FOTBAL  »  LIGA 2  »  CORVINUL

Corvinul Hunedoara a reacționat imediat după Voluntari - Sepsi 2-0! „Misiune îndeplinită!”

Corvinul // foto: Facebook
Corvinul // foto: Facebook

Articol de - Publicat miercuri, 13 mai 2026 09:38 / Actualizat miercuri, 13 mai 2026 10:44

Corvinul Hunedoara este noua campioană din Liga 2. Hunedorenii și-au asigurat matematic primul loc după ce FC Voluntari a învins-o pe Sepsi OSK, marți seară, scor 2-0, în penultima etapă a play-off-ului.

La scurt timp după fluierul final al partidei de la Voluntari, clubul pregătit de Florin Maxim a reacționat pe rețelele de socializare și a celebrat cucerirea trofeului.

Corvinul Hunedoara a cucerit titlul de campioană în Liga 2: „Misiune îndeplinită!”

Oficialii hunedoreni au transmis un mesaj scurt, dar sugestiv, pe pagina oficială de Facebook, după ce echipa a devenit matematic câștigătoarea Ligii 2.

„Misiune îndeplinită! CORV1NUL! Sâmbătă ridicăm trofeul deasupra capului, acasă, la Hunedoara!”, a fost mesajul publicat de club.

Corvinul Hunedoara a reacționat imediat după Voluntari - Sepsi 2-0! „Misiune îndeplinită!”
Corvinul Hunedoara a cucerit titlul de campioană în Liga 2 // FOTO: Facebook

  • Primul succes important a venit în 2024, când Corvinul a cucerit Cupa României din postura de formație de ligă secundă, performanță istorică pentru fotbalul românesc. A fost, totodată, primul trofeu câștigat în istoria de peste 100 de ani a clubului hunedorean.

  • Echipa antrenată de Florin Maxim a avut un parcurs european peste așteptări în preliminariile UEFA din vara lui 2024, devenind prima formație din Liga 2 care reprezintă România în cupele europene după mai bine de patru decenii.

  • Corvinul a produs una dintre surprizele sezonului încă din primul tur preliminar al Europa League, când a eliminat-o pe Paksi, din Ungaria. Hunedorenii au câștigat spectaculos în deplasare, scor 4-0, calificându-se mai departe cu 4-2 la general.

  • A urmat duelul cu Rijeka, Crioația. După un 0-0 solid la Sibiu, Corvinul a cedat la limită în Croația, scor 0-1, ratând inclusiv un penalty pe final de meci.

  • Eliminată din Europa League, formația hunedoreană și-a continuat aventura în preliminariile Conference League, unde a întâlnit-o pe Astana. După o înfrângere dramatică la Sibiu, 1-2, Corvinul nu a mai putut face față în returul din Kazahstan, pierdut categoric, scor 1-6.

FC Voluntari a decis lupta pentru primul loc

Corvinul putea deveni campioană încă din etapa trecută, însă a pierdut surprinzător la Târgoviște, 0-1 cu Chindia, ultima clasată din play-off. Hunedorenii aveau nevoie de un singur punct pentru a-și securiza matematic prima poziție.

Totuși, echipa lui Florin Maxim a primit ajutor indirect din partea celor de la Voluntari, care au învins-o clar pe Sepsi, scor 2-0, rezultat ce a făcut imposibilă depășirea Corvinului în clasament.

În runda finală a play-off-ului, Corvinul va evolua pe teren propriu împotriva celor de la FC Bihor, într-un meci care va coincide și cu festivitatea de premiere a campioanei.

În paralel, bătălia pentru al doilea loc promovabil se va disputa pe două stadioane: Steaua o va întâlni pe FC Voluntari în Ghencea, iar Sepsi OSK va primi vizita Chindiei Târgoviște. Covăsnenii au nevoie de un singur punct pentru a-și asigura matematic promovarea directă. În cazul unui pas greșit, FC Voluntari este obligată să câștige în deplasarea cu Steaua pentru a profita de situație și a urca pe loc promovabil.

Clasamentul din play-off-ul Ligii 2

Citește și:
Fiica fostului internațional român a urmărit de pe Arena Națională victoria celor de la FCSB: „Tata e de vină”
Superliga
Fiica fostului internațional român a urmărit de pe Arena Națională victoria celor de la FCSB: „Tata e de vină”
Dioszegi a reacționat după ultimele imagini postate de Nicolescu: „La ei am primit trei pizza și le-am împărțit 16 inși” + „Noi nu cerem autonomie, vrem doar ...”
Superliga
Dioszegi a reacționat după ultimele imagini postate de Nicolescu: „La ei am primit trei pizza și le-am împărțit 16 inși” + „Noi nu cerem autonomie, vrem doar ...”
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Superliga
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Urmează o nouă schimbare de căpitan la FCSB » Reghecampf și-a anunțat decizia: „Să profităm”
Superliga
Urmează o nouă schimbare de căpitan la FCSB » Reghecampf și-a anunțat decizia: „Să profităm”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează