FOTBAL  »  Superliga  »  CS SEVERIN - CFR CLUJ 1-3

VIDEO CS Severin - CFR Cluj 1-3 » Ardelenii ştiu să cîştige şi fără Andone

Articol de GSP - Publicat sambata, 27 octombrie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 27 octombrie 2012 21:01

CFR Cluj pornea ca favorită certă în disputa de la Severin şi şi-a respectat statutul reuşind să se impună, scor 3-1. În minutul 15 clujenii aveau deja 2-0 pe tabelă şi se anunţa o dispută foarte uşoară.

Nu a fost aşa şi pentru că după primele reuşite clujenii s-au relaxant şi nu au mai presat, dînd astfel şanse celor de la CS Severin. Imediat după pauză, Cadu a greşit o pasă la portar, iar Arnăutu a profitat şi a înscris. Pînă la spre finalul partidei, ocaziile au fost foarte puţine. Pe banca ardelenilor s-a aflat unul din secunzii lui Ando, Francisc Dican.

Vezi aici golurile partidei CS Severin - CFR Cluj!

Scorul final a fost stabilit dintr-un penalty, executat perfect de Ricardo Cadu. Cu această victorie, clujenii au mai diminuat din diferenţa faţă de Steaua, care este lider şi are 10 puncte peste ardeleni, însă elevii lui Laurenţiu Reghecampf vor juca mîine cu Gloria Bistriţa.

Vezi aici comentariul liveTEXT al partidei!

Echipe de start:

CS Severin: Marinescu - Mitici, Gugu, Durimel, Giurgiu - Buleică, Golici, Olah, Zaharia - Arnăutu, Thomas

Rezerve: Şteţca, Neacşa, Dragalina, Abba, Vancea, Kader, Bălău

CFR: Felguieras - Aguirregaray, Cadu, Piccolo, Sepsi - Mureşan, Godemeche - Diogo Valente, Rui Pedro, Hora - Kapetanos

Rezerve: Stăncioiu, Maftei, Camora, Luis Alberto, Nicoară, Bjelanovici, Ivo Pinto

Citește și:
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Au pus banii jos pentru transferul lui Alexandru Musi » Ofertă de două milioane de euro
Superliga
Au pus banii jos pentru transferul lui Alexandru Musi » Ofertă de două milioane de euro
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”

Comentarii (168)
dordor
dordor  •  28 Octombrie 2012, 00:57
Postat de craiovamaxima01 pe 28 Octombrie 2012, 00:07

Te pun in varf cu comentariul asta sa rada si altii de tine; rade-ti Ba si voi, bozgorrii, ca asa amuzant e puradelu' asta al vostru!

ba oltene, te gasisi si tu cu treaba p-acilea ! ba, tu n-ai echipa, n-ai logica si n-ai nici treaba cu limba romana ... ia spune frumos in limba ta, cu scriem cind ''radeti'' ? gresi-si sau le incurca-si :))) ba, oricum nu intelegi... da' poti sa pui intrebari ! ba, ti-ai dat tenisii cu crema pentru Halloween ?

saliceanu
saliceanu  •  28 Octombrie 2012, 00:24
Postat de craiovamaxima01 pe 28 Octombrie 2012, 00:07

Te pun in varf cu comentariul asta sa rada si altii de tine; rade-ti Ba si voi, bozgorrii, ca asa amuzant e puradelu' asta al vostru!

Tare ma tem ca tre' sa'mi dai un ban pe IP. Ca nu poti tu sterge cat pot eu comenta. De ce nu l'ai sters si pe xenofobu' ala de oltean, miticule?

craiovamaxima01
craiovamaxima01  •  28 Octombrie 2012, 00:07
Postat de negativ pe 27 Octombrie 2012, 19:53

Joaca CFR zici ca-i barcelona si secundu' zici ca-i Guardiola! Steaua = Ceasca = Blaturi!

Te pun in varf cu comentariul asta sa rada si altii de tine; rade-ti Ba si voi, bozgorrii, ca asa amuzant e puradelu' asta al vostru!

Vezi toate comentariile (168)
Comentează