FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IASI

Vor la nationala

Articol de GSP - Publicat marti, 05 februarie 2008 00:00

Noile achiziţii ale Politehnicii Iaşi, slovenii Dominik Bersnjak şi Andrej Pecnik, au declarat marţi, că prin evoluţiile la formaţia condusă de Ionuţ Popa speră să intre şi în atenţia selecţionerului Sloveniei şi să fie convocaţi la echipa naţională. "Nu ştiam foarte multe despre Poli atunci când am semnat, dar auzisem despre campionatul românesc că este extrem de redutabil. Am găsit la Iaşi un colectiv foarte bun, am nişte colegi în regulă, antrenorul de asemenea, şi sper să facem treabă bună. Îmi doresc să joc meci de meci şi să fiu în atenţia selecţionerului Sloveniei la fiecare acţiune a echipei naţionale", a declarat Bersnjak, jucător venit la Iaşi de la Publikum Cejle. Cel de-al doilea sloven din lotul lui Poli, fundaşul stânga Andrej Pecnik, venit de la Sigma Olomouc, a precizat că aşteaptă cu nerăbdare meciurile oficiale pentru a-şi demonstra valoarea. "Mă bucur că am ales să vin la Iaşi, m-am acomodat destul de bine şi îmi doresc, ca şi Dominik, să fim convocaţi la acţiunile echipei noastre naţionale după evoluţii foarte bune la Poli Iaşi", a punctat fotbalistul. Jucătorii sloveni, Andrej Pecnik şi Dominik Bersnjak au semnat în această iarnă contracte pe trei ani şi jumătate cu Poli Iaşi.

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează