FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII - RAPID 0-1

VIDEO şi liveTEXT » Pancu aduce trei puncte vitale Rapidului

Daniel Pancu a deschis scorul în minutul 85, din lovitură liberă +8   FOTO
Daniel Pancu a deschis scorul în minutul 85, din lovitură liberă

Articol de GSP - Publicat duminica, 01 mai 2011 00:00 / Actualizat duminica, 01 mai 2011 21:52

Citeşte comentariul liveTEXT al partidei!

UPDATE 20:10 Rapidiştii se gîndesc deja la derby-ul cu Steaua din etapa viitoare:

"Am avut o partidă foarte grea, aşa cum ne aşteptam. Îl cunosc bine pe Grigoraş, şi la toate echipele unde a activat a învăţat jucătorii să joace fotbal plăcut şi ofensiv şi de aceea îmi era teamă. S-a simţit şi în jocul echipei mele tracul pentru aceste frământări care au fost. Mă bucur că am re-re-debutat cu o victorie care ne menţine în obiectiv, acela de a juca în Europa League. Mă gândeam că va continua neşansa pe care a avut-o Şumudică în ultimele jocuri, pentru că a avut câteva jocuri în care echipa a jucat bine, a avut ocazii şi nu a reuşit să câştige. Dar şansa a fost de partea noastră şi am reuşit să câştigăm. După aspectul jocului victoria a fost meritată. E greu de spus dacă fără acea eliminare era la fel, s-a jucat 10 contra 11 şi poate că echipa noastră s-a demobilizat puţin după acea eliminare zicând că e meciul mai uşor. Aşa se pot face speculaţii dar eu zic că teoretic era mai greu", a spus tehnicianul Rapidului după meci.

Pandurii au intrat cu un moral de fier pe teren astăzi, după evoluţia excelentă din partida cu Steaua, iar Petre Grigoraş şi-a dispus tactic formaţia pregătit pentru o victorie în faţa unui Rapid aflat în degringoladă.

După o primă repriză ştearsă, momentul culminant al primei părţi a venit în minutul 37, cînd Băcilă a fost eliminat de Augustus Constantin, pentru o lovitură aplicată lui Rui Duarte, care tocmai pasase mingea. Faza a fost însă controversată, deoarece şi Rui Duarte a jucat violent acea fază, dar arbitrul nu i-a acordat nici măcar avertisment.

Rămasă în 10, Pandurii a ales un joc de aşteptare în repriza secundă, tactica lui Grigoraş funcţionînd perfect pînă în minutul 85! Atunci, Grigorie a obţinut o lovitură liberă de la aproximativ 18 metri, iar Pancu le-a reamintit suporterilor giuleşteni de anii în care Rapid se bătea la titlu.

Acesta a transformat în gol faza fixă care a decis partida de la Turnu Severin, oaspeţii reuşind să strîngă 3 puncte extrem de importante în economia luptei pentru Europa League.

PANDURII TG. JIU
Mingote - Matei, Viera, Rada, Grecu - Băcilă, Pintilii, Nistor, Vranjes - Lemnaru, Stromajer
Rezerve: Lazar, Popete, Hidişan, Voiculeţ, Brata, Avramescu, Pleaşcă.

RAPID
Coman - Rui Duarte, Marcos Antonio, Glauber, Ezequias - M. Roman, Lazăr, Grigore, Frunză - Herea, Pancu
Rezerve: Bornescu, Vidanov, Bozovici, Ciolacu, Grigorie, Cesinha, Candido Costa.

Citește și:
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Superliga
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Stiri extrasport
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Noul model Dacia se transformă total » Lansează încă un SUV care se va bate cu Renault și Peugeot: primele imagini
Noutati auto
Noul model Dacia se transformă total » Lansează încă un SUV care se va bate cu Renault și Peugeot: primele imagini
Schimbare pregătită la examenul auto pentru categoria B
Profit.ro
Schimbare pregătită la examenul auto pentru categoria B
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (25)
xxllazioroma
xxllazioroma  •  01 Mai 2011, 20:39

Inscriere in unul din cele mai serioase campionate de fifa11 cu o existenta de mai bine de 3 ani de zile cauta jucatori seriosi care vor sa joace in campionate de fifa11 si multe alte cupe. Acest mesaj se adreseaza doar celor seriosi, ceilalti va rog sa ignorati acest mesaj. Pentru inscrieri puteti apela la unul din id-urile: ifrimg sau xxllazioroma

bunicu
bunicu  •  01 Mai 2011, 19:58

GSP aduceti pe GRASUL de Lupu sa comenteze,de ce faceti blat cu acest individ.?

suiac
suiac  •  01 Mai 2011, 19:53

Cum au facut astia de la Pandurii atatea puncte nu stiu , ca nu joaca nimic , doar intamplarea a facut sa nu piarda pana acum mai multe meciuri. Si uite asa era cat pe aci ca Grigoras sa ajunga mare antrenor dar nu mai ajunge. Se pare ca-i duce pe Pandurii spre liga 2 a si se salveaza Craiova.

Vezi toate comentariile (25)
Comentează