FOTBAL  »  Superliga  »  FC TIMIŞOARA

Zambon a întrerupt negocierile pentru vânzarea palmaresului lui FC Timişoara

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 septembrie 2008 00:00

Omul de afaceri italian Claudio Zambon a declarat, vineri, că a sistat negocierile cu privire la vânzarea palmaresului lui FC Timişoara, ca urmare a unor declaraţii jignitoare venite din partea lui Marian Iancu, Gheorghe Chivorchian şi Adrian Orza, transmite corespondentul NewsIn.

"În urma declaraţiilor lui Orza, Chivorchian, Iancu şi alţi şmecheri de la Timişoara, am decis împreună cu acţionarii de la Poli Timişoara să oprim orice negociere privind vânzarea palmaresului. Aşteptăm punerea în aplicare de către FRF a deciziei TAS, iar în 48 de ore, în cazul în care nu văd în cont cele 300.000 de euro pentru meciurile jucate până acum, Timişoara trebuie să fie retrogradată", spus Zambon.

Preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, i-a asigurat, joi, pe timişoreni că va face tot posibilul să "aducă palmaresul acolo unde îi este locul", iar în acest sens, Claudio Zambon a aşteptat până la ora 17:00 un răspuns de la autorităţile locale, reacţie care nu a mai venit. În lipsa unui răspuns din partea CJ Timiş, Zambon a demarat negocierile cu oamenii de afaceri Emil şi Marius Cristescu. Pe fondul unui război la nivelul declaraţiilor al autorităţilor locale şi în urma scrisorii trimise de Orza consulului general al Italiei, Manlio Giuffrida, Zambon a decis sistarea negocierilor pentru vânzarea palamaresului lui FC Timişoara. Viceprimarul Timişoarei, Adrian Orza, i-a solicitat printr-o scrisoare consulului general al Italiei, Manlio Giuffrida, susţinerea pentru a-l convinge pe Claudio Zambon să îi cedeze clubului timişorean palmaresul şi culorile.

Comitetul Executiv al FRF a decis la 4 septembrie să pună în aplicare decizia TAS referitoare la clubul FC Timişoara, în urmă căreia gruparea bănăţeană a fost penalizată cu şase puncte, pentru că a folosit culoarea violet, deşi acest lucru îi era interzis. În urma acestei decizii, Marian Iancu a anunţat că nu va mai finanţa echipa şi se va retrage din fotbal pentru a putea demasca "mafia" din fotbalul românesc, condusă de Mircea Sandu.

Sursă: NewsIn

Citește și:
De nicăieri » Florin Bratu semnează cu multipla campioană din Europa: „Începe o nouă eră!”
Campionate
De nicăieri » Florin Bratu semnează cu multipla campioană din Europa: „Începe o nouă eră!”
Lovitură de teatru: FCSB l-a convins să revină a PATRA oară!
Superliga
Lovitură de teatru: FCSB l-a convins să revină a PATRA oară!
Real Madrid, lovitură neașteptată pe piața transferurilor » Campionul european vine pe Bernabeu
Campionate
Real Madrid, lovitură neașteptată pe piața transferurilor » Campionul european vine pe Bernabeu
Blănuță are drum liber spre România! Concurență pentru Dinamo
Campionate
Blănuță are drum liber spre România! Concurență pentru Dinamo
Fiul
Profit.ro
Fiul "Regelui Asfaltului", Răzvan Umbrărescu, a terminat cursa Le Mans de 24 de ore pe loc fruntaș
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gigi Becali dezvăluie cât l-a costat biserica abia sfințită din zona Pipera

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei


Comentarii (38)
 •  14 Septembrie 2008, 22:31

am ajuns un popor de rasul lumii .A venit macaronarul asta sa isi bata joc de un oras si de o tara eu sunt afara dar daca s-ar fi gasit vreun roman sa faca asa ceva afara era exclus de mult .Nu uitati ca revolutia a inceput de la timisoara fratilor sa mai facem una si in fotbalul romanesc.SUNT TIMISOREAN SI MA DOARE

 •  13 Septembrie 2008, 00:48

O RUSINE MAI MARE NICI CA SE PUTEA!AM AJUNS SA DEMOSTRAM PT TOTII SECURISTII-COMUNISTII SI MAFIOTII DIN ROMANIA???TIMISORENI!TREZITI VA!!!CINE I A DAT PALMARESUL....ALA SA L IA INAPOI!IAR IANCU SA SI VADA DE rocar-fulgeru bragadirul-aek BUCURESTI!DACA NU ERA DOBOS NU MAI ERA EWCHIPA ACUM!ASA AU FACUT EXCROCII IMEDIAT DUPA REVOLUTIE.AU LUAT SOCIETATI PE CRE LE A FALIMENTAT...SI LE AU CUMPARAT CU TE MIRI CE!DE AIA A RETROGRADAT POLI CU PENALIZARI AJUNGAND PRIN JUDETEANA!ASTA E!

 •  12 Septembrie 2008, 23:25

Ba ,isi bate asta joc de voi in stil mare. Lasati-l incolo de palmares ca si asa nu este mai nimic in afara de o amarata de cupa romaniei. Vopsiti-va maieurile si chilotii in galben-verde , ca la tara si terminati tambalaul.

Vezi toate comentariile (38)
Comentează