Articol de Justin Gafiuc - Publicat vineri, 13 decembrie 2019 09:25
Dorin Arcanu, fostul portar al Craiovei și al Oțelului, e părintele spiritual al internaționalului de la Genoa, pe care l-a șlefuit la loturile naționale de juniori și l-a ajutat să plece devreme în Italia, punctând acum că „are tot ce-i trebuie pentru a fi în topul mondial”.
- Domnule Arcanu, sunt ani buni de când ați ieșit complet din fotbal. De ce ați luat această decizie radicală?
- Forțat de împrejurări, într-un fotbal în care nu mă mai regăsesc. Când am plecat de la FRF, în 2012, campionatul național era o catastrofă, falimentaseră zeci de cluburi, iar perspectiva era de a lucra o lună aici și trei dincolo ca antrenor. Predictibilitate zero, volatilitate maximă, nisipuri mișcătoare. Faptul că trebuia să faci compromisuri majore ca să supraviețuiești era drumul sigur spre deprofesionalizare.
- Ați lucrat timp de 5 ani la loturile juvenile, în perioada 2007-2012, de la U15 la U19. Impresia cea mai puternică păstrată?
- Sistemul de scouting defectuos, căci e folosit în alte scopuri decât ar trebui. Mă refer aici la propuneri ale unor copii care nu se ridicau la nivelul de lot național. De aceea, înțelegând mediul, am inventat un sistem de supraviețuire, un fel de scouting paralel, pentru a scoate la suprafață puștii care prezentau într-adevăr potențialul corect. Mă informam suplimentar la oameni de încredere din țară pentru a putea să iau decizii mai repede, mai argumentat, să nu pierd timpul și să irosesc inutil banii Federației aducând în cantonamente jucători care din start nu prezentau capacitate de performanță.
„E una dintre cele mai fericite întâmplări”
- Sunteți omul care l-a promovat pe Brănescu, ajuns ulterior la Juventus, apoi l-ați adus la lot și pe Ionuț Radu, l-ați cultivat și l-ați ajutat să plece devreme în Italia. Cum v-a sărit în ochi?
- Mi-a fost semnalat, iar prima întâlnire s-a produs la o selecție la o competiție numită „Cupa Regiunilor”. E drept că meciul nu l-a scos în evidență, însă l-am urmărit insistent la încălzire, iar ochiul format al unui antrenor traduce altfel minutele dinaintea jocurilor. Sunt detalii ce țin de secretul profesiei. După părerea mea, Radu e una dintre cele mai fericite întâmplări din istoria fotbalului românesc.
- De ce?
- Fiindcă planetele nu se aliniază în fiecare zi pentru a găsi atâtea calități înglobate într-un singur jucător. Are o reacție incredibilă sub presiune și tratează remarcabil greșeala. La portari, eroarea va exista întotdeauna, diferența o face modul în care o gestionezi. Apoi, etalează o personalitate puternică, pe care se sprijină toate celelalte: educație, caracter, inteligență și o charismă pe care nu o vezi nici la cei mai mari fotbaliști ai lumii. Astăzi, un portar fără IQ peste medie n-are ce căuta pe teren, pentru că e un stat în stat. De calitățile lui depind multe lucruri. Trebuie să știe să se raporteze la acțiunile fiecărui coleg, să interpreteze rapid mișcarea adversarului și a coechipierului, iar toatea astea duc spre un rol complex.
„Un selecționer inteligent nu bagă în aceeași teacă săbiile Radu și Tătărușanu”
- Cu cine l-ați compara dintre portarii de top?
- Radu e Radu! Fizic, poate ar fi un Lloris, dar are ceva peste la capitolul personalitate și mod de a influența grupul. Credeți-mă că Radu e dotat cu tot ce-i trebuie pentru a fi în top mondial! E tipul de portar care-ți oferă motive să ai așteptări maxime de la el. E ca un Bugatti Veyron. Te sui la volan și n-ai cum să-l compari cu nimic.
- Cum vedeți tranșarea rivalității Tătărușanu – Radu la prima reprezentativă?
- Lucrurile ar trebui să curgă natural. Ciprian să fie lăsat în pace atât timp cât își face treaba. Mai departe, ar trebui să creez polemică, iar echipa națională n-are nevoie de asta acum. Un selecționer inteligent nu va încerca niciodată să bage două săbii în aceeași teacă. Va ține cont de compatibilități nu doar la caracter, ci și la conjunctură.
- De ce l-ați sfătuit și chiar i-ați găsit filiera de a pleca de foarte tânăr în Italia?
- Mi-am dat seama că o stofă bună va fi prelucrată în țară de croitori proști. Vă garantez că Radu nu ajungea niciodată la nivelul de acum dacă ar fi rămas în România! Au pățit-o alți copii de-ai mei, precum Pap, Greab sau Cobrea, care nu și-au atins potențialul tocmai din cauza pregătirii precare a tehnicienilor. Ne lipsesc cu desăvârșire și formatorii de antrenori, care e important să aibă capacitatea de a transmite informație consistentă către elev, să-i livreze rețeta de cozonac pentru a nu-l mai obliga să piardă timp și energie bâjbâind prin arta bucătăriei. Ca antrenor de portari, a trebuit să iau totul de la zero, să caut, să mă caut și să fiu autodidact, la fel ca mulți colegi de breaslă. Că am înțeles mai mult, mai puțin sau mai profund rolul meu, asta e altă discuție!
- Urmează întoarcerea la Inter pentru Radu?
- Nu cred că e cazul să se întoarcă, deocamdată. Handanovici e unul dintre cei mai buni portari din Europa, are experiență, atitudine, profesionalism. Ionuț e privilegiat să aibă aproape un asemenea exemplu. Sunt convins că l-a influențat ca jucător și ca om. N-aș spune că e momentul pentru Inter.
„Nu vorbesc din decență despre finala din '93”
- Haideți să mergem un pic spre cariera de jucător. Patru sezoane la Craiova, 1992-1996, care e cel mai drag moment în Bănie?
- Am fost pe bancă la câștigarea Cupei din '93, despre care însă n-aș vrea să vorbesc, fiindcă mi-am păstrat încă decența. Nu e vorba despre faptul că nu am evoluat în finala cu Brăila, ci mă refer la alte chestiuni. Am făcut parte din categoria jucătorilor pentru care contează modul în care câștigi, nu s-o faci cu orice preț. Știu că sunt o rasă mai rară. Am fost mai fericit la finala de Cupă pierdută cu Bistrița în 1994, la care m-am aflat pe gazon. Am avut alte trări decât pe bancă.
- Sugerați că s-au petrecut lucruri necurate la jocul din '93?
- Nu vreau să mergem în zona asta. Cert e că mie-mi place să câștig într-un anume fel.
- Ați lucrat cu Pițurcă la Craiova. E complicat să colaborezi cu un zbir ca Piți?
- Un singur cuvânt am despre el: respect! E un antrenor care are grijă să simți că ești fotbalist. Zbir? Nici vorbă! Așa e perceput de oameni care nu înțeleg că există reguli și disciplină.
„Nu eram compatibil cu modul de lucru al lui Cârțu”
- Credeți în proiectul prezent din Bănie?
- Când oamenii vor înțelege că trebuie să existe cineva care ia decizii, și le asumă și e responsabil pentru încrederea acordată, Universitatea va deveni o forță greu de dărâmat. Există acolo tradiție, emulație și un bazin imens de talente, care, corect gestionat, ar fi motorul unui club de succes. Nu comentez ce s-a întâmplat prin scindarea clubului, deși mi-am descoperit numele pe lista fondatorilor la Mititelu. E, într-adevăr, semnătura mea, însă nu mai țin minte contextul în care am dat-o. Oricum, și cel mai mare război s-a încheiat la masa tratativelor, așa se va rezolva și diferendul de la Craiova.
- E adevărat că ați plecat de la Craiova din cauza unui diferend cu Cârțu?
- Da. Asta s-a întâmplat când mi-am dat seama că nu eram compatibil cu modul de lucru din momentul respectiv. Veneam dintr-o zonă juvenilă în care nu exista antrenor de portari. Iar la postul ăsta îți trebuie un tehnician competent, specializat, să știe ce să-ți ceară, să înțeleagă de ce ai nevoie, să-și dea seama cine ești. Să nu-ți solicite mai mult sau mai puțin decât poți duce. A trebuit mulți ani să mă formez singur. Și din cauza asta nu mai suntem brazilienii Europei: nu ți se dă nimic și ți se cere totul! Din păcate, e încă o temă actuală.
„Penalty-ul de la Minsk mi-a marcat cariera”
În august 1995, Arcanu a fost eroul unui moment inexplicabil la loviturile de departajare de la un Dinamo Minsk - U Craiova în Cupa UEFA, 0-0 în ambele manșe. La unul dintre penalty-uri, Arcanu a blocat mingea, apoi a scăpat-o incredibil în poartă, senzația fiind că a aruncat-o efectiv! Descrie incidentul: „E un episod care mi-a marcat cariera. Prinsesem mingea, dar, din flexia corpului, s-a lovit de maleola piciorului și a sărit direct în plasă. O mare neșansă! Unii mi-au reproșat că i-am dat drumul deliberat. Aberații! Alții credeau că am căzut în capcana obiceiului de la antrenamente, la care, ca să nu mai alerg după câte o minge, îi dădeam drumul în plasă. Exclus! Nici colegii nu prea m-au ajutat, că au ratat de la 11 metri și am pierdut calificarea”.
Lucrează în Poliția Locală
Arcanu spune că a decis să o apuce pe alt drum în viață după ce „am înțeles că probabilitatea ca lucrurile să se îndrepte în fotbalul românesc e zero”. De câțiva ani își câștigă pâinea în Poliția Locală din Brașov: „Obiectivul este educația și prevenția, niciodată să nu dai amenzi dacă nu e cazul. Am raporturi civilizate cu toată lumea, unii mă mai recunosc din perioada de fotbalist.
Nu avem o filozofie cristalizată la nivel național pentru antrenorii principali și cei de portari. Bâjbâim, suntem rătăciți în pădure, fiecare își ia ce vrea, aplică după ureche, așa că atunci când jucătorii ajung la loturi nu vorbesc aceeași limbă. Rar găsești fotbaliști compatibili la nivel informațional.
Nu mai înghit alibiul că nu sunt bani în fotbal. Sigur, ei contează, e greu să te lupți cu Real sau Barcelona, dar un antrenor de calitate poate compensa multe și să ducă o echipă la un nivel foarte bun, chiar și fără zeci de milioane de euro. Dovada e ce a făcut Reghecampf la Steaua. Ulterior, m-a surprins stagnarea lui.
Nu mi se pare că lucrurile se îndreaptă spre direcția bună în fotbalul românesc. Am privit cu plăcere la rezultatele naționalei de tineret, dar și cu teama că ele pot fi exact foaia de camuflaj a ceea ce se întâmplă la nivelurile de sus. Cred că și criteriul U21 joacă același rol.
Dacă avem un decalaj uriaș față de lumea bună a fotbalului, acela e la factorul mental, la care Federația ar putea face mai mult. Din păcate, n-arată că ar deține soluții, iar la 18 ani ies produse fără finisaj de calitate și de aceea nu scoatem lideri la niciun nivel”.
- Dorin Arcanu
CV Dorin Arcanu
- Data nașterii: 29 martie 1970, Bumbești-Jiu
- Post: portar
- A jucat la Metalurgistul Sadu ('85-'89), CSS Craiova ('89-'90), Gloria Reșița ('90-'91), Poli Timișoara ('91-'92), U Craiova ('92-'96), Oțelul ('96-'00), Rocar ('00), FC Brașov ('00-'03), Poli Iași ('03-'05), FC Săcele ('06-'08)
- Meciuri L1: 195
- Meciuri Cupa UEFA: 5
- Palmares: Cupa României ('93, U Craiova)
- A fost antrenor portari lot național U15-U19 (2007-2012)
- Ex-lector al Școlii Naționale de Antrenori
„Am fost frumoșii nebuni ai unui campionat grotesc”
Arcanu explică modul în care s-a născut la sfârșitul anilor '90 celebra atitudine anti-sistem a Oțelului, care era o insulă revoluționară într-un ocean de blaturi gestionate de oamenii „Cooperativei”
- Oțelul reprezintă partea specială a carierei dumneavoastră. Aveți nostalgia anilor în care evoluați în echipa anti-sistem în raport cu celebra „Cooperativă”?
- Trăiesc nostalgia anilor petrecuți în fotbal, în general. Și cu atât mai mult mă mâhnește situația în care a ajuns Oțelul, care însă nu m-a surprins. La câte am văzut și am trăit, am început să înțeleg cum funcționează societatea românească și ce forțe acționează.
„Ce vreți? Să-i dăm lor sau să vi-i dăm vouă?”
- Cum s-a născut politica de a naviga împotriva curentului în anii '90?
- A existat un singur moment, care a acționat ca un declic. La începutul unui sezon, președintele Marius Stan a intrat în cabină și a adresat doar o întrebare: „Ce vreți? Să-i dăm lor sau să vi-i dăm vouă?”. Era o chestiune care viza strategia de campionat. Ne-am uitat unii la alții și am răspuns pe loc: „Nu le dați lor absolut nimic! Ni-i dați nouă pe toți!”.
- Era vorba despre bani, puncte?
- Un principiu! A însemnat asumarea responsabilității din partea unui grup de băieți maturi. A fost o decizie unanimă de vestiar, care a dat apoi linia vreme de trei, patru sezoane. Așa am devenit frumoșii nebuni ai unui campionat grotesc, în care plăcerea și bucuria erau la fel dacă treceam de Steaua, Dinamo, Bistrița sau Ceahlăul.
„Plângeam de durere în vestiar”
- Vă amintiți un spectaculos Rapid – Oțelul 3-4 în Giulești?
- Cum aș putea uita un meci în care Dumnezeu a demonstrat că-i răsplătește pe curajoși și inconștienți? Am intrat la 2-1 pentru Rapid, după eliminarea lui Bădan, dar aveam o desprindere de tendon la cot și fusesem trecut pe foaie mai mult formal. Am luat gol din penalty, s-a făcut 3-1, apoi realmente nu știu cum am rezistat și am apărat. Plângeam de durere la pauză, dar colegii se rugau de mine să nu renunț. Mâna dreaptă n-o simțeam. Era "lemn"! Partida aceea, pe care am întors-o miraculos, cu un gol al victoriei marcat în minutul 90 de Vali Ștefan, putea să însemne finalul pentru mine.
- Cum e să încasezi un gol stupid, cu mingea scăpată pe sub picior, precum vi s-a întâmplat la un Craiova – Oțelul 4-0 din 1999?
- Calitatea slabă a terenului, dublată de neatenție, duce la chestiuni de acest gen. Mai târziu, în postura de antrenor, am privit astfel de momente ca pe o sincopă, nu lucruri care să-mi dea de gândit la cel care o pățește. Prin asta au trecut portari la toate nivelurile, de la Buffon, numărul unu all-time în lume, până la un goalkeeper oarecare dintr-o divizie inferioară.
„Mi-a facilitat plecarea”
- De la Oțelul ați plecat din cauza unui diferend cu Mihai Stoica, aflat atunci în conducerea Galațiului?
- Între mine și MM n-au existat tensiuni, ci doar respect și colaborare. Doar mi-a facilitat cumva plecarea, fiindcă i-am cerut să-mi găsească o variantă de transfer, nu s-a opus și de aici am avut un răspuns. Nu-l învinovățesc însă cu nimic. Nu traversam o perioadă sportivă bună, nu-mi mai ieșea nimic și am simțit că locul meu nu mai e acolo, deși, la un moment dat, îmi făcusem planuri serioase să mă stabilesc definitiv în Galați. Timpul mi-a demonstrat însă că nu am greșit când am renunțat la Oțelul.
„Pentru că a rezistat și rezistă în continuare la Steaua alături de Gigi Becali, MM Stoica e un erou. Ar trebui să i se ridice o statuie. Dacă fiecare club ar avea un conducător ca el, fotbalul românesc ar ieși în câștig”
- Dorin Arcanu
„N-am înțeles amenda primită de la MM”
Arcanu povestește un episod bizar petrecut după un meci Oțelul – Petrolul, câștigat acasă cu emoții de gălățeni: „Am mai rămas la o șuetă în barul stadionului, iar acolo m-am trezit că MM Stoica îmi comunică o amendă de 500 de dolari, pe care n-am înțeles-o atunci. Avusesem în timpul partidei o reacție nervoasă la adresa lui Onuț, fără însă să-l ating, dar pe imaginile video se vedea dintr-o iluzie optică faptul că l-aș fi bruscat pe adversar de te și mirai că nu s-a prăbușit. MM m-a sancționat pentru gest, fiindcă exista riscul să mă aleg cu o suspendare bazată pe înregistrarea jocului. De fapt, a fost o măsură disciplinară corectă. Managementul uman se bazează pe pedepse, iar când omul știe că plătește, învață să-și gestioneze mai bine reacțiile”.
Nota 10 în Gazetă
Rare sunt cazurile în care un jucător primește din partea jurnaliștilor nota maximă, dar Arcanu face parte din această galerie selectă. Gazeta Sporturilor din 15 octombrie 1997 i-a dat 10 portarului pentru evoluția din partida U Craiova – Oțelul 0-2, cu Arcanu făcând minuni între buturile oaspeților. N-a uitat acele 90 de minute: „A fost un meci nemaipomenit, care venise și pe un fond de ostilitate din Bănie, fiindcă tocmai plecasem de acolo cu un an înainte. Lumea specula că voi căuta revanșa, dar, pe teren, ea vine vrei-nu vrei dacă te dedici propriei echipe și gândului de a câștiga, pur și simplu, un joc. E o întâmplare că foști colegi îți devin uneori adversari”. „Portarul-păianjen” s-a intitulat cronica întâlnirii, în care sunt enumerate zece intervenții magice ale lui Arcanu, plus o bară a oltenilor!
