FOTBAL  »  LIGA 2  »  GAZ METAN MEDIAŞ

Credit lui Pustai

Articol de - Publicat luni, 01 septembrie 2008 00:00

Fanii medieşeni au cerut la Piteşti demisia antrenorului, care este în continuare sprijinit de conducere

Înfrîngerea de la Piteşti, a treia din tot atîtea deplasări, i-a nemulţumit pe suporterii medieşeni, care au cerut pentru prima dată în acest campionat demisia antrenorului Cristi Pustai. "Este dreptul lor să strige ce vor, însă îmi pare rău că s-au uitat anumite lucruri importante. Totuşi, sîntem echipa cu cel mai mic buget din Liga I şi avem cinci puncte", a comentat Pustai.

Cel puţin deocamdată, tehnicianul Gazului nu are motive de îngrijorare, fiind sprijinit în continuare de conducere. "Nici nu mă gîndesc la demiterea lui Pustai. Mergem în continuare împreună", a afirmat preşedintele Corin Cindrea. În schimb, cei care vor da socoteală pentru eşecul cu FC Argeş vor fi jucătorii. "Voi participa şi eu la şedinţa de analiză a jocului pentru a afla de la jucători care sînt cauzele şi ce trebuie făcut. Dacă pînă acum am tot invocat ghinionul şi faptul că ne-au furat arbitrii, de această dată nu avem nici o justificare", a precizat Cindrea.

Avertisment pentru Curtean
Preşedintele clubului medieşean, Corin Cindrea, l-a taxat pe mijlocaşul Alex Curtean pentru evoluţia de la Piteşti. "El trebuie adus cu picioarele pe pămînt pentru că se pare că aerul de la Naţională nu i-a prea priit", a spus Cindrea. Curtean a fost convocat de Emil Săndoi pentru meciul din Ţara Galilor, cîştigat de "tricolorii" mici cu 1-0.

Citește și:
Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”
Campionate

Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani

Nick Walker, „Mutantul” care a câștigat Mr. Olympia 2026, în ciuda criticilor și îndoielilor » „Este un fraier, asta e varianta politicoasă”
Altele

România - Bosnia, partidă fără spectatori în etapa a doua din Liga Națiunilor: cum ar urma să arate echipa, după decizia-șoc a lui Hagi
Nationala

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro

Comentarii (2)
 •  02 Septembrie 2008, 09:56

asta e gsp-ul... ei sunt cei mai buni... in prostii, desigur... doar nu credeati ca sunt buni in d-ale scrisului si si in a comenta meciuri... sunt penibili...

 •  01 Septembrie 2008, 10:17

Ce e cu articolul asta ? Apare ca articol despre liga a 2-a, in el se vorbeste despre gaz metan - care e din liga 1 si e prezentata caseta meciului farul-bistrita... Care e legatura intre subiecte ?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează