FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII - CHIAJNA 0-1

VIDEO Clasic, Chiajna! Concordia a câştigat meritat cu Pandurii, însă n-a ieşit din cadenţa sezonului şi s-a impus doar cu 1-0

Articol de GSP - Publicat luni, 20 februarie 2017 00:00

După ce o baţi pe Dinamo şi ai meci cu o echipă ce are în componenţă "jucători care nici măcar nu ştiu să alerge", aşa cum a caracterizat-o Panduru pe Pandurii, probabil că trăieşti cu impresia că trebuie doar să te prezinţi la stadion pentru a câştiga.

Socoteala Chiajnei a primit un semnal de alarmă chiar în debut, când şutul bun al lui Stana a fost parat de Bălgrădean (16).

Apoi, încet-încet, lucrurile au intrat în normal, iar oaspeţii au şi marcat. Stanca a scos şutul lui Răducanu, mingea a sărit la Raul Costin, pe care experienţa şi valoarea l-au ajutat să lobeze peste vreo 3-4 adversari şi să trimită balonul în plasă (41). Meciul se putea închide definitiv atât în finalul reprizei, când Răducanu a fost deposedat într-o situaţie limită de Samson, cât mai ales în startul părţii a doua: Herea a scăpat singur cu Stanca, dar a preferat un dribling previzibil în locul unei finalizări. Ocazie imensă (52).

Chiajna a tremurat în final, însă jucătorii lui Stoican sunt mult prea cruzi pentru nivelul Ligii 1. S-a terminat 1-0, scorul preferat al Concordiei în acest campionat. De fapt, linia de clasament a ilfovenilor e chiar şocantă: 15 goluri marcate, dar 24 de puncte. Practic, fiecare gol valorează 1,6 puncte!! Notaţi modul în care Chiajna a adunat cele 24 de puncte: de 6 ori 1-0, o dată 2-1 şi de alte 6 ori fie 0-0, fie 1-1!

16 punctea câştigat Dan Alexa ca antrenor în ultimele 7 etape, procentaj incredibil de 76%: 3 victorii şi o înfrângere cu ASA Tg. Mureş, în 2016, respectiv, două succese şi o remiză cu Chiajna acum, în 2017

19e numărul biletelor pe care clubul Pandurii le-a vândut la meciul de ieri, restul spectatorilor din tribună intrând pe bază de invitaţii, legitimaţii sau gratis

 

Citește și:
Din cauza ei, nimeni nu s-a uitat pe teren la Roland Garros: a apărut într-o ținută provocatoare
Tenis
Din cauza ei, nimeni nu s-a uitat pe teren la Roland Garros: a apărut într-o ținută provocatoare
Hagi, la ultima încercare » Selecționerul a pus mâna pe telefon pentru a-l convinge pe fotbalist să se prezinte la lot!
Nationala
Hagi, la ultima încercare » Selecționerul a pus mâna pe telefon pentru a-l convinge pe fotbalist să se prezinte la lot!
Ilie Dumitrescu i-a fost alături fiicei lui la ceremonia de absolvire a facultății: „Am trăit niște momente de nedescris”
Altele
Ilie Dumitrescu i-a fost alături fiicei lui la ceremonia de absolvire a facultății: „Am trăit niște momente de nedescris”
Arena de 10 milioane de euro din România își schimbă denumirea: va purta numele unei legende
Altele
Arena de 10 milioane de euro din România își schimbă denumirea: va purta numele unei legende
PREMIERĂ Ieftinire masivă a motorinei, care a ajuns, pentru prima dată în ultimul an, să coste mai puțin decât benzina
Profit.ro
PREMIERĂ Ieftinire masivă a motorinei, care a ajuns, pentru prima dată în ultimul an, să coste mai puțin decât benzina
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează