FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAȘOV - STEAUA 2-3

VIDEO Hitchcock trăieşte sub Tîmpa! » Steaua a jucat periculos, dar a cîștigat în extremis, 3-2 cu Brașov

Partida de la Brașov a fost printre cele mai pasionante din sezonul de primăvară
Partida de la Brașov a fost printre cele mai pasionante din sezonul de primăvară

Articol de - Publicat duminica, 17 mai 2015 00:00

"Steagul" a condus de două ori, graţie gafelor cuplului Cojocaru - Toşca, apoi campioana a revenit şi a cîştigat aproape exclusiv datorită unui trio în zi de graţie, Tănase - Stanciu - Rusescu.

Lui Gâlcă a trebuit să-i ajungă cuţitul la os ca să prindă şi el curaj. A făcut un "11" ofensiv, cu un singur închizător şi cu 5 oameni de atac. Sau poate s-a crezut artist după ce Facebook-ul clubului l-a confundat cu Constantin Brîncuşi şi şi-a zis că trebuie să sculpteze într-un mod original echipa de start.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

"Pasă"Jurici, gol Toşca

Fără Popa, lăsat la salonul de nunţi să-şi cheltuiască salariul pe un an întreg, Steaua a început cu o ocazie mare încă din secunda 25, "capul" lui Ţucudean fiind scos de lîngă bară de Mutu. Sub Tîmpa însă aerul e tare. Şi greu respirabil. Mai ales atunci cînd plouă.

Oaspeții au rămas fără aer în minutul 9. Cojocaru a respins greşit, Jurici a tras, iar Toşca şi-a trimis mingea în poartă şi propria echipă la podea. E 1-0 şi în tribune umbrelele fac valuri, la Tîrgu Mureş se pune şampania în frapieră. Totuși, mai e mult de jucat.

EuroDodel

Tănase iese la rampă. I se întîmplă rar, dar atunci cînd o face, o face în stil de mare fotbalist. Prinde un şut fabulos de la 30 de metri, dar coautor la gol poate fi trecut liniştit şi portarul Mutu. 1-1. Gâlcă scapă de nodul din gît, tribunele se liniştesc, la Tîrgu Mureş se scoate gheaţa din frapiere.

Steaua simte că poate închide partida. Terenul se înclină spre buturile lui Mutu, însă Chipciu trage ca un amator după ce îl depăşeşte şi pe portar (21), apoi Tănase, dintr-o poziţie mult mai uşoară decît cea de la gol, îl ia la ţintă pe goalkeeper. Stanciu ratează şi el, golul practic pluteşte.

Ţîră a umilit inovaţia şi pariul

Şi pînă la urmă vine, în poarta Stelei! Ţîră pleacă de la mijlocul terenului, undeva în spatele lui Varela, Toşca n-are deprinderi de a-l marca, îl lasă să-şi facă mingea pentru şut, iar Cojocaru reacţionează tîrziu şi balonul îi trece printre picioare. Într-o singură fază, inovaţia lui Gâlcă, Toşca, şi pariul lui Duckadam, Cojocaru, au îngropat Steaua: 2-1! Titlul e pe drum spre Tîrgu Mureş. Din nou.

Steaua se pune iar pe construit. Contează doar prin Tănase, asta spune multe despre criza în care a ajuns campioana. Dodel îl domină la fiecare fază pe Goian, dar fie ratează el, fie pasele sale sînt irosite de colegi, cum  a făcut Ţucudean în minutul 45.  În schimb, Chipciu, dacă ar avea bun-simţ, la pauză ar trebui să-şi ceară singur diminuarea contractului fiindcă de cînd i s-a mărit nu mai joacă nimic, nimic, nimic!

Tot Tănase

Pauză. E 2-1 după o repriză cu ritm, nerv, spectatori mulţi şi fotbal de calitate. Rara avis pentru Liga 1. Steaua iese precipitată de la cabine. Nu-i mai iese nimic. "Stegarii" se sperie de şansa de a închide meciul şi Bencun, apoi Ţîră ratează o dublă ocazie în aceeaşi fază (50).

Minutele trec şi cu cît trec cu atît o depărtează pe campioană de un alt titlu şi pe Becali de visul de a mai scoate nişte milioane de euro de pe urma Champions League.

Atacurile bucureștenilor par desprinse din meciurile de rugby. Fiecare vrea să spargă de unul singur un sistem 1-10-0 în care se apără "galbenii". Singurul cap limpede e tot Tănase, care face probabil cel mai bun meci al său din ultimii ani. Rămîne calm după pasa lui Stanciu şi îi aşază lui Rusescu egalarea pe gheată. "Zoro" nu ratează şi incendiază ultimele 20 de minute.

Final apoteotic

Steaua sîngerează. Îl pierde pe Tănase, accidentat. Apoi primeşte un pansament nesperat de la Daniel Mutu, care îi oferă un assist perfect lui Rusescu. "Zoro" nu greşeşte ţinta. Gâlcă ţopăie pe margine, în tribune se lasă liniştea, iar clasamentul live o are pe Steaua pe primul loc.

Finalul e de un rar dramatism. Mutu termină în careul advers, pe contraatac, Rusescu iroseşte o ocazie imensă, după care e nevoie de un şpagat al lui Toşca pentru a evita un 3-3! E gata partida, una formidabilă pentru nivelul Ligii 1.

Steaua gîfîie, însă e pe primul loc şi norii negri care au stat deasupra stadionului aproape tot meciul se mută 180 de kilometri mai la nord. La Tîrgu Mureş.

Tudor a eliminat un copil de mingi :)

În minutul 37, Cristi Tănase s-a grăbit să bată un aut și a mers la margine, cerînd insistent balonul. Copilul de mingi care-l avea a refuzat să i-l ofere, aruncîndu-l peste căpitanul Stelei. Nervos, Tănase l-a împins pe acesta. Arbitrul Alexandru Tudor a intervenit și a decis să-l trimită în afara spațiului de joc pe copil, iar fotbalistul oaspeților a scăpat fără cartonaș galben.

Ţîră, primul gol la o echipă de club!

Reuşita de 2-1 a fost celebrată de Cătălin Ţîră minute bune. Şi-a scos inclusiv tricoul şi a încasat şi "galben", dar bucuria lui a fost determinată de faptul că e primul gol la nivel de seniori pentru formația de club. La Braşov a jucat 17 meciuri, iar pînă să ajungă sub Tîmpa a evoluat în Olanda, la ADO Den Hag, unde nu înscrisese deloc. Cătălin Ţîră, care în iunie va împlini 21 de ani, e fiul fostului fotbalist al Rapidului din anii '80, Fane Ţîră.

Doi suspendaţi, un accidentat

Steaua a plătit scump succesul de aseară. Breeveld şi Chipciu au fost avertizaţi şi vor rata partida următoare, cu FC Botoşani, pe teren propriu. În plus, Tănase a acuzat probleme musculare la coapsă şi e suspect de leziune musculară. Dacă diagnosticul se va confirma, el va rata tot finalul de sezon. Aproape sigur, Tănase nu va putea fi recuperat pentru finala Cupei Ligii, de miercuri seară, cu Pandurii.

"Felicitări Stelei pentru victorie. Noi am făcut o primă repriză bună, dar probabil că domnul Gâlcă le-a zis la pauză să atace mai mult şi s-a văzut. Felicitări şi lui Rusescu, merită, a marcat două goluri importante"
Cătălin Ţîră, atacant FC Braşov

"Să conduci Steaua de două ori, să îţi mai creezi şi alte ocazii, dar chiar şi aşa, să pierzi, e inacceptabil"
Adrian Szabo, antrenor FC Braşov

Ce a spus Gâlcă după meci

  • "Am început cu o formulă foarte ofensivă, dar ne-au surprins şi ne-au pus în dificultate. Nu doar introducerea lui Rusescu a întors soarta jocului, ci şi a lui Breeveld. Mă bucur enorm pentru Rusescu, avea mare nevoie de aceste goluri"
  • "Cojocaru e un portar tînăr, nu trebuie pus la zid, eu am spus mereu că într-o astfel de luptă la titlu ai nevoie de oameni cu experienţă, pentru că e greu să rezişti unei asemenea presiuni"
  • "Dacă ştiam că vom ajunge în această situaţie atunci cînd Adi Popa şi-a fixat nunta, sigur ar fi ales altă dată, dar acum nu mai putea să facă nimic. Bine că am cîştigat şi fără el şi acum ne grăbim să mergem la el la nuntă să-i urăm casă de piatră"
  • "Dacă vom cîştiga ultimele două meciuri vom fi campioni, asta este convingerea mea"
  • "Tănase mi-a spus că s-a rupt, dar nu ştiu exact gravitatea accidentării"

Cifrele meciului

FC Braşov Parametru Steaua
46% Posesie 54%
12 Şuturi la poartă 17
6 Şuturi pe poartă 11
9 Cornere 9
5 Ocazii  10

230e numărul de meciuri în L1 pe care l-a bifat ieri Tănase, care a debutat în tricoul Argeşului acum 11 ani şi care pînă acum a marcat 24 de goluri

brasov steaua 2 3

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (9)
raducallin
raducallin  •  17 Mai 2015, 13:53

Pentr zidane care nu a vazut meciul,dar comenteaza.Poate ai vazut celelalte meciuri(cu Pandurii,Iasi,CFR,astea ar fi ultimele) in care Iacob si-a ingropat echipa.Era normal sa stea pe tusa,imi pare rau ca Szabo s-a trezit prea tarziu sa-tina pe banca.

444001919101397
Florean Andrei  •  17 Mai 2015, 12:35

Chipciu a fost mâna moartă a Stelei în acest sezon . Bine că nu joacă. Gâlcă tu atâta n-ai văzut, cât de slab joacă Chipciu? Şi ieri l-ai scos pe Iancu, când trebuia să-l scoţi pe Chipciu !

sa.ne.plangem.de.romania
sa.ne.plangem.de.romania  •  17 Mai 2015, 11:26
Postat de sa.ne.plangem.de.romania pe 17 Mai 2015, 11:24

Probabil a considerat antrenorul ca i se cuvin si lui Florin Iacob insucesele si inclusiv locul in clasament, dar daca Mutu a jucat pt Steaua, atunci Tosca a jucat pt Tg. Mures. Nu putem alege doar varianta care ne convine, ar trebui luate la pachet cele doua evolutii, altfel ar fi doar niste rautati fara sens.

Da, o mica gresala de tipar "insuccesele".

Vezi toate comentariile (9)
Comentează