FOTBAL  »  LIGA 2  »  STADION

VIDEO Gata, încep lucrările la „bijuteria” de 15.000 de locuri din România! Anunț de ultim moment din fruntea clubului

Așa arăta șantierul de la Pitești în octombrie 2023. Nu multe s-au schimbat de atunci / FOTO: Gazeta Sporturilor +31   FOTO
Așa arăta șantierul de la Pitești în octombrie 2023. Nu multe s-au schimbat de atunci / FOTO: Gazeta Sporturilor

Articol de , , - Publicat miercuri, 30 aprilie 2025 19:49 / Actualizat joi, 01 mai 2025 02:42

De un an și jumătate, de când stadionul lui FC Argeș a fost pus la pământ de buldozere, suporterii alb-violeților s-au întrebat frecvent când vor debuta lucrările propriu-zise la noua arenă din Pitești. Semne timide au apărut anul acesta, în aprilie, când mai multe containere au fost amenajate pe șantierul din Trivale.

După luni întregi de tergiversări, plus contestațiile de rigoare, depuse de firmele perdante la licitația pentru desemnarea constructorului, lucrurile par să intre, în sfârșit, în linie dreaptă. Startul construcțiilor e o chestiune de timp, asigură Dani Coman, președintele alb-violeților, chestionat de GSP marți seara, după Metaloglobus - FC Argeș 2-1.

Șantierul arenei din Pitești: vechea arenă din Trivale a mai rămas doar în memoria microbiștilor
Cum arăta în octombrie șantierul arenei din Pitești
FC Argeș va avea un nou stadion // FOTO: Facebook @Compania Națională de Investiții
FC Argeș va avea un nou stadion // FOTO: Facebook @Compania Națională de Investiții
+26 FOTO

Zilele trecute, constructorul noii arene din Trivale a adus primele containere pe amplasamentul viitorului stadion, un indiciu că lucrările sunt pe cale să înceapă.

Buldozerele vor intra curând, deocamdată se lucrează la șantier, trebuie să-și aducă și utilajele, după care sper ca în cel mai scurt timp să începem”, a precizat oficialul lui FC Argeș.

„Avem în Trivale unul dintre cei mai serioși constructori din România”

Luat constant la întrebări de piteșteni, primarul Cristian Gentea a reacționat și el, prin intermediul unui mesaj publicat săptămâna aceasta pe rețelele de socializare:

„FC Argeş promovează – avem echipă, cel mai bun preşedinte de club şi antrenori valoroşi. Stadionul se ridică – avem în Trivale unul dintre cei mai serioşi constructori din România. Din nou spun, avem multă treabă la Piteşti”, a scris edilul pe Facebook.

Constructorul SCC Erbașu e cel desemnat să se ocupe de ridicarea „bijuteriei” de 15.200 de locuri din Trivale. La finalul anului trecut, Cristian Erbașu, reprezentantul firmei, a efectuat o vizită pe șantierul stadionului „Nicolae Dobrin”, unde urma să mai aibă loc o ultimă serie de măsurători.

Contractul are o perioadă de implementare de 96 de luni, dintre care 7 luni pentru proiectare, 29 de luni pentru execuție și o perioadă de garanție de bună execuție a lucrărilor de 60 de luni. Totuși, pare imposibil de crezut că stadionul va fi gata la termenul estimat inițial de municipalitate, 2026.

Capacitatea noului stadion din Pitești va fi de 15.200 de locuri. Primăria a anunțat că suma alocată pentru stadion va fi de aproximativ 100 de milioane de euro, o sumă consistentă pentru fotbalul românesc. Spre comparație, pentru construirea Arenei Naționale au fost cheltuite 234 de milioane de euro.

La mai bine de un de la demolarea integrală a vechii arene, muncitorii au întârziat să-și facă apariția pe șantierul de pe „Nicolae Dobrin”, spre exasperarea suporterilor, indignați că termenele oferite de municipalitate n-au fost respectate.

Citește și:
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Superliga
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
Superliga
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (1)
Mosh.Gerilla
Mosh.Gerilla  •  06 Mai 2025, 18:59

„Buldozerele vor intra curând, deocamdată se lucrează la șantier, trebuie să-și aducă și utilajele, după care sper ca în cel mai scurt timp să începem” ... Unde am (mai) auzit eu acest anunț? A, da, chiar în buricul Bucureștilor!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează