FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGA 2 

ANALIZĂ Cea mai tare Liga a 2-a de după '89 » Cum arată rivalitățile istorice dintre Rapid, Petrolul și U Cluj

Articol de , , - Publicat marti, 25 iunie 2019 09:00

Campionatul Ligii 2 propune un număr record de formații de mare tradiție, dar și de cluburi care vor desfășura un buget de peste 1 milion de euro, astfel că lista pretendentelor la promovare conține nu mai puțin de 7 echipe.

"Vom avea un campionat în Liga a 2-a mai tare și mai atractiv decât în Liga 1". Această expresie e tot mai folosită de oamenii de fotbal atunci când se referă la viitoarea ediție a ligii secunde. Iar echipele, antrenorii, jucătorii și bugetele propuse de multe dintre competitoare confirmă tabloul spectaculos care i se face Ligii a 2-a.

În primul rând, va fi un sezon fără precedent din perspectiva echipelor de mare tradiție care se vor afla la start. Rapid, Petrolul, U Cluj, UTA, FC Argeș și Farul sunt brandurile cele mai importante care se vor afla în Liga a 2-a. Patru dintre acestea sunt foste campioane ale Ligii 1.

Liga a 2-a propune și multe nume de fotbaliști obișnuiți mai degrabă cu nivelul de pe prima scenă, iar cele mai sonore sunt cele ale lui Florescu, Bărboianu, Goga, Buhăescu, Raul Costin, Marc. Și mai spectaculoase sunt prezențele antrenorilor.

Foști mari fotbaliști ai României, în frunte cu Pancu, Ilie Stan, Dică, Dulca, Baciu și Măldărășanu, se vor afla pe băncile din al doilea eșalon.

Nu în ultimul rând, va fi cu siguranță cea mai bogată Liga a 2-a din câte au existat vreodată. Bugetele sunt mari, foarte mari, unele chiar astronomice pentru acest nivel. De exemplu, Rapid propune 2,3 milioane de euro, cât a avut Gaz Metan Mediaș, câștigătoarea play-out-ului Ligii 1 în campionatul trecut. Petrolul și U Cluj adună și ele la un loc peste 3,5 milioane de euro, în timp ce alte două promovate din Liga a 3-a, Buzău și Csikszereda, contează și ele pe sume cuprinse între 800.000 și 1 milion de euro!

Candidatele la promovare

RAPID

ANTRENOR: Daniel Pancu (41 ani)
"Este cu siguranţă cel mai tare sezon al Ligii 2, sunt echipe de tradiţie, cu mulţi suporteri, şi sunt convins că intensitatea şi orgoliile care vor fi puse în aceste meciuri vor depăşi nivelul jocurilor de primă ligă. Mie nu îmi e teamă de absolut nimic. Am încredere în potenţialul meu, sunt susţinut, avem suporteri extraordinari"
Daniel Pancu, antrenor Rapid

VEDETE 

Facundo Mallo (fundaș, 24)
Ionuț Voicu (fundaș, 34)
Alexandru Dulca (mijlocaș, 20)

BUGET: 2,3 milioane de euro

PETROLUL

ANTRENOR: Flavius Stoican (42 ani)

„Tradiţie, suporteri, stadion, infrastructură, oameni care îşi doresc să continue şi să ofere la Petrolul stabilitate financiară. Avem cam toate atuurile! În general, mă hrănesc cu neîncrederea oamenilor. Avem mari şanse să promovăm”
Flavius Stoican, antrenor Petrolul

VEDETE

Ionuț Cioinac (mijlocaș, 28)
Ștefan Bărboianu (fundaș, 31)
Laurențiu Marinescu (mijlocaș, 34)

BUGET: 1,7 milioane de euro

U CLUJ

ANTRENOR: Cristian Dulca (46 ani)

„Cu siguranță, promovarea este obiectivul pentru că Universitatea Cluj trebuie să ajungă în Liga 1, acolo îi este locul. Acest campionat va fi mult mai dificil, s-au înscris în lupta pentru promovare vreo 6-7-8 echipe, dar vom lupta! Trebuie să lăsăm în urmă ce a fost și trebuie să ne pregătim pentru un nou campionat greu. Va fi poate cea mai puternică Liga a 2-a din ultimii ani”
Cristian Dulca, antrenor U Cluj

VEDETE

George Florescu (mijlocaș, 35)
Dorin Goga (atacant 34)
Mircea Axente (atacant, 32)

BUGET: 2 milioane de euro

DUNĂREA CĂLĂRAȘI

ANTRENOR: Cristian Pustai (53 ani)

VEDETE

Mediop Ndiaye (atacant, 28 de ani)
Kanda (atacant, 26 de ani)

BUGET: 1 milion de euro

FC ARGEȘ

ANTRENOR: Nicolae Dică (39)

„Obiectivul este promovarea. Rolul meu va fi de manager. Va fi o muncă foarte grea pentru că Liga a 2-a este mult mai puternică decât înainte, dar ştiu la ce mă înham. Vreau să fac performanţă la Piteşti şi să readuc clubul acolo unde îi este locul, în Liga 1”
Nicolae Dică, antrenor Petrolul

VEDETE

Nicolae Mușat (fundaș, 30)
Vasile Buhăescu (atacant, 31)
Raul Costin (mijlocaș, 34)

BUGET: 1 milion de euro

GLORIA BUZĂU

ANTRENOR: Ilie Stan

„Jucătorii trebuie să înţeleagă că şi politicul, şi suporterii, şi oamenii de fotbal din judeţul Buzău sunt alături de noi. Obiectivul pentru primul sezon este o clasare pe locurile 1-6. Este un obiectiv îndrăzneţ, dar, în acelaşi timp, mi-aş dori şi mai mult”
Ilie Stan, antrenor Gloria Buzău

VEDETE

Valentin Munteanu (mijlocaș, 29)
Valentin Alexandru (atacant, 27)
Remus Chipirliu (atacant, 26)

BUGET: 800 de mii de euro

CONCORDIA CHIAJNA

ANTRENOR: Laurențiu Diniță (44 ani)

"Obiectivul nostru e promovarea în Liga 1. Echipele sunt cam de aceeași valoare, dar diferența o vor face anumiți jucători care știu să gestioneze mai bine situațile grele și care vor rezista mai bine sub presiune"
Laurențiu Diniță, antrenor Chiajna

VEDETE

Alessandro Caparco (portar, 35 de ani)
Andrei Marc (fundaș, 26 de ani)

BUGET: 900 de mii de euro

UTA

ANTRENOR: Laszlo Balint (40 ani)

„Am venit la Arad cu un obiectiv clar, să ducem UTA în Liga 1”
Laszlo Balint, antrenor UTA

VEDETE
Cristian Puşcaş (mijlocaș, 25)
Mirel Bolboaşă (portar, 29)
Marius Tomozei (fundaș, 28)

BUGET: 900 mii de euro

5 echipe, 40 de trofee

CLUB TROFEE*

  • Rapid 20
  • Petrolul 9
  • UTA 8
  • FC Argeș 2
  • U Cluj 1
    * Titlul, Cupa, Supercupa, Cupa Ligii

ALTE ECHIPE DE URMĂRIT

FARUL

  • Ciprian Marica a preluat echipa sezonul trecut și anunța investiții și obiective îndrăznețe
  • se negociază cu Primăria un acord, în baza căruia clubul să fie finanțat cu 1 milion de euro, caz în care obiectivul imediat va fi promovarea 
  • echipa s-a salvat de la retrogradare, dar Grigoraș și-a dat demisia, iar Zicu va fi noul antrenor

CSIKSZEREDA

  • a câștigat la pas Seria de Liga a 3-a și vrea să urmeze modelul lui Sepsi, care a promovat succesiv în B și A
  • echipa primește finanțare mare din partea Guvernului de la Budapesta, exact la fel cum se întâmplă și cu Sepsi
  • antrenor e Valentin Suciu, care a promovat-o pe Sepsi în Liga 1

SPORTUL SNAGOV

  • echipa propune un cuplu extrem de interesant, Răchită manager și Oprița antrenor

METALOGLOBUS

  • antrenor a fost numit un fost jucător emblematic al Rapidului, Marius Măldărășanu, care a lăsat o bună impresia la Astra, în startul sezonului precedent

19 iuliee data la care va avea loc tragerea la sorți a țintarului meciurilor din Liga a 2-a

3 auguste data la care va debuta noul sezon al Ligii a 2-a

MEDIA

Drepturile TV: de peste 50 de ori sub Liga 1

Cele mai importante partide din liga secundă vor fi transmise, ca și în sezonul precedent, de 3 posturi TV: Digi, Telekom și Look. Cele 3 sunt deținătoarele de drepturi, iar contractul semnat cu FRF prevede o sumă anuală de 500.000 de euro. Acești bani se împart în mod egal celor 20 de cluburi, astfel că fiecare se alege cu doar 25.000 de euro. Drepturile TV la Liga 1 sunt de 28 de milioane de euro pe an, de peste 50 de ori mai mult decât la Liga a 2-a. 

Cum arată cel mai bun "11" al antrenorilor, din perspectiva foștilor jucători
XXX - Stoican, Dulca, M. Baciu - Oprița, I. Stan, Măldărășanu, Doană - N. Dică - Pancu, Diniță

 

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
magura
magura  •  25 Iunie 2019, 22:45

HAI RAPID!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează