FOTBAL  »  LIGA 2  »  DECIZIE

Echipă nouă în Liga 2 » Din Liga 4, direct cu drept de promovare în Superliga

ASA Târgu Mureș, din Liga 4 în Liga 2 / foto: Facebook
ASA Târgu Mureș, din Liga 4 în Liga 2 / foto: Facebook

Articol de - Publicat vineri, 18 iulie 2025 21:04 / Actualizat vineri, 18 iulie 2025 21:21

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat în urma ședinței de vineri, 18 iulie, venirea celor de la ASA Târgu Mureș în Liga 2, ca urmare a cesionării locului de către Unirea Ungheni formației din Liga 4.

Astfel, ASA Târgu Mureș sare din Liga 4 direct în Liga 2.

În ultimele zile, au fost mai multe tensiuni în jurul promovării directe a celor de la ASA Târgu Mureș în Liga 2, trei cluburi din Liga 3, Speed Academy Pitești, CS Vulturii Fărcășești și CS Păulești, opunându-se avizului acordat de FRF privind promovarea mureșenilor.

ASA Târgu Mureș, din Liga 4 în Liga 2

Aprobă cu unanimitate de voturi cesionarea, sub condiția rezolutorie a desființării/anulării avizului FRF de către organismele jurisdicționale competente a activității sportive și a dreptului de participare în competițiile fotbalistice organizate de FRF, de la Clubul Sportiv Unirea Ungheni 2018, club de drept public, către Asociația Fotbal Club  ASA Târgu Mureș, club de drept privat.

- decizie Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal

O echipă din Liga 3 se retrage în semn de protest

După ce Comisia de Disciplină a respins contestațiile depuse de cele trei echipe care nu au fost de acord cu promovarea directă în Liga 2 a echipei ASA Tg. Mureș, ca urmare a cesionării locului de către Unirea Ungheni, Speed Academy Pitești, prin vocea patronului Mugurel Rizea, a anunțat că se retrage din campionat în semn de protest.

„Este o decizie definitivă. Ne retragem din acest fotbal în care nu se respectă nimic, nici regulamente, nici principii. Am înființat această echipă în 2019, am finanțat-o, am pornit de jos, cu dorința de a construi ceva frumos pentru comunitate. Am promovat în Liga a 3-a pe merit sportiv, corect.

Dar acum nu putem asista pasivi la cum o echipă sare peste două ligi și ajunge direct în Liga 2 doar pentru că are bani. Se încalcă regulamente, principii, absolut tot”, a spus Rizea, pentru GSP.ro.

Noul sezon de Liga 2 începe pe 2 august

În cadrul Comitetului Executiv de vineri a fost aprovat și calendarul eșalonului inferior. Sezonul va începe pe 2 august 2025.

Sezonul regulat se va încheia pe 14 martie 2026, urmând ca play-off-ul și cele două grupe de play-out să debuteze pe 21 martie 2026.

Pentru formațiile din play-out, sezonul se va încheia pe 9 mai, în timp ce cluburile din play-off vor termina o săptămână mai târziu, pe 16 mai.

Barajele de promovare în Superliga sunt programate pe 23 și 31 mai 2026, iar cele de menținere în Liga 2 vor avea loc pe 16 și 23 mai 2026.

Citește și:
Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda
Noutati auto
Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda
A fost sunat să-și facă bagajele! Decizie de ultimă oră luată de oficialii echipei
Superliga
A fost sunat să-și facă bagajele! Decizie de ultimă oră luată de oficialii echipei
Cu gândul la Cupa Mondială, „tricolorul” și-a anulat nunta de la vară: „Nu vreți să știți ce ceartă am acasă”
Nationala
Cu gândul la Cupa Mondială, „tricolorul” și-a anulat nunta de la vară: „Nu vreți să știți ce ceartă am acasă”
Ziua decisivă pentru o afacere istorică » Unde nu ajung Rapid și Petrolul la un numitor comun: detalii din culise
Superliga
Ziua decisivă pentru o afacere istorică » Unde nu ajung Rapid și Petrolul la un numitor comun: detalii din culise
Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Profit.ro
Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu vă spun când mor, dar am alarma programată” » Povestea zguduitoare a unei campioane cu 5 Jocuri Olimpice în palmares, aflată pe moarte: „Mi-am «hackerit» creierul, ca să lupt cu cancerul”

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003


Comentarii (4)
francklin67
francklin67  •  19 Iulie 2025, 08:39

Bun venit ,trebuie gandit o strategie de lunga durata incepand cu formarea lotului si pana la constructia unui stadion nou ín locul vechiului "Municipal" cu 12-15.000 de locuri.muresenii trebuie atrasi lánga echipa cu joc sí ambianta placuta pe stadion.

fuyyor
fuyyor  •  19 Iulie 2025, 08:02

Nu este normal, trebuia dat celor care au jucat baraj pentru rămânerea în liga a 2 a dacă se refuza celor ce au jucat barajul de promovare din liga a 3 a în liga a 2 a. Asta e liga lui burlică, sa nu uităm cazul fcsb ,echipa nou înființată în 2003 ,nu s-a asociat cu o echipa din liga 1 ,nu a preluat clubul steaua bucuresti siei joacă bine mersi în liga 1. Oricum fotbalul românesc este jale ,atât timp cât sunt frații beeeeeecali și incompetenul de burlică.

Janika
Janika  •  18 Iulie 2025, 23:18

Nu stă mult

Vezi toate comentariile (4)
Comentează