FOTBAL  »  LIGA 2  »  GOLGETER

FRF îl elogiază azi pe fostul vânzător de crizanteme ajuns printre golgeterii Europei, la nivel de ligi secunde: „Visez la FCSB”

Adrian Chică-Roșă (în alb) / Sursă foto: Instagram
Adrian Chică-Roșă (în alb) / Sursă foto: Instagram

Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 februarie 2022 14:55 / Actualizat miercuri, 16 februarie 2022 15:12

FRF îl elogiază astăzi pe atacantul Adrian Chică-Roșă (23 de ani), fost vânzător de crizanteme în Olanda, ajuns între timp golgeterul ligii secunde, în tricoul lui FC Buzău. 

Adrian Chică-Roșă, golgeterul la zi din Liga 2, cu 11 goluri în 14 partide, se numără printre cei mai prolifici marcatori ai Europei la nivel de ligă secundă, arată o statistică publicată astăzi de frf.ro

Adrian Chică-Roșă, cifre impresionante în Liga 2

Împrumutat de FC Botoșani în liga secundă, Chică-Roșă traversează cel mai bun moment al carierei la Buzău, sub comanda „Profesorului” Cristi Pustai. Golurile semnate în 2021 l-au propulsat pe tânărul atacant într-un top remarcabil la nivel european.

CSA Steaua a mai perfectat două transferuri » L-au adus pe fiul unui fost stelist: „E încântat să evolueze la un club atât de mare”
CSA STEAUA
CSA Steaua a mai perfectat două transferuri » L-au adus pe fiul unui fost stelist: „E încântat să evolueze la un club atât de mare”

Site-ul Federației notează că cele 11 goluri reușite în 14 partide (o medie de 0,78 goluri/meci) l-au plasat pe Chică-Roșă pe locul 7 în Europa în respectivul top, românul devansând fotbaliști consacrați din Cehia, Polonia, Danemarca, Rusia, Germania, Italia sau Spania. 

Chică-Roșă e, astfel, peste Gianluca Lapadula de la Benevento (cu o medie de 0,65 goluri / meci), Christian Stuani de la Girona (0,65 goluri / meci), Umut Bulut, golgeterul turcilor de la Eyupsor (0,61 goluri/meci), dar și peste fostul dinamovist Kamil Bilinski, legitimat la polonezii de la Podbeskidzie (0,77 goluri / meci).

Haris Tabaković (golgeterul ligii secunde din Austria) și sârbul Aleksandar Mitrović (cel mai bun macator din Championship) stau cel mai bine în această ierarhie - 1,35, respectiv 1,10 goluri marcate / meci.

Chică-Roșă are o poveste incredibilă

La începutul anului, Telekom Sport a redat, pe larg, povestea de viață emoționantă a lui Adi Chică-Roșă. Atacantul s-a lăsat temporar de fotbal pentru a vinde flori în Olanda, iar recent și-a pierdut mama. 

„Când am terminat liceul, nu aveam nicio ofertă, nu aveam la ce echipă să joc. Aşa că am făcut ce ar fi făcut oricine. Nu puteam să stau degeaba şi să aştept. Aşa că am renunţat la fotbal. Am zis că nu e pentru mine. Am plecat la muncă în Olanda pentru 1 an. Am cules flori. 

Mama a plecat în Italia când eram foarte mic, cred că aveam 5 ani. Suntem 5 fraţi în total, mai am 3 fraţi şi o soră. A trebuit să plece pentru a susţine financiar familia. A murit acum două luni de zile”, a spus Chică-Roșă, potrivit sursei citate. 

Cum și-a reluat Chică-Roșă cariera de fotbalist? Revenit în vacanță din Olanda, acesta s-a remarcat în câteva meciuri disputate în Liga 4. Acolo a fost ochit de FC Botoșani, clubul de care aparține în prezent: „Aşa am fost remarcat. La vremea respectivă, cei de la Botoşani aveau echipă în Liga a 3-a şi m-au luat la ei”, a rememorat Chică-Roșă. 

Dintodeauna am ţinut cu… Steaua. Mă rog, FCSB de acum. Acolo visez să mă transfer. Văd în FCSB posibilitatea de a ajunge mai departe în străinătate. Mă antrenez serios. Nici de criticile lui Gigi Becali nu îmi este frică. Să ajung eu acolo şi mai vedem. Visez frumos şi mă antrenez serios. Momentan mai am multe de arătat. 

- Adrian Chică-Roșă

Citește și alte știri de actualitate: 

Cum va arăta primul „11” al lui Gaz Metan cu Dinamo, meci blocat la pariuri » 8 juniori în lotul deplasat de Poenaru

VIDEO CFR Cluj, felicitată pentru noul transfer: „Afacere foarte bună!” + Cum a devenit Miculescu unul dintre cei mai râvniți fotbaliști din Liga 1

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (11)
108808261708421
Francisco Dascal  •  16 Februarie 2022, 22:44

EDY POLITICO trebuie sa cheme pentru amicale,daca nu atunci FRF va impune la lot pentru meciurile din Liga Natiunilor.Dar avem ATACANT

brentford
brentford  •  16 Februarie 2022, 16:45
Postat de aikin18 pe 16 Februarie 2022, 16:43

7 goluri cu Constanta si Braila....ghinionul alora din tarile importante ca n-au echipe de juniori prin Liga 2

la ce te asteptai? au mai facut un articol

gigi.gheorghe
gigi.gheorghe  •  16 Februarie 2022, 16:43

Gusturile nu se discuta chiar cand sunt atat de indoielnice ca in cazul astuia.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează