FOTBAL  »  Superliga  »  FC TIMIŞOARA - POLI IAŞI 3-0

Visul continuă

Articol de GSP - Publicat joi, 23 aprilie 2009 00:00

Timişoara n-a avut nici o problemă în faţa lui Poli Iaşi şi rămîne aproape de Dinamo

"Echipa care-şi va crea cele mai puţine probleme în vestiar va lua campionatul", a spus Gabi Balint după înfrîngerea de la Vaslui. Pele a rezolvat problemele din vestiar, dar nu şi pe cele din teren, pentru că Poli a arătat din nou probleme în joc. Sleiţi după victoria contra lui Dinamo, ieşenii au venit pe Bega cu convingerea că nu pot spera mai mai mult de un egal.

Totuşi, Balint a început, inexplicabil, cu doar un vîrf şi l-a înghesuit pe Curtean între cei patru mijlocaşi. Fotbalistul adus de la Mediaş s-a dat cap în cap cu Borbely în minutul 10 şi nu a mai apucat pauza, fiind schimbat cu Magera. Impresia primei reprize a fost salvată din nou de Arman Karamian, care a driblat trei fundaşi şi a înscris la colţul lung.

Meciul a fost închis după o nouă fază personală, de data aceasta Bucur (54) fiind în prim-plan. Iaşiul a mai forţat prin Cristea (69) şi Bîlbă (73), dar tot Timişoara a înscris prin Artiom Karamian în minutul 84, pentru un 3-0 care păstrează în Banat iluzia titlului.

"Poli e una din echipele favorite la cîştigarea campionatului. În prima repriză noi nu am contat, dar, cu toate acestea, scorul mi se pare puţin prea dur"
Cristiano Bergodi, antrenor Poli Iaşi

Ştirile meciului

> Karamian a marcat ieri cel de-al şaselea gol al său în acest sezon. Toate reuşitele au venit în retur.

> Patronul lui Poli, Marian Iancu, n-a venit la stadion, supărat pe echipă şi pe antrenori după eşecul de la Vaslui.

> Arman Karamian a fost schimbat în minutul 58 pentru că a acuzat dureri la genunchiul stîng. Medicii echipei sînt de părere că nu e o accidentare gravă, dar, pentru mai multă siguranţă, armeanul va efectua azi un RMN.

> Criticat de Marian Iancu după 3-4 la Vaslui, Vali Bădoi a fost lăsat pe bancă ieri.

Citește și:
Gigi Becali s-a convins, după calificarea în Conference League: „E fotbalist!” + Decizia în cazul lui Marius Baciu
Superliga

Gala Nadia Comăneci » Eveniment grandios la Palatul Parlamentului: cod vestimentar special și invitați de marcă
Altele

Florin Tănase, un nou show la microfon: „Milogii joacă în Europa! Ei au luat bătaie de zeci de ori”

Imagini memorabile din culise » Roberto Carlos a vorbit în limba română la Budapesta, iar Horațiu Moldovan a intrat live cu Santi Cazorla: „Ești top, top, top!”
Liga Campionilor

EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Profit.ro
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”

Comentarii (6)
cipilicu77
cipilicu77  •  23 Aprilie 2009, 16:40

Da... a fost blat.Daca nu te pricepi la fotbal rezumate la privit si ... atat, fara postari si comntarii. FORTZA POLII

l0gan
l0gan  •  23 Aprilie 2009, 12:41

a fost blat

 •  23 Aprilie 2009, 08:41

FELICITARI "POLI"si iti doresc titlul de campioana.Dar mesajul meu vrea sa scoata altceva in evidenta si anume jocul slab al echipei.Acest lucru v-a face foarte greu obtinerea obiectivului.Este un jucator de certa valoare in echipa care nu este pus in valoare.CURTEAN.Antrenorul isi da seama de valoarea lui si il baga in echipa dar cu tactica de joc pe care o are Balint(sau mai bine zis NU o are)nu ai ce face cu un jucator tehnic si inteligent cum e CURTEAN.In loc sa-i dai mingea jos la

Vezi toate comentariile (6)
Comentează