FOTBAL  »  LIGA 2  »  SEPSI

Accidentare horror la Sepsi » Va rata aproape tot sezonul după o banală degajare

Jucătorul lui Sepsi se operează și nu va mai juca în 2025
Jucătorul lui Sepsi se operează și nu va mai juca în 2025

Articol de - Publicat miercuri, 13 august 2025 16:47 / Actualizat miercuri, 13 august 2025 17:00

Sepsi are parte de un start de sezon foarte dificil în Liga 2. După debutul sub așteptări, în care a înregistrat două egaluri în primele două runde, antrenorul Ovidiu Burcă se confruntă acum și cu o problemă de lot, pe un post esențial, cel de portar.

Bela Fejer (30 de ani), transferat în urmă cu o lună de la Nyiregyhaza, din prima ligă a Ungariei, s-a accidentat pe finalul partidei cu Chindia, disputate la Târgoviște, scor 1-1, iar verdictul medicilor este unul crunt.

Goalkeeper-ul care a mai apărat poarta formației din Sfântu Gheorghe până în urmă cu cinci sezoane a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate ale genunchiului după o degajare. Jucătorul de origine maghiară a ignorat primele simptome și a decis să continue jocul, contrar indicațiilor oferite de doctori, agravând astfel problema medicală.

Bela Fejer, portarul lui Sepsi, se operează și nu va mai juca în 2025

Fejer a aflat diagnosticul final la începutul acestei săptămâni, după efectuarea unui RMN, și a fost programat pentru intervenția chirurgicală mâine. Văzut drept prima variantă pentru buturile lui Sepsi de către Ovidiu Burcă, goalkeeper-ul va absenta de pe teren pentru o perioadă de 6-7 luni.

Îi va lua locul Bogdan Ungureanu (18 ani), portar împrumutat până la finalul sezonului de la Rapid București. Tânărul jucător a fost utilizat titular în ultimul meci, cu Metalul Buzău (0-0) și i-a câștigat încrederea tehnicianului care are obiectiv revenirea în primul eșalon.

  • Matyas Bartha (17 ani), Hunor Gedo (21 de ani) și Szilard Gyenge (24 de ani) - încă nerefăcut după accidentare - sunt concurenții pe post ai lui Bogdan Ungureanu în etapele ce vor urma.

Accidentare horror la Sepsi » Va rata aproape tot sezonul după o banală degajare
Bela Fejer, portarul lui Sepsi, și-a rupt ligamentele încrucișate ale genunchiului după o degajare

Roland Niczuly stă la pândă, dar în zadar

O altă variantă pentru poarta covăsnenilor este Roland Niczuly (29 de ani), exclus din lot după retrogradarea în cea de-a doua divizie. Jucătorul văzut drept un simbol al clubului până în sezonul trecut, goalkeeper-ul a fost acuzat că l-a „sabotat” pe Dorinel Munteanu, într-o perioadă în care echipa din Sfântu Gheorghe păstra încă șanse de rămânere în primul eșalon.

La fel ar fi procedat și în cazul lui Bernd Storck, demis de Laszlo Dioszegi pe motiv că pierduse controlul asupra vestiarului. Niczuly l-a „desființat” mai apoi pe patronul lui Sepsi, cu care a păstrează și acum o relație „rece”. Portarul a reclamat, ulterior, conducerea la sindicatul AFAN pentru că nu i s-a mai permis să se antreneze cu echipa.

Pentru a „rupe” contractul, a solicitat 130.000 de euro, în condițiile în care scadența angajamentului său este iunie 2027. Managementul lui Sepsi nu a trecut peste tot conflictul, astfel că șansele ca Niczuly să redevină o opțiune pentru prima echipă sunt nule.

„Pentru noi, Niczuly nu mai este o opțiune orice s-ar întâmpla, după toată această tevatură pe care a produs-o, într-un moment foarte greu. Speră degeaba!”, susțin surse autorizate din cadrul clubului.

Citește și:
Fostul patron din Liga 1 s-a mutat definitiv din România, împreună cu iubita mai tânără: „Fac progrese”
Superliga
Fostul patron din Liga 1 s-a mutat definitiv din România, împreună cu iubita mai tânără: „Fac progrese”
Echipe la Turcia - România: GSP a avut dreptate! Așa va juca Lucescu diseară!
Nationala
Echipe la Turcia - România: GSP a avut dreptate! Așa va juca Lucescu diseară!
Deputatul român era la „șpriț
Nationala
Deputatul român era la „șpriț" » Reperat printre suporterii români, pe terasele din Istanbul
Am intrat în vestiarul turcilor de la Istanbul » Ce mănâncă înainte de meci și mesajul de ultimă oră: „Respectați imnul României!”
Nationala
Am intrat în vestiarul turcilor de la Istanbul » Ce mănâncă înainte de meci și mesajul de ultimă oră: „Respectați imnul României!”
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (2)
Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  13 August 2025, 20:59
Postat de nicolaedobrin pe 13 August 2025, 19:49

Sa-l cheme pe Nițuli inapoi la echipa.

Îl cheamă degeaba. Și așa nu e mare sculă de portar. Face numai gafe. De ce să-l cheme? Ca să-l lucreze pe Burcă?

nicolaedobrin
nicolaedobrin  •  13 August 2025, 19:49

Sa-l cheme pe Nițuli inapoi la echipa.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează