LIGA 2  ·  GAZ METAN MEDIAŞ - CSM RÎMNICU VÎLCEA 2-1

"De pe primul loc"

Articol de — Luni, 17 Martie 2008, 00:00

După victoria cu Vîlcea, atacantul Ciprian Prodan (28 de ani) crede că Mediaşul poate detrona liderul FC Argeş

- Cipri, aţi trecut de Vîlcea şi vă îndreptaţi spre prima ligă
- Eu zic să mai stăm cuminţi deocamdată că şi anul trecut am spus că promovăm şi nu ne-a ieşit. Noi vom juca fiecare meci la victorie, astfel că pe unde mergem vrem să batem. Nu ne facem deocamdată calcule, însă este adevărat că acum şansele au crescut foarte mult. Iar dacă o să batem şi Piteştiul, o să promovăm de pe primul loc. Însă prima dată să adunăm punctele şi apoi vom avea timp să vorbim şi despre promovare.

- Cum a fost meciul cu Vîlcea?
- Foarte greu pentru că am întîlnit o echipă bună. Le-am dat însă două goluri rapid şi atunci s-a încheiat meciul.

- Care crezi că ar fi punctele forte ale echipei în lupta pentru promovare?
- În primul rînd, zic că avem o echipă bună, cu jucători experimentaţi. Ne cunoaştem foarte bine, ne înţelegem perfect şi sîntem o familie. Nu am ajuns să ne luptăm pentru promovare dintr-o greşeală.

- Ai experienţa primei divizii, aerul este mai tare decît în eşalonul secund?
- Nici nu se compară. Chiar am un prieten la o echipă din prima ligă care mă tot tachinează că la ora la care el îşi ia micul dejun eu merg să joc fotbal. Nu prea îmi place să joc la ora 11.00, pentru că atunci nu se poate aprinde nocturna. Îmi e dor de meciuri la lumina reflectoarelor.

- Ai marcat de 10 ori, unde te vei opri?
- (Zîmbeşte) Dacă aş dubla numărul, atunci m-am scos. Să nu uităm însă că avem cel mai bun atac din serie, avînd în vedere că Boaru a marcat de 15 ori. Dar important este să promovăm indiferent cine va înscrie.

- Cui îi dedici golul de sîmbătă?
- Fetiţei mele Rania-Ioana în vîrstă de cinci luni care este cel mai mare suporter al echipei. Are un tricou personalizat cu numele său şi fiecare reuşită îi va fi dedicată ei.

Şomfălean a lipsit
Tehnicianul Cristi Pustai nu a putut conta în meciul cu Vîlcea pe serviciile fundaşului Flavius Şomfălean care a resimţit dureri în urma loviturii în nas primite de la un adversar etapa precedentă. "Am simţit unele dureri şi la începutul săptămînii în urma accidentării de la Reşiţa însă acum totul este OK şi sînt apt 100%. Sînt bucuros că băieţii au cîştigat un joc cu o mare încărcătură, iar de acum înainte sîntem tot mai aproape de prima ligă", a afirmat Şomfălean. (Cosmin Prişcă - Mediaş)

Prime de Liga 1
Antrenorul Gaz Metanului, Cristi Pustai, nu crede că prima de 1.500 de euro, promisă de conducere, i-a motivat pe elevii săi să cîştige derbyul cu CSM Rîmnicu Vîlcea. "Nici nu ştiu cît era prima, eu nu cred că banii au contat. Chiar au venit jucătorii şi m-au întrebat ce primă specială le dau. Eu nu le dau nimic, conducerea le dă. Pentru mine, puteau juca şi gratis meciul acesta", a explicat, amuzat, tehnicianul Mediaşului, adăugînd că promovarea în Liga 1 ar însemna mai mult decît orice stimulent financiar. (Mihai Mateaş)

Amăgiţi
În minutul 15 al partidei de la Mediaş, crainicul stadionului a anunţat la staţia de amplificare, eronat, că Argeşul e condus acasă de Reşiţa, cu 1-0. Întreg stadionul a izbucnit în urale, încurajîndu-şi favoriţii mai abitir ca pînă atunci. "Sîntem pe primul loc dacă batem. Cîştigaţi azi, băieţi, şi sîntem în A", le-au strigat spectatorii jucătorilor. La pauză, însă, crainicul şi-a cerut public scuze pentru dezinformare, explicînd că piteştenii conduc lejer cu Reşiţa. Argeşul a învins CSM Reşiţa cu 2-0. (Mihai Mateaş)



Cum arată soția lui Mircea Radu, cu 20 de ani mai tânără. El a fost ales de 9 ori cel mai sexy bărbat din România

Libertatea

Comentarii (5)

 •  17 Martie 2008, 15:31

yoo_vl...nici q voi nu imi e rusine, sa va trag la clanta d olteni...sunteti niste fraieri

 •  17 Martie 2008, 12:26

marii "lupii negri" asa cum avti laudat k o sa fie vacarm pe stadion am venit noi 30 de la valcea si cel putin in prima repriza nu prea vati auzit!! dupa cum vam spus voi jucati in deplasare!! galeria cativa copii de 15-16 ani!!! slabuti spectatorii de la medias...un oras de kkt..sincer....parca te intorceai vreo 100 de ani in timp knd intri in oras...nu meritati in a...poate k nici valcea...dar cu siguranta nici voi...

 •  17 Martie 2008, 10:58

fortza gazu de pe primu loc intram in liga 1 vezi u vulture

Vezi toate comentariile (5 )

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
17:30 Emisiune TV

Fotbal Club

Digi 1
18:30 Fotbal, Premieră

Rezumat Bundesliga

Digi 2
19:30 Emisiune TV

Digi Sport Special

Digi 1
21:00 Emisiune TV

Sport Report

Telekom 1
Program TV complet

Liga 1