FOTBAL  »  Superliga  »  

VIDEO Imagini fabuloase cu reporterul Tolontan în peluza incendiată de “câini” la Steaua - Dinamo din ‘97

Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 noiembrie 2016 11:17

Poate cel mai șocant episod din istorie la Derby de România a fost acel Steaua – Dinamo din 10 mai 1997, când fanii “câinilor” au incendiat peluza din Ghencea.

 Steaua era lider și se îndrepta spre câștigarea celui de-al cincilea titlu consecutiv, urmărită îndeaproape de FC Național. Dinamo era abia pe 3, fără șanse la campionat, și traversa o lungă perioadă de neîmpliniri. Rivalitatea Steaua – Dinamo era însă la cote maxime. Un stadion era arhiplin fremăta în așteptarea derbyului, 24.000 de steliști și aproape 2.000 de dinamoviști asigurau fondul sonor colorat al confruntării.

 Dar, când echipele erau la încălzire, din peluza ocupată de suporterii roș-albilor a început să iasă fum. Până să apară pompierii, incendiul s-a extins repede, s-au aprins 2-3 sectoare și o pâclă neagră a acoperit întreg stadionul. Jandarmii au intervenit și ei, evacuându-i în forță pe ultrașii oaspeți, în timp ce mai mulți suporteri steliști smulgeau de pe garduri steagurile galeriei rivale.

incendiu 10 mai 2

792 de scaune au ars în peluza de sub tabela de marcaj

Domnul Vova Cohn ne-a ajutat enorm. Dacă nu era dumnealui, nu puteam da foc stadionului din Ghencea. Ne-a adus niște cartoane Cristi Borcea, pe vremea aceea șoferul lui Cornel Dinu

 Ne disociem cu fermitate de huliganii care pătează culorile clubului nostru și trebuie pedepsiți ca atare Cornel Dinu, președintele clubului Dinamo la acea vreme

 Arhivele ziarelor și casetele video salvate de atunci mai păstrează câteva imagini rare ale evenimentelor. Printre ele, și un reportaj realizat pentru ProTV de Cătălin Tolontan :).

Abia plecat de la Sportul Românesc la nou-înființatul ProSport (care era în teste, nu apăruse încă pe piață), Tolontan relata a doua zi chiar din peluza incendiată, în timp ce ținea crispat în mână o cutie de Coca-Cola: “Cilindre identice, pline cu substanță incendiară, au fost folosite de suporterii dinamoviști, susține Poliția Capitalei, pentru a aprinde scaunele de plastic ale tribunei din Ghencea. Zeci de asemenea cutii au fost găsite în tobele cu care suporterii au venit la meci”.

 tolo varianta

 VEZI MAI JOS IMAGINILE VIDEO CU TOLONTAN ÎN PELUZĂ!

 Va fi vreodată pace în fotbalul nostru?  Ioan Chirilă în Gazeta Sporturilor, după meciul din 10 mai 1997

Meciul propriu-zis, care a început cu 10 minute întârziere, a fost extrem de spectaculos. Steaua a câștigat cu 3-1 și și-a continuat sprintul spre titlu, în timp ce Dinamo a rămas doar cu “realizarea” suporterilor.

Golul de 1-0 a fost contestat vehement de “câini”. Tușierul de pe atacul Stelei, nimeni altul decât actualul președinte stelist Valeriu Argăseală, a semnalizat inițial un ofsaid, apoi a lăsat fanionul jos, faza a continuat cu un posibil henț la Ciocoiu, iar “centralul” Porumboiu a validat reușita atacantului. Motiv pentru Țălnar antrenorul lui Dinamo, să sară la Argăseală și să-i scape câteva ghionturi , până când spiritele au fost calmate cu greu :)

Steaua – Dinamo 3-1 (Ciocoiu 32, 42, D. Șerban 89 / Mihalcea 53)

Steaua: Stelea (20 Ritli) – Reghecampf, Ad. Matei, Răchită, Miu – D. Șerban, I. Stan (5 C. Munteanu), Rotariu, Militaru – Lăcătuș, Ciocoiu (57 R. Nagy). Antrenor: Țiți Dumitriu

Dinamo: Prunea – Fl. Petre, Bodea (60 Moga), Cotora, Fl. Bătrânu, Tâlvan – Hâldan, Tararache, I. Chiriță (53 Coporan) – Dănciulescu, Mihalcea (80 M. Niculae). Antrenor Cornel Țălnar

Rezerve neutilizate: A. Călin, L. Roșu / R. Tudor, G. Kiriță. Cartonaș roșu: Ad. Matei (43)

Mai jos, imaginile video cu Tolontan în peluza incendiată de fanii lui Dinamo și rezumatul meciului Steaua – Dinamo 3-1, comentat atunci de Felix Drăghici (acum director în ProTV) și Gabi Safta (acum angajat FRF și coordonator al unui radio online).

Alte imagini din ’97 sunt cele de la TVR, cu vocea tânărului reporter Horia Ivanovici (acum proprietar la Fanatik), istorisind meciul într-o avalanșă de figuri de stil și considerații proprii :)

 În contrast cu nebunia din tribune, în teren era o liniște totală. S-a dovedit o minciună de meci! La final au venit Lăcătuș si Prunea să-mi spună <e bine, așa trebuia să fie>. Acel meci a fost blat! Adrian Porumboiu, arbitrul partidei din ‘97

Citește și:
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Superliga
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Superliga
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (33)
bratia2003
bratia2003  •  30 Noiembrie 2016, 15:20

Ce va mai plac scandalurile! Trebuia sa mai veniti acum cu aceste informatii ca poate-poate vor fi reinviate acele evenimente. Voua va convine ca din asta traiti. Din asta mancati o paine "neagra" mai mult decat din comentariile despre sport. Sa va fie rusine ca va comportati atat de josnic.

saviola2_8
saviola2_8  •  30 Noiembrie 2016, 13:57

si au dat foc singuri si au fugit ca sobolanii lasand si steagurile pe gard, ce realizare e asta? E un act de o stupizenie monumentala.

inginerul_reloaded
inginerul_reloaded  •  30 Noiembrie 2016, 13:34

Steaua a câștigat cu 3-1 și și-a continuat sprintul spre titlu, în timp ce Dinamo a rămas doar cu “realizarea” suporterilor. azi se va reedita scorul si probabil suporterii *** se vor comporta civilizat,altfel comunitatea gay poate fi acuzata de barbarism si UE dezaproba comportamentele huliganice.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (33)
Comentează