraş au învins-o pe Braşov în ultimele minute, iar Cîrţu a ajuns la a treia înfrîngere consecutivă şi-şi simte scaunul ameninţat.

După un început bun de sezon, cînd au stat în fotoliu de lider timp de 5 etape, elevii lui Petre Grigoraş au început să gîfîie! Aseară, sub Tîmpa, gorjenii veneau după doar două puncte obţinute în ultimele trei partide, remizele cu Steaua (0-0) şi cu Severin (2-2), şi au arătat încă din startul partidei că n-au depăşit criza! Batin a scăpat pe contraatac şi a şutat bine din unghi, însă Mingote a respins în corner (11).

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Pandurii au pasat bine, însă au avut probleme mari cînd au trecut în jumătatea adversă, ba chiar Mingote i-a mai salvat o dată pînă la pauză, respingînd în două rînduri în faţa lui Munteanu (20).

După pauză, Cristea a dat senzaţia că Grigoraş i-a trezit în vestiar, şutul său de la 16 metri trecînd puţin pe lîngă poartă (55)! Falsă impresie pentru că tot braşovenii au părut mai capabili să ia toate cele trei puncte, dar s-au lovit de un Viera şi-un Mingote aflaţi într-o zi bună.

Mai mult, Grigoraş a dat lovitura în minutul 88, cînd Lemnaru, excelent deschis de Nistor, l-a învins pe Taborda. Cîrţu s-a ales cu o aniversare nefericită, azi împlinind 57 de ani, şi cu fanii braşoveni cerîndu-i demisia!

Cîrţu şi-a dat demisia
La finalul întîlnirii, antrenorul Sorin Cîrţu i-a ascultat pe suporterii care i-au cerut să plece şi a anunţat încetarea colaborării cu FC Braşov: "Nu mai are rost să continuu. N-am discutat cu domnul Neculaie, dar le-am cerut celor de la club să facă actele pentru a ne despărţi. M-am săturat să pierdem jocuri ratînd şanse clare de a înscrie, nouă ne trebuie 20 de ocazii ca să dăm un gol. Avem un lot subţire şi valoric, şi numeric. Nu vreau să-mi distrug viaţa! M-am grăbit cînd am venit şi am zis că echipa are potenţial. Fanii au contribuit la decizia mea, scandează meci de meci demisia. Nici jucătorii nu pot să se exprime în asemenea condiţii".

Buga a ajuns la spital
Atacantul Mugurel Buga (35 de ani) a părăsit terenul accidentat în minutul 16, după ce în debutul partidei s-a lovit cu Matulevicius într-un duel aerian. Atacantul a acuzat dureri mari la rinichi şi a fost transportat de urgenţă cu ambulanţa la spitalul judeţean. Oficialii braşoveni erau extrem de îngrijoraţi la finalul partidei, temîndu-se ca nu cumva "Pele" să devină indisponibil pînă la finalul sezonului.

3 înfrîngeri în 4 etape a suferit Cîrţu pe banca Braşovului, singura echipă pe care a bătut-o fiind Rapid (2-1)

"Ei au început mai bine meciul, poate că era mai echitabil un 0-0, dar fotbalul se joacă pe goluri. Îmi pare rău de Sorin, dar asta e viaţa noastră, a antrenorilor" (Petre Grigoraş, antrenor Pandurii)

536424-bv-pandu.jpg

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (6)
outlander
outlander  •  12 Noiembrie 2012, 11:48

Antrenor la apelul bocancilor din epoca de AUR.

outlander
outlander  •  12 Noiembrie 2012, 11:17
Postat de hokerey pe 12 Noiembrie 2012, 08:01

Prea mari notele pentru aberatia jucata de Brasov.

YOU SUCK BODY.

outlander
outlander  •  12 Noiembrie 2012, 11:12

A facut un bine Brasovului.Oricum intre Cirtu si a fi antrenor de fotbal sint doua lini paralele.Adica nu se intilnesc niciodata.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează