FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - ASTRA 0-0

VIDEO Şepcile nu-s cool » Astra s-a împiedicat de o echipă aproape retrogradată, 0-0

Florescu - Castillon, un duel care s-a terminat nedecis pe tabelă
Florescu - Castillon, un duel care s-a terminat nedecis pe tabelă

Articol de GSP - Publicat marti, 19 mai 2015 00:00

U e ca şi retrogradată. Stadionul modern va auzi Gaudeamus în Liga a 2-a sau nu-l va mai auzi deloc pentru o vreme.

Legiunea de sinistraţi a lui Adrian Falub nu face minunea. Aşa arată alb-negrii, ca o adunătură luptînd pe datorie. Pentru o salvare care o veni şi o dată cu ea or apărea şi banii din drepturi TV şi, automat, salariile.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Astra a venit la Cluj, a rupt statele de plată şi le-a aruncat la gunoi. U retrogradează cu generaţia ei cea mai chinuită din istorie. Patronul condamnat se bucură de ascunzişul din Cuba, echipa a rămas a nimănui, acoperită de istoria şepcilor roşii şi de datoriile pe care proprietarul Walter le-a produs cîtă vreme s-a jucat cu oameni adevăraţi pe post de personaje generate de vreo consolă.

U a luptat pînă să se lase cortina peste şansele ei de salvare. Viveiros şi Morar au ratat din situaţii bune, Astra a blocat restul iniţiativelor. Solidă şi prea valoroasă chiar şi cînd joacă fără obiectiv concret, trupa din Giurgiu putea să fi cîştigat.

Arbitrul Balaj a transformat un penalty în corner, cînd Munteanu l-a împiedicat din alunecare pe Fatai. Era minutul 18, arbitrul i-a mai oferit lui U mai mult de o oră de strădanie. Rezultatul poate influenţa mult istoria alb-negrilor. "Şepcile roşii" sînt aproape de retrogradare, de faliment şi, poate, de un restart în ligile inferioare. Nu e neapărat rău.

Direct în Ambulanţă!

Falub a trebuit să schimbe portarul la puţin timp după pauză. Veselovsky a ieşit, înlocuit cu Dolha, şi a mers în ambulanţa existentă la stadion, care l-a transportat la spital. Goalkeeperul leşinase între timp, pe tunelul spre vestiare! Slovacul se simţise rău şi solicitase înlocuirea. A fost transportat cu gîtul imobilizat de un guler special.

"Sufletul mi-e trist pentru U. Dar am dat totul pentru echipa mea împotriva clubului care m-a crescut. La Astra nu ştiu ce va urma, n-am mai luat bani de patru luni"
George Florescu, mijlocaş Astra

"Vreau s-o bat pe ASA! Nu mă interesează de Steaua, dacă devine campioană! Am văzut că mă laudă Chipciu, acum îmi dau «calde» toţi. Dar steliştii erau la orgasm cînd mă înjurau prin Ghencea!"
Marius Şumudică, antrenor Astra

u cluj astra 0 0

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Superliga
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează