LIGA 1  ·  VOINŢA SIBIU - STEAUA 1-1

VIDEO Neguţ îşi aminteşte că acum 3 săptămîni nici nu visa la Liga 1: "De la Ungheni la Steaua"

Radu Neguţ a marcat golul care i-a furat victoria Stelei +3 FOTO
Radu Neguţ a marcat golul care i-a furat victoria Stelei

Articol de - Publicat luni, 25 iulie 2011 00:00 / Actualizat luni, 25 iulie 2011 10:44

Atacantul care a îngenuncheat Steaua a fost lansat de Inter Sibiu, a mai jucat la FC Argeş, dar în minte i-au rămas ”derby-urile” de la Odorhei sau Ungheni.


- Radu, cum ai sărbătorit egalul cu trupa lui Ronny Levy?
- Am fost cu soţia la un restaurant, am băut un pahar de vin, iar pe urmă odihnă! Vin alte bătălii.

- Golul cum a fost?
- Ehei, golul a venit de la Dumnezeu. A fost o fază tare ciudată, mingea a lovit iniţial bara, iar în clipa în care am trimis-o cu capul şi am văzut unde merge îmi venea să plec deja să sărbătoresc.

Vezi aici rezumatul partidei Sibiu Steaua şi golul lui Negruţ!

- Cu siguranţă nu o să ajungi vreodată la Steaua după ce ai marcat contra grupării roş-albastre.
- Sincer, nu m-am gîndit nici un moment că voi ajunge să joc pentru Steaua. Am 30 de ani şi vreau să mai evoluez 4 ani la Sibiu, echipa oraşului meu, la care am debutat în urmă cu 14 ani.

"Eram în piscină, în Dubai, înainte de baraj"
- Ce a însemnat pentru tine meciul cu Steaua?
- Hai să dăm puţin timpul înapoi. Anul trecut jucam pe la Ungheni sau Odorhei şi nimeni nu se gîndea la confruntările cu granzii campionatului. Acum este o mare sărbătoare pentru noi şi orice punct cîştigat este bine venit. A fost un rezultat echitabil la capătul unui joc echilibrat.

- Cine e pînă la urmă Radu Neguţ?
- Îmi place foarte mult să călătoresc. Soţia mea, Alina, este stewardesă la Fly Emirates astfel că îmi împart timpul între România şi Dubai. De fapt, înaintea jocului de baraj eram la piscină în Dubai, cînd am primit un telefon că vom juca pentru Liga întîi. În timpul liber scriu poezii şi îmi place să citesc. Dacă ar fi vreun loc unde mi-ar plăcea să trăiesc, acela este Cipru.

- Cui îi dedici golul de sîmbătă?
- Soţiei mele. De fapt, a fost un cadou perfect pentru noi deoarece am avut mai multe evenimente în familie. Pe 3 iulie a fost ziua mea de naştere, o zi mai tîrziu am sărbătorit un an de la căsătorie, iar pe 6 iulie am promovat după meciul de baraj. Iar golul cu Steaua a venit cum nu se poate mai bine.

"Eroi sînt doar cei din războaie, cei care au murit. Să spunem doar că am fost omul potrivit la locul potrivit"
Radu Neguţ

"Pentru noi a fost ca un vis meciul cu Steaua, a fost momentul nostru în Liga întîi, iar de acum înainte vrem să ridicăm cît mai mult ştacheta"
Alexandru Pelici, antrenor Voinţa Sibiu

Goluri decisive în Arabia
Radu Neguţ e un atacant care ştie să speculeze momentele decisive ale meciurilor. "La o zi după ce m-am transferat în Arabia Saudită, la Al Ettifag, unde am fost coleg cu N'Doye, am intrat în minutul 80 şi am marcat două goluri prin care am învins cu 2-0. Am marcat şi golul promovării din C în B, într-un joc cu Bistriţa II, cîştigat cu 2-1. Dar cel mai mult o să îmi amintesc de cel marcat acum cu Steaua", a spus Neguţ.

Carte de vizită
1997 - 2000 - FC Inter Sibiu
2000 - 2001 - FC Argeş
2001 - 2002 - IS Cîmpia Turzii
2002 - 2003 - FC Argeş
2003 - 2004 - Gaz Metan Mediaş
2004 - 2005 - Pandurii
2005 - 2006 - FC Sibiu
2006 - 2008 - Al Ittifaq (Arabia Saudită)
2008 - 2009 - Lakatamia (Cipru)
2009 - prezent - Voinţa Sibiu

"Jucătorii au luat pulsul Ligii întîi, iar de acum înainte, în urma acestui rezultat, cu siguranţă adversarii nu ne vor lua uşor"
Sandu Tăbîrcă, director tehnic Voinţa Sibiu

"Este un rezultat care îmi dă speranţe că nu vom fi doar simpli pasageri prin Liga 1. Atuurile noastre sînt munca, voinţa şi caracterele"
Nicolae Grigore, căpitan Voinţa Sibiu



Marinel a terorizat tot satul. Ireal ce s-a descoperit în lanul de porumb! Polițiștii „au zis că ei nu intră„
Libertatea
Comentarii (9)
teleghidat  •  25 Iulie 2011, 12:50

sa mai incurcati rapidul,cefereul si vasluiul

qqq3  •  25 Iulie 2011, 11:56

mai nou un jucator iese din anonimat atunci cand marcheaza impotriva Stelei...

denethori  •  25 Iulie 2011, 10:58
Postat de tudurean pe 25 Iulie 2011, 09:39

bafta si cit mai multe goluri,sa nu te opresti aici,stii care este satisfactia unui fotbalist?...sa de-a gol si la casierie...:D..cu ambitia treceti si peste hotia de SUS,si peste folbalisti,ce crede-ati,ca sint extraterestii?tot doua picioare au,si cu aceeasi gaina joaca,ce au in plus fata de voi?...BAFTA..SI NU VA INTIMIDATI...;););).

Esti din intamplare jurnalist la gesepe?

Vezi toate comentariile (9 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
20:30 Fotbal, Serie A
Torino - Genoa
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
22:15 Fotbal, Premier League
Crystal Palace - Manchester United
Eurosport
22:45 Fotbal, Serie A
Spal - Inter
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
Program TV complet

Liga 1