FOTBAL  »  LIGA 2  »  DEMISIE

OFICIAL Bogdan Andone și-a dat demisia de la clubul din Liga 2: „În spirit de solidaritate, am decis să plec și eu”

Bogdan Andone / Sursă foto: Facebook@ ASU Poli Timișoara
Bogdan Andone / Sursă foto: Facebook@ ASU Poli Timișoara

Articol de GSP - Publicat vineri, 23 septembrie 2022 18:20 / Actualizat vineri, 23 septembrie 2022 18:43

Bogdan Andone (47 de ani) nu mai este antrenorul lui ASU Poli Timișoara. Tehnicianul și-a dat demisia vineri, pe fondul tensiunilor existente în clubul aflat pe locul 18 în Liga 2.

Timișorenii au început extrem de modest noul sezon din Liga 2, acumulând doar cinci puncte în primele șapte etape. Parcursul modest din campionat, dar și faptul că o parte din oamenii care l-au sprijinit au ieșit din Consiliul de Administrație, l-au convins pe Andone să renunțe la proiectul de pe Bega. Formația violetă se confruntă și cu mari probleme financiare.

Fotbalistul lui Dinamo își încheie cariera la doar 21 de ani. Acuzații nemiloase: „Mi-au stricat viitorul. Îmi dădeau 2.000 de lei pe lună, iar eu cheltuiam 2.500 pe transport”
DINAMO
Fotbalistul lui Dinamo își încheie cariera la doar 21 de ani. Acuzații nemiloase: „Mi-au stricat viitorul. Îmi dădeau 2.000 de lei pe lună, iar eu cheltuiam 2.500 pe transport”

Bogdan Andone: „În semn de solidaritate cu suporterii, am decis să plec și eu”

„Pe mine, la Poli, m-au convins să vin în primul rând cei din «Druckeria» (n.r. - o facțiune din galeria violetă), cei mai devotaţi suporteri ai unei echipe din România. Unii care nu doar că îşi declară dragostea pentru echipă, ci îşi cheltuie şi banii pentru ea. Şi pentru că aceşti oameni şi-au dat demisia din Consiliul de Administraţie, am decis ca în spirit de solidaritate cu ei să plec şi eu.

Sper ca, odată cu plecarea mea, se vor investi banii care au fost promişi în vară, când am venit eu la echipă. Ar fi păcat ca lupta dusă de cei din «Druckeria» în cei zece ani de la înfiinţarea acestui proiect frumos să fie în van”, a transmis Andone, conform Telekom Sport.

Bogdan Andone: „Echipa începuse să joace”

„Poate părea ciudat pentru cei care se uită doar la puncte, dar echipa începuse să joace. Iar adversarii din ultimele meciuri pot confirma asta. Dar pentru viitorul echipei, care are nevoie de bani, eu plec.

Sper ca lucrurile să se schimbe urgent şi Poli să aibă rezultate. Este nevoie de preşedinte, este nevoie de o conducere profesionistă, iar jucătorii să simtă susţinerea clubului. Le urez baftă celor care vin la echipă!

ASU Poli confirmă despărțirea: „Mulțumim, Bogdan Andone!”

Bănățenii au confirmat, prin intermediul unui comunicat, despărțirea de antrenorul instalat vara aceasta, pe 21 iunie.

Politehnica Timişoara a ajuns la un acord cu antrenorul Bogdan Andone în privinţa rezilierii contractului

Pe această cale îi mulţumim pentru eforturile sale în cel de-al doilea mandat pe banca alb-violeţilor şi îi dorim mult succes în continuare în carieră”, a anunțat clubul de pe Bega. 

De-a lungul carierei, Bogdan Andomne a mai fost antrenor principal la FCSB și Astra. Andone a mai lucrat la Poli între iunie 2017 și martie 2018.

Citește și alte știri din Liga 2: 

EXCLUSIV Fotbalistul lui Dinamo își încheie cariera la doar 21 de ani. Acuzații nemiloase: „Mi-au stricat viitorul. Îmi dădeau 2.000 de lei pe lună, iar eu cheltuiam 2.500 pe transport”

Val de retrageri de la Dinamo » Alt fotbalist agață ghetele în cui, deși are doar 18 ani + Avea un salariu infim

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
Singe_Violet
Singe_Violet  •  30 Septembrie 2022, 22:54

Antrenor slabut.Ma bucur ca Benga a revenit.Hai Poli!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close