FOTBAL  »  LIGA 2  »  TRANSFER

Liber de contract de 3 luni, Daniel Popa e așteptat să semneze cu echipa din România

Daniel Popa, spre Chindia Târgoviște // FOTO: Instagram @danipopa19
Daniel Popa, spre Chindia Târgoviște // FOTO: Instagram @danipopa19

Articol de - Publicat marti, 16 decembrie 2025 08:36 / Actualizat marti, 16 decembrie 2025 09:15

Atacantul român Daniel Popa (30 de ani) e gata de revenirea la Chindia Târgoviște, formație aflată pe locul 7 în Liga 2, dar care și-a propus revenirea în Superliga. Liber de contract de 3 luni, după despărțirea de turcii de la Genclerbirligi, Popa nu ar refuza o astfel de variantă.

Fostul atacant de la Dinamo și FCSB și-a reziliat contractul cu turcii în luna septembrie, după ce contribuise la promovarea echipei în prima ligă. Acum, e dorit de Florin Gardoș, noul director sportiv al Chindiei, potrivit db-sport.ro.

Daniel Popa, spre Chindia Târgoviște

Zvonurile privind o posibilă revenire a lui Popa la Chindia Târgoviște au fost alimentate de prezența acestuia la meciul de sâmbătă cu CS Dinamo, câștigat de dâmbovițeni, scor 2-0.

De altfel, acesta s-a antrenat în ultimele săptămâni cu echipa pregătită de Ilie Poenaru.

În urma acestui rezultat, Chindia termină anul 2025 pe locul 7, cu 30 de puncte, la 2 de CSM Reșița, ocupanta ultimei poziții de play-off.

Daniel Popa a jucat 16 meciuri pentru Genclerbirligi, perioadă în care a marcat 8 goluri. E cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 600.000 de euro. A bifat ultimul meci oficial pe 9 august, atunci când fosta lui echipă pierdea pe terenul celor de la Samsunspor, scor 1-2.

În tricoul târgoviștenilor, atacantul a reușit 40 de goluri și 11 pase decisive în 132 de partide, devenind unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului.

Format la cluburile din Dâmbovița (Fieni și FCM Târgoviște), Daniel Popa a mai evoluat de-a lungul carierei pentru Chindia Târgoviște, Dinamo București, FC Botoșani, Daejeon Hana (Coreea de Sud), Universitatea Cluj, FCSB și Genclerbirligi (Turcia).

Are în palmares un titlu de campion al României cu FCSB, o Supercupă a României și o Cupă a Ligii.

Clasamentul la zi din Liga 2

Citește și:
Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Stiri extrasport
Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Mihai Stoica a numit retrogradata #2 din Superliga și face acuzații grave: „Știu sigur, o să verifice FRF”
Superliga
Mihai Stoica a numit retrogradata #2 din Superliga și face acuzații grave: „Știu sigur, o să verifice FRF”
Un post TV din România a pierdut drepturile pentru meciurile naționalei! + Cine va transmite debutul lui Gheorghe Hagi din noul mandat
Nationala
Un post TV din România a pierdut drepturile pentru meciurile naționalei! + Cine va transmite debutul lui Gheorghe Hagi din noul mandat
Orașul care va găzdui deschiderea Campionatului Mondial „se scufundă cu 2 centimetri pe lună” » NASA monitorizează situația
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Orașul care va găzdui deschiderea Campionatului Mondial „se scufundă cu 2 centimetri pe lună” » NASA monitorizează situația
O companie aeriană se retrage din România și anulează cursele.
Profit.ro
O companie aeriană se retrage din România și anulează cursele.
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”


Comentarii (4)
utilizator șters
utilizator șters  •  16 Decembrie 2025, 14:57
Postat de ciprianbirtea pe 16 Decembrie 2025, 10:09

După ce n-a jucat 3 luni, normal că acceptă și liga a 2-a. Cum găsește un cioban o oaie în vârful muntelui? Acceptabilă.

Te cam obsedeaza ***. Noaptea ce visezi, *** cumva? :)

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Draconian
Draconian  •  16 Decembrie 2025, 11:59

si foarte bine a făcut, Popică e ca la el acasă la Târgoviște, e iubit, e rege în atacu Chindiei, sigur va da goluri să readucă Chindia în A..

Danpinalty
Danpinalty  •  16 Decembrie 2025, 10:32

o cizma, nu are valoare nici de l2

Vezi toate comentariile (4)
Comentează