Briliantul neşlefuit de viaţă » Cum s-a pierdut un jucător român de mare perspectivă

Cînd abia ai 16 ani împliniţi şi eşti promovat de antrenorul principal la prima echipă simţi că l-ai prins pe Dumnezeu de un picior. Aşa a fost şi cazul lui Cristian Daminuţă. În 2006, jucătorul a început să se antreneze cu fotbaliştii din prima echipă.

Nu lipsea de la niciun antrenament, era conştiincios şi juca chiar bine. Antrenorii chiar i-au dat cîteva şanse, însă pentru că era considerat prea precoce, nu a reuşit să se impună prea des în primul 11. Totuşi, cele două apariţii în tricoul alb-violet al primei echipe aveau să rămînî una dintre cele mai frumoase amintiri ale sale.

Nu a avut timp pentru mai mult deoarece cluburile mari începeau să îi dea deja tîrcoale. Era un jucător de perspectivă şi ieftin. Ce mai, un chilipir. Instruit cum trebuie, putea ajunge o vedetă.

Doar că Daminuţă începea să se simtă deja ca o mică vedetă cu toată atenţia oferită. Fetele frumoase începeau să îi facă ochi tot mai dulci, iar tînărul jucător, trezit între timp şi cu o groază de bani în buzunare, nu prea reuşea să le reziste.

În vara lui 2008 a venit transferul la Inter. În mod normal, o mutare menită să îl ”trezească” şi să îl responsabilizeze. Numai că acest transfer a avut un efect opus.

Daminuţă a început să se simtă şi mai important şi, în loc să se concentreze la antrenamente şi să profite de ocazia oferită, jucătorul era mereu cu gîndul în altă parte. La România, la femei, la distracţie. Pentru el, performanţa fusese deja atinsă o dată cu acest transfer. Ce mai conta că nici nu apucase să îmbrace tricoul interist?

Iniţial a fost păstrat în preajma lotului. Juca mai mult la echipele de juniori, dar cînd avea noroc mai era chemat şi la antrenamentele echipei mari. Pînă ce antrenorii s-au prins că jucătorul nu are nicio ambiţie. Firea delăsătoare şi leneşă i-au semnat sentinţa.

Au urmat două împrumuturi la Modena şi la Dinamo Bucureşti, perioade în care ambiţia jucătorului a scăzut şi mai mult. Marca doar în cluburi şi baruri, în timp ce pe teren avea prezenţe cît să le aduni pe degetele de la o mînă.

În 2010, printr-un concurs de împrejurări avea să ajungă la un alt mare club italian, AC Milan. Fusese transferat la pachet cu Filkor şi Fossati, alţi jucători tineri, dar ajunşi fără nicio perspectivă.

Daminuţă nu reuşeşte să profite nici de această ocazie. Urmează altă serie de împrumuturi. Mai întîi la L'Aquila, pe urmă la Tiraspol, Baia Mare, Poli Timişoara. Are ceva experienţe şi cu Farul şi Buftea, dar astea ţin doar căteva zile. Cel mai reuşit împrumut? Probabil cel de la Tiraspol. La echipa moldoveană Daminuţă a jucat cele mai multe meciuri din viaţa lui pentru o echipă (8!) şi a reuşit să şi marcheze două goluri.

La Poli Timişoara, Daminuţă are o singură prezenţă, iar mariajul pare a fi unul nefericit. Poate jucătorul îşi va reveni şi va realiza că încă mai are timp să îşi relanseze cariera. Sau poate se va afunda şi mai mult.