FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA - CONCORDIA 1-1

VIDEO DezASTRA! Astra e în cădere liberă: a fost condusă de Chiajna și a scos cu greu un egal, scor 1-1

Daniel Niculae a adus un punct nemeritat Astrei // Foto: Alex Nicodim
Daniel Niculae a adus un punct nemeritat Astrei // Foto: Alex Nicodim

Articol de - Publicat duminica, 16 octombrie 2016 00:00

Campioana României a dârdâit de emoție aseară și pentru obținerea unui punct cu Chiajna. Șumi a încercat să pară împăcat cu soarta, dar azi sau mâine s-ar putea despărți de cei pe care i-a făcut mari.

Ce metamorfoză la Astra! Echipa care a dominat campionatul trecut a ajuns o epavă. Scindată de plecările periodice ale vedetelor ce au făcut Astra campioană și vor trudi pentru Steaua rivală, exilată fie pe Cluj Arena, fie pe Dinamo Arena, cu figuri apăsate de griji sau nepăsătoare, care nu trezește emoție nici pentru toate rudele jucătorilor.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Culmea culmilor: formația e mai aproape de liga secundă decât de un amărât de play-off, deși în august a eliminat West Ham United și a ajuns în grupele Europa League.

Meciul de adio al lui Șumi

Nici jucătorii n-au mai tras pentru Marius Șumudică. Sau poate nu mai pot. Sau n-or mai avea chef. Grupul redutabil care a tăvălit toate echipele în campionatul trecut s-a rupt. Povestea e aproape de un "sad end".

Astra nu mai sperie pe nimeni, poate doar pe propriii jucători. Totul în fața unei asistențe ridicol de mici, de se auzea și ce se vorbea în tribune, nu doar indicațiile de pe bănci. Budescu încearcă să-și aducă aminte de cine era fix acum un an, înainte de a-și pune fotbalul în cui în China.

Kortzorg are multă dorință. Și atât. Săpunaru tinde să-și multiplice erorile într-o echipă ce nu greșea. Morais, ultimul pe meniul lui Gigi Becali, parcă nu ar vrea transferul la Steaua, altfel nu se explică buscularea lui Constantinescu în careul gazdelor, atunci când Lung junior avea prim-planul și-i mai venise și Geraldo în ajutor, în fața unui adversar ce-și pierduse ritmul.

Iluzia salvării

Concordia, echipa care obține puncte multe cu goluri puține, a fost aproape de o nouă mare surpriză. Îi priește iarba din Ștefan cel Mare. Bălgrădean a fost providențial în fața campionilor, a blocat ce s-a putut. Daniel Niculae, Florea și Budescu au avut un oponent greu de învins.

Când atacurile Astrei deveniseră previzibile și se părea că va fi un nou rezultat negru, s-a mai salvat un punct. Budescu a aruncat mingea în careu, Takayuki a sărit mai sus decât Tincu, iar Daniel Niculae și Florea s-au repezit cu furie pe minge și primul a aruncat-o în ațe.

"Să antreneze, nu să facă strategia!"

Dani Coman l-a contrat pe Marius Șumudică în intervențiile sale televizate dinaintea partidei. "Un antrenor trebuie să antreneze, nu să facă strategia clubului. Când am luat deciziile, mereu am consultat staff-ul tehnic. Nu se pune problema ca el să nu fi știut că-i vindem pe Boldrin, De Amorim sau Alibec la Steaua. Ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă mi-a lăsat un gust amar şi nu aş vrea să vorbesc prea mult pe marginea acestui subiect. Şumi e cel mai bun antrenor din istoria Astrei, sunt convins că vom face în continuare treabă împreună. Prin tot ce am văzut la echipă în ultima săptămână, sunt convins că vrea să rămână şi va face treabă bună".

Ce-a spus Șumudică după meci:

  • "Atâta putem! Ce să vorbim mai mult?! Nu mai comentez despre transferuri. Încă sunt sub contract, nu vreau să comentez ce a spus Dani Coman înainte de partidă. Sunt la dispoziția clubului"
  • "Vom vedea ce se va întâmpla zilele viitoare. Am stat pe bancă liniștit, mi-am văzut de treabă, chiar dacă au fost decizii ale arbitrilor la limită"
  • "Sunt jucători foarte buni la Astra, care pot salva sezonul"
  • "Meciul cu Viktoria Plzen de joi e departe, foarte departe. Îmi doresc să merg acasă, să mă liniștesc"

"Trebuie să ieșim cumva din criza asta. Domnul Șumudică nu ne-a zis nimic, a intrat în vestiar și apoi a ieșit. Nu ne-a spus nimic. Nu e normal că Alibec a fost vândut acum. Eu la Steaua? Nu știu, s-a discutat, vedem, vedem"
Junior Morais, fundaș Astra

"Trebuie să obținem mai mult, suntem cam aceiași jucători ce făceam o performanță extraordinară sezonul trecut. Noi, jucătorii, suntem principalii vinovați de seria partidelor nereușite. Nu trebuie să ne ascundem după diverse lucruri"
Daniel Niculae, atacant Astra

"Am avut senzația de multe ori în timpul meciului că vom câștiga. Am muncit mult, cu toții, nu trebuie să mire că marcăm puțin, dar suntem eficienți. Cu 6 goluri am adus 13 puncte, e ceva"
Cristi Bălgrădean, portar Concordia

"M-a deranjat faptul că în ultimele 15 minute am arătat ca o echipă mică, n-am mai făcut marcaj, n-am mai fost atenți. Asta m-a supărat. N-am știut să păstrăm avantajul de pe tabelă. În rest, felicitări băieților mei"
Emil Săndoi, antrenor Concordia

"Intenția lui Stan este de a-l lovi pe Constantinescu în careul Astrei, în minutul 9, e fază de penalty, se impunea"
Constantin Zotta, expert Dolce Sport

astra chiajna 1 1

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
andrei.f
andrei.f  •  16 Octombrie 2016, 11:01

În minutul 9 Concordia a vut cel mai clar posibil 11 m cu care, poate că ar fi câştigat. Simptomatic pentru antistelişti este faptul că acum nu mai sar, ca ***, la beregata arbitrului. Iată ce comentatori "corecţi" avem !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează