FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA - ASA 1-0

VIDEO Veterani de război » Teixeira a fost decisiv în meciul cu ASA, scor 1-0

Chiar dacă și-a depus memoriu întrucât nu și-a primit salariul mai multe luni, Teixeira (în alb) dă totul pentru Astra +2   FOTO
Chiar dacă și-a depus memoriu întrucât nu și-a primit salariul mai multe luni, Teixeira (în alb) dă totul pentru Astra

Articol de - Publicat sambata, 19 martie 2016 00:00

Teixeira, ”puștiul” de 36 de ani al Astrei, a fost omul decisiv în fața bătrânilor din echipa ASA-ului.

După înfrângerea din meciul care pe Șumudică nu l-a interesat, cel cu Steaua, Astra s-a reconectat la circuitul play-off-ului, lăsând stelita de care a suferit inclusiv ea în seama altora. Lucrurile au curs implacabil aproape într-o singură direcție, către poarta mureșeană.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Teixeira, la 36 de ani, doar unul mai puțin decât Mutu și doar doi sub N'Doye, a fost stăpânul absolut al serii, făcând de toate și reușind golul care a dus liderul în avantaj. Acesta are o poveste aparte, pentru că nu în fiecare zi se întâmplă să marchezi în faza imediat următoare unui corner executat la poarta ta.

Mureșenii au bătut neglijent, în brațele lui Lung, acesta a aruncat până la centru, la Alibec, pasă din voleu la Felipe, care n-a mai putut fi ajuns de ceva mai tânărul Mureșan și a șutat imparabil.

Să dai un asemenea gol e ceva, dar să-l iei, pe contraatac, după cornerul tău, la 0-0 în deplasare în minutul 50, denotă cea mai limpede dezorganizare cu putință.

Mutu, sub pătură

Reapărut în arenă la un meci al ASA-ului după un an și jumătate de la celebrele evenimente cu Gabi Mureșan și cu Rusescu, Istvan Kovacs și-a făcut și el numărul, nedând un penalty pentru Astra la duelul Alibec-Gabi Matei. Nu cel mai clar din lume, dar penalty. În schimb, a procedat corect, acordând simulare, când Alibec, scăpat singur cu Stăncioiu, s-a gândit că e mai util să păcălești arbitrul decât să te duci spre poartă.

Mutu a stat iarăși tot meciul pe margine, acoperit cu deja celebra pătură. E din ce în ce mai clar că-și asumă rolul de rezervă nu pentru a intra în teren, ci pentru a putea face pe antrenorul de pe bancă.

Cu sau fără el, ASA, care totuși putea egala spre final, când Lung a salvat șutul lui Jazvici, dă impresia unei oști risipite, care și-a pierdut generalii și rătăcește fără vreun țel pe câmpul de luptă al play-off-ului.

Kovacs, cu probleme

În minutul 10,  Alibec a avut o incursiune în careul lui ASA, iar Matei a lovit piciorul atacantului (foto 2), faultând evident. Decizia care se impunea era 11 metri pentru echipa lui Şumudică, dar "centralul" Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue!

Specialistul Dolce în arbitraj, Dan Lăzărescu, a comentat: "E penalty clar pentru Astra, nu pot să înţeleg astfel de greşeli copilăreşti, e incredibil!".

În minutul 68, și oaspeții au solicitat 11 metri, după un henț al lui Morais în propiul careu.

"Probabil că lui Mutu îi place mai mult pe bancă. Mai sunt divergențe în timpul meciurilor, dar cred că doar o singură persoană ar trebui să dea indicații"
George Ciorceri, antrenor ASA

"Nu e normal că au fost anunţaţi jucătorii convocaţi la naţională înainte de etapă. Vestea că n-a fost chemat l-a dărâmat pe Alibec. Până la urmă, ne-a dus iar în spate"
Marius Şumudică, antrenor Astra

"Dacă mai rămân la Astra din vară, îl vreau pe Mutu. Jucător, nu antrenor!"
Marius Șumudică, antrenor Astra

astra asa 1 0

Citește și:
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Superliga
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Superliga
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Tenis
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
Campionate
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
FOTO PREMIERĂ Kaufland în România. A lansat abonamente de parcare, acum pentru mai multe magazine. Compania explică: Răspuns inclusiv la cererea locuitorilor
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ Kaufland în România. A lansat abonamente de parcare, acum pentru mai multe magazine. Compania explică: Răspuns inclusiv la cererea locuitorilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează