FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL - STEAUA 0-3

VIDEO Cu mîinile curate » Steaua nu s-a mai predat în faţa Viitorului şi a obţinut o victorie importantă, 3-0

Keșeru a izbutit al cincilea gol în tricoul roș-albastru // Foto: Alex Nicodim
Keșeru a izbutit al cincilea gol în tricoul roș-albastru // Foto: Alex Nicodim

Articol de - Publicat marti, 22 aprilie 2014 00:00 / Actualizat luni, 21 aprilie 2014 23:51

În a doua zi de Paşti, "militarii" au învins-o clar pe Viitorul, contrar zvonurilor care dădeau formaţia lui Hagi învingătoare, ca în primăvara anului trecut.

"De ce aţi mai venit? Nu ştiţi că va cîştiga Viitorul?". Aşa i-au întîmpinat localnicii din Chiajna pe fanii Stelei ajunşi la stadionul din comuna ilfoveană. Reghecampf tocmai ce îşi terminase intervenţia telefonică la DolceSport în care mai avea puţin şi se jura că meciul se va juca pe bune. Zvonurile încă circulau însă, alimentate şi de modul în care cota Viitorului scădea, semn că se pariaseră bani mulţi pe un succes al gazdelor de aseară.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Înghesuiţi de gazde
Partida a început cu trupa lui Hagi în ofensivă, iar mingea a circulat bine între Lazăr, Cîrstocea şi Gavra. Benzar a trimis primul pe poartă, o lovitură de cap, în minutul 6, reţinută de Tătăruşanu. Peste 10 minute, Gavra l-a încercat şi el pe portarul roş-albaştrilor, dar tot fără noroc.

Steliştii au replicat prin Iancu, al cărui şut de la 20 de metri a trecut peste (22). Chipciu a ieşit şi el rampă, însă după o cursă bună a ezitat să şuteze şi a intrat în unghi, de unde n-a avut nici o şansă să înscrie (27).

Precum Del Piero
La poarta cealaltă, Lazăr a trimis bine din lovitură liberă, Tătăruşanu era bătut, dar balonul a ocolit poarta (32). Imediat, Popa alimentează zvonurile alunecînd prosteşte în careu, într-o poziţie ideală (33), iar Iancu parcă vrea să respingă o minge pusă pe fruntea lui de acelaşi Popa (35).

"Nu vor, domne, să dea gol, nu vedeţi?!", spuneau localnicii de la tribuna a II-a. Latovlevici i-a contrazis cu stil. Fundaşul stînga profită de indecizia lui Benzar şi şutează în vinclu, cu dreptul, din colţul careului mare (39): 0-1!

Nici nu se aşază bine Viitorul în teren că Steaua îşi dublează avantajul. Chipciu îl lasă singur cu poarta goală pe Iancu şi fostul jucător al lui Hagi marchează (40). 0-2!

Gol după 30 de secunde
La pauză, Hagi a mers la vestiar, iar Viitorul face două schimbări, forţînd cu Mitriţă şi cu Axente. Reghe a răspuns după 4 minute, aruncîndu-l în luptă pe Keşeru. La prima atingere, atacantul adus de la Bastia a marcat cu un şut năprasnic de la marginea careului (50). 0-3 şi casele de pariuri jubilau!

Reghecampf a zîmbit mulţumit şi elevii lui n-au mai forţat. Pintilii a fost odihnit, dar şi Viitorul a rămas fără speranţa că poate lua ceva din meciul cu Steaua. Roş-albaştrii s-au închis bine şi gazdele au ajuns greu în careu. Cînd au făcut-o, Axente a trimis peste după ce i-a luat faţa lui Varela (72) şi s-a împiedicat în minge (76).

Degeaba a urlat Hagi la ei pînă la final, meciul era încheiat. O victorie categorică a Stelei după un meci total diferit faţă de cel de acum aproape un an de zile, cînd Viitorul, aflată într-o foame similară de puncte, s-a impus în Ghencea cu 5-2.

Ce a spus Reghecampf după meci, la Digi
- "Mă bucur pentru toţi cei care au marcat, mă bucură eşecul, însă eu încă n-am uitat eşecul cu Vasluiul! Dacă am fi cîştigat şi etapa trecută, cred că eram deja campioni"
- "Eu tot mai sper să cîştigăm titlul cu un avans de 15 puncte faţă de ocupanta locului secund. Vom respecta competiţia pînă în ultima rundă"
- "E deranjant cînd unii ne bagă în lucruri necurate. E păcat şi că Hagi, care a investit enorm în fotbalul românesc, e bănuit de tot felul de prostii!"
- "Vor veni mai mulţi jucători în pauza de vară, inclusiv de la Dinamo, mai ales că Negoiţă a anunţat oficial că oricine e de vînzare"
- "Voi discuta şi cu MM, şi cu patronul despre achiziţiile ce trebuie făcute. Steaua înseamnă enorm şi nu putem transfera jucători doar de dragul de a o face. Eu voi rămîne sigur în Ghencea, deşi nu e simplu să fii antrenor aici"

"Trăim într-o ţară bolnavă, îmi pare rău s-o spun, deşi nu vreau să jignesc pe nimeni! Toată lumea vede numai blaturi, cum să comentezi aşa inepţii?!" (Iasmin Latovlevici, fundaş Steaua)

"Eu mai am încă un an contract cu Steaua, nu-mi stă gîndul la plecare. Joc la cea mai bună echipă din România, unde să mă duc?! Avansul de 9 puncte nu ştiu dacă-i suficient pentru titlu" (Iasmin Latovlevici, fundaş Steaua)

"Calomniile împotriva noastră ar trebui penalizate, altfel vom trăi într-o mizerie fără sfîrşit! Nu poţi arunca noroi în munca altora şi să nu plăteşti! Noi ne vom lupta pînă în ultima etapă să ne salvăm, numai să fim lăsaţi să jucăm" (Bogdan Vintilă, antrenor Chiajna)

"Am început bine, am jucat de la egal la egal, apoi cele două execuţii ne-au tăiat elanul. Cred că am avut şi un penalty, asta e!" (Gică Hagi, patron Viitorul)

"Mă deranjează că sîntem acuzaţi aiurea, nu uitaţi că eu m-am întors în fotbalul românesc şi investesc, crec jucători... La început mi-a plăcut de Negoiţă, apoi nu ştiu ce i s-a întîmplat! Îl văd acum şi pe Ţălnar că spune să jucăm pe bune, vezi-ţi de ale tale, Cornele, că după aia îţi vine pe invers!" (Gică Hagi, patron Viitorul)

613851-viitorul-steaua-0-3.jpg

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

"Regele", antrenorul din tribună
Gheorghe Hagi nu a stat la tribuna oficială. Pentru a putea fi mai aproape de gazon, el a văzut meciul alături de Nicolae Dică, accidentat, de la tribuna a doua, unde s-a aşezat şi echipa naţională Under 19. Gică şi Dică au stat chiar în spatele băncii de rezerve a Stelei, iar "Regele" le-a dat tot timpul indicaţii celor de la Viitorul, fiind mult mai guraliv decît antrenorul Bogdan Vintilă. Chiar şi jucătorii erau mai atenţi la Hagi decît la ce se întîmpla pe bancă.

Titular după 5 luni
Daniel Georgievski a revenit în formula de start a Stelei. Ultima oară cînd fusese titular în Liga 1 a fost pe 23 noiembrie 2013, în deplasarea de la Tîrgu Jiu, unde roş-albaştrii au remizat, 1-1. Atunci, muntenegreanul a fost înlocuit după 45 de minute, avînd o evoluţie modestă. Aseară, fundaşul dreapta a profitat de suspendarea lui Gardoş. Varela a fost trecut stoper, iar Daniel şi-a luat în primire postul în banda dreaptă a defensivei.

Aclamat de stelişti
Galeria stelistă nu l-a uitat pe Gică Hagi. Fanii roş-albaştri prezenţi aseară la Chiajna i-au scandat numele în două rînduri fostului mare fotbalist român. "Regele" i-a salutat ridicînd o mînă, apoi i-a aplaudat discret, fiind mult mai atent la ceea ce se întîmpla pe gazon.

A schimbat sistemul
Fără a-l avea la dispoziţie pe Tănase, suspendat, Reghecampf a modificat modulul de joc al Stelei. Antrenorul roş-albaştrilor a renunţat aseară la sistemul 4-2-3-1, mizînd pe un 4-3-3. Sînmărtean a rămas la mijloc alături de Pintilii şi de Prepeliţă, Popa şi Iancu au fost extreme, iar Chipciu unicul atacant. Pînă să vină în Ghencea, Sînmărtean evolua la Vaslui pe postul de mijlocaş stînga sau mijlocaş ofensiv, dar evoluţiile foarte bune în tricoul Stelei din postura de mijlocaş central l-au făcut pe Reghe să nu-l mute de acolo.

Pariorii au luat ţeapă
Înfrîngerea Astrei cu Dinamo, dar şi declaraţiile lui Ionuţ Negoiţă, care a insinuat că Steaua va ceda partida Viitorului, au produs o scădere masivă a cotelor pe care casele de pariuri le-au acordat pentru un eventual succes al Viitorului. Spre exemplu, sîmbătă, la Bwin, 1 solist avea o cotă de 5,25, iar la Bet365 5,00. Ieri după-amiază, cota a scăzut la ambele case pînă la 3,75, ceea ce înseamnă că s-a mizat masiv pe succesul echipei lui Hagi.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (53)
alin3232
alin3232  •  22 Aprilie 2014, 19:53
Postat de duta_dd pe 22 Aprilie 2014, 09:21

..INTREBARE: cum se zice corect regheblat sau regeblat ? RASPUNS: ambele variante sunt corecte DE CE? (EXPLICATIA): pentru ca nu e vorba de una si aceeasi persoana .... oa-oa-oa ..

Cica din auzite: RATB a decis introducerea liniei de tramvai 52, de la Arena Naţională la stadionul Dinamo

solomon_i
solomon_i  •  22 Aprilie 2014, 16:21
Postat de xhrz pe 22 Aprilie 2014, 09:53

Eu zic că a fost blat în 8: Steaua s-a lăsat bătută de Vaslui, ca să poată pierde moldovenii puncte cu Viitorul, Petrolul a pierdut în Cupă cu Astra ca să se asigure giurgiuvenii că o să participe în cupe europene, Dinamo a bătut pe Astra, ca să se refacă diferenţa de puncte între Steaua şi Astra, iar Viitorul a pierdut cu Steaua doar pentru că va câştiga cu Vaslui, iar Săgeata s-a lăsat învinsă de Petrolul şi Corona a cedat, la fel, doar de dragul Viitorului, cu Vasluiul. Există această explicaţie sau cealaltă versiune, total şocantă: Steaua a făcut un meci slab cu Vasluiul şi un meci normal cu Viitorul, care e penultima clasată.

Bravo ! Scenariul perfect ! Problema-i ca le-ai dat idei...

xnread
xnread  •  22 Aprilie 2014, 14:22
Postat de silviu74 pe 22 Aprilie 2014, 13:58

nu are timp justitia, acum cerceteaza blaturile lui dinamo cu ceahlaul si astra !!

Va pot da 'n' exemple unde Steaua este aratata cu degetul.Le cunoasteti si dvs.Dinamo,aidoma formatiei militare prezinta carente,ambele,avand o istorie obscura.Ar fi de preferat refacerea patrimoniului fotbalistic,respectiv Carmen si Unirea Tricolor.Este doar o opinie.

Vezi toate comentariile (53)
Comentează