FOTBAL  »  LIGA 2  »  FC UNIVERSITATEA

Acasă! » Mititelu a intra pe Oblemenco, dar stadionul urmează să fie demolat de Primărie

Napoli și ai săi au respirat iar aer de
Napoli și ai săi au respirat iar aer de "Central" // Foto: Bogdan Dănescu

Articol de - Publicat marti, 26 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 25 noiembrie 2013 22:04

Mititelu şi Ştiinţa s-au întors ieri pe ”Ion Oblemenco”. Patronul s-a bucurat ca fotbaliştii, echipa s-a antrenat sub comanda lui Napoli.

Victorie de moral pentru Adrian Mititelu! Ieri după-amiază, la a patra încercare, patronul Ştiinţei a putut să reintre pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova, după doi ani şi jumătate de absenţă.

Mititelu a sărbătorit în stilul fotbaliştilor şi al lui Mourinho, savurînd momentul, cu braţele ridicate, pe iarba legendarei arene. Spre seară, a venit şi trupa lui Napoli şi a efectuat primul antrenament pe "Central".

Mititelu a vrut să dezlipească un abţibild cu sigla CS U, dar a revenit la sentimente mai bune: "Îi mai las pe «ceilalţi» aici, în casa noastră, pînă la finele anului, după care îi aştept ori la negocieri, ori să plece. Vreau o reorganizare a Ştiinţei, păstrez eu 35 la sută, dau fanilor 35 la sută, iar pentru restul aştept oferte".

Primăria Craiova a anunţat că va înainta o plîngere penală împotriva executorului judecătoresc Ion Raicu care a permis accesul pe stadion lui Mititelu şi echipei. Nici un reprezentant al forţelor de ordine n-a însoţit delegaţia Ştiinţei în incinta bazei sportive.

Au fost efectuate mai mult apeluri pe linia de urgenţă, dar nimeni n-a avut curajul să se pună în faţa celor de la FC Universitatea. Jucătorii CraiOlguţei s-au antrenat ieri pe stadionul "Extensiv", pentru a evita noi conflicte.

"Chiar şi doamna Olguţa poate veni alături de mine. Pe Stîngă îl iert, dar pe Badea şi pe Cristescu niciodată, sînt trădători. Sîmbătă, jucăm cu Motru pe «Central»" (Adrian Mititelu, patron FC U)

"Chivu nu vine"
CS U. CraiOlguţa îl vrea pe Cristi Chivu, 33 de ani, din 2014 în Bănie, s-a vorbit despre un salariu stagional de 700.000 de euro, plus un post în conducere la finalul carierei, însă apărătorul lui Inter a spus: "Nu ştiu nimic despre intenţia oltenilor, aşa că nu pot vorbi". Şi impresarul său, Victor Becali, a declarat: "Are oferte pe mulţi bani din străinătate, nu se pune problema să revină în România".

Citește și:
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Stiri extrasport
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Tiago Goncalves a ales și semnează din nou în Superliga!
Superliga
Tiago Goncalves a ales și semnează din nou în Superliga!
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Superliga
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Europa League
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (28)
cimpanzeul_visiniu
cimpanzeul_visiniu  •  26 Noiembrie 2013, 23:02

Îl demolează cu Mititelu înăuntru?

gabytuval
gabytuval  •  26 Noiembrie 2013, 14:03

bai sti ce-mi place acum ca baietii astia de la csolguta nu mai au atata verva ca pana acum(ex:eugen ovididiu........).Stici ce va dau un sfat revenitiva fratilor si voi si dati-va seama cu cine tineti cu ceva care cum a inviat asa sa-r putea sa moara.Oricum eu va urez (echipei)viata cat mai scurta.HAI STIINTA

darkdark
darkdark  •  26 Noiembrie 2013, 12:29
Postat de blu3_li0n pe 26 Noiembrie 2013, 12:10

nu ma pot pune in locul lui, vorbeste cu el despre asta

I-am raspuns bolnavului mai jos. Are impresia ca toti suntem ca prietenul lui eugen, vorbim despre fotbal fara sa fi calcat in viata nostra pe un stadion.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează