FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Vrea tripla peste tot » Deac poate bifa diseară o performanță incredibilă!

Articol de - Publicat sambata, 14 iulie 2018 09:00

Ciprian Deac are în palmares trei campionate, trei Cupe și două Supercupe. Speră să facă hattrick-ul în seara asta.

  • Meciul CFR Cluj - U Craiova este liveTEXT pe GSP.ro de la ora 20:30 și în direct pe Pro TV și TV Digi Sport

"Faceți loc, faceți loc, campioana intră-n joc!" este mesajul suporterilor clujeni înaintea meciului din această seară. Trupa lui Edward Iordănescu a ajuns ieri în Bănie și e gata să înceapă cu dreptul sezonul și să pună mâna pe un nou trofeu. Ciprian Deac, mijlocașul de 32 de ani al campioanei, are 8 trofee câștigate în Gruia, printre care și două Supercupe, cucerite în 2009 și 2010, dar și-o dorește și pe-a treia cu orice preț.

"Craiova poate pune probleme oricărui. O formație bună, cu jucători buni. În plus, vom juca la ei acasă, pe un stadion plin de fani olteni, și cred că asta va fi un avantaj pentru ei. Dar suntem o echipă matură, știm să jucăm astfel de meciuri, nu ne facem griji, mai ales că am mare încredere în grup. Chiar dacă a pierdut fotbaliști buni, de viteză și creativi, Universitatea are valoare în lot și sigur nu o se simtă lipsa lor. Abia așteptăm să jucăm, să încercăm să câștigăm, pentru că e un trofeu important. Vreau al nouălea trofeu cu CFR!", a declarat Deac.

Chiar dacă are 32 de ani, Ciprian arată impecabil fizic. "Anii trec, dar îmi doresc să joc cât mai mult la un nivel înalt și să câștig cât mai multe trofee. Mă simt senzațional la CFR, nu am niciun fel de probleme. Sunt fotbalist profesionist și trebuie să mă mențin, să știu cum se face o pregătire și cum îmi prelungesc viața sportivă cât mai mult. Joc la campioana României, trăiesc într-un oraș superb, sunt fericit", declară mijlocașul despre care s-a zvonit că ar putea pleca în China alături de Petrescu.

4,75e cota oferită de casele de pariuri ca Deac să înscrie diseară

Mesaj clar pentru jucători

Edward Iordănescu se află în fața primului meci ca antrenor principal al CFR-ului, meci ce-i poate aduce și primul trofeu. "Craiova este o echipă omogenă, care va avea și aportul publicului jucând pe propriul stadion. Noi trebuie să ne respectăm statutul, să arătăm personalitate, să ne găsim rapid ritmul de joc. Să fim eficienți și pragmatici, chiar trebuie să adăugăm un trofeu în vitrină. Pentru mine, dar și pentru jucători e important să începem cu dreptul. Să nu uităm că ulterior ne așteaptă o partidă dificilă în campionat, cu Botoșaniul, apoi o dublă manșă în Champions League. Avem șansa noastră în Europa și trebuie să o speculăm", a declarat antrenorul de 40 de ani. 

6 Supercupe ale Românieia câștigat FCSB, cele mai multe. Urmează Rapid, cu 4, Dinamo, Astra și CFR Cluj, fiecare cu câte 2. Câte o Supercupă au ASA Târgu Mureș, FC Voluntari și Oțelul Galați

Ultimele cinci Supercupe disputate

Anul Meci
2017 Viitorul - FC Voluntari 0-1
2016 Astra - CFR Cluj 1-0
2015 FCSB - ASA Tg. Mureș 0-1
2014 FCSB - Astra 1-1 (3-5 pen)
2013 FCSB - Petrolul 3-0

L-a refuzat pe "Bursuc"

După ce l-a transferat în China pe Kevin Boli, Dan Petrescu a vrut să mai dea o lovitură: George Țucudean. Deși cluburile au bătut palma, atacantul în vârstă de 27 de ani n-a vrut să plece în Asia! Chinezii au făcut o ofertă de 2,5 milioane de euro pentru Țucudean și șefii clujenilor au acceptat-o pe loc. Problema a apărut când George a refuzat orice discuție. Motivul? Nu vrea să plece departe de soția și de copiii săi, iar partea financiară nu e cea mai importantă pentru el fiindcă provine dintr-o familie înstărită.

Încearcă la Săpunaru și Toșca

Edi Iordănescu a dezvăluit la Telekom că echipa sa caută în continuare jucători pe care-i să achiziționeze în această vară, ultimele două nume de pe listă fiind Cristi Săpunaru și Alin Toșca. "Îl ştiu de foarte mulţi ani pe Săpunaru. A copilărit lângă mine. E un jucător în care eu am crezut dintotdeauna, extrem de valoros. La fel e şi cazul lui Toşca, pe care-l ştiu încă de când eram la Steaua şi el era la formația secundă. Sunt doi fotbaliști de nivel foarte bun, de naţională, oricare dintre ei ar veni ar da plus valoare echipei. Bineînţeles, eu i-aş dori pe amândoi". 

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close