FOTBAL  »  LIGA 2  »  DOSARUL MITĂ PENTRU ARBITRI

Deciziile în Dosarul "Mită pentru arbitri" » Penescu - 4 ani de închisoare, Gh. Constantin - 3 ani, Prunea şi Savaniu achitaţi

Articol de GSP - Publicat joi, 24 octombrie 2013 00:00 / Actualizat joi, 24 octombrie 2013 20:06

Cornel Penescu, fostul patron al celor de la FC Argeş, a fost condamnat, astăzi, de Tribunalul Prahova la patru ani de închisoare cu executare în dosarul "Mită pentru arbitri", alte două persoane primind pedepse privative de libertate.

După trei amînări, magistraţii Tribunalului Prahova s-au pronunţat pe fond în dosarul "Mită pentru arbitri" în care au fost trimise în judecată, în anul 2009, 14 persoane, printre care şi fostul finanţator al FC Argeş, Cornel Penescu, anunţă AgerPres.

Acesta se află încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, după ce, în luna septembrie, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru dare de mită. În acelaşi dosar, senatorul PP-DD Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi fals intelectual.

SENTINŢELE ANUNŢATE ASTĂZI

*** Cornel Penescu (patron FC Argeş - funcţie ocupată la startul procesului)
- 4 ani de închisoare cu executare
- trei infracţiuni de dare de mită, dintre care două în formă continuată, infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat

*** Liviu Făcăleaţă (director general Pic)

- 3 ani de închisoare cu executare
- acuzat de două infracţiuni de complicitate la dare de mită în formă continuată, infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, precum şi deţinere, fără autorizaţie, de substanţe clasificate în categoria precursorilor de droguri

*** Gheorghe Constantin (preşedinte CCA)
- 3 ani de închisoare cu executare
- s-au reţinut două infracţiuni de luare de mită şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat

*** Cristian Mincă (preşedinte Pic)
- 3 ani de închisoare cu suspendare
- a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de complicitate la cumpărare de influenţă şi iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat

*** Daniela Cîrstina (director Pic)
- 3 ani de închisoare cu suspendare
- acuzată de infracţiunea de favorizare a infractorului, săvîrşită în formă continuată

*** Dan Libertatu (director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti)

- 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere
- acuzat de luare de mită

*** Gheorghiţă Pieca (administrator la PIC şi FC Argeş)
- 3 ani de închisoare cu suspendare
- acuzaţiile se referă la trei infracţiuni de complicitate la dare de mită în formă continuată, complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată, precum şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat

*** Marcel Lică (observator), Sorin Corpodean, Aurelian Bogaciu, Sorin Caia, Lucian Dan (arbitri)
- 3 ani de închisoare cu suspendare
- acuzaţi de luare de mită
- în cazul lui Bogaciu infracţiunea fiind săvârşită în formă continuată

*** Marcel Savaniu (arbitru)
- achitat

*** Florin Prunea (directorul de relatii internationale al FRF)
- achitat

Citește și:
Dinamo - Universitatea Craiova, derby pe Arena Națională » Echipele de start + Ultimele estimări privind asistența
Superliga
Dinamo - Universitatea Craiova, derby pe Arena Națională » Echipele de start + Ultimele estimări privind asistența
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Stiri extrasport
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Mormântul lui Ilie Balaci, vandalizat! „A venit poliţia criminalistică. Era sânge pe cruce”
Superliga
Mormântul lui Ilie Balaci, vandalizat! „A venit poliţia criminalistică. Era sânge pe cruce”
Cu berea și trabucul la flash-interviu » Internaționalul a făcut spectacol după ce a promovat: „Sunt cine sunt”
Campionate
Cu berea și trabucul la flash-interviu » Internaționalul a făcut spectacol după ce a promovat: „Sunt cine sunt”
ULTIMA ORĂ FOTO Motorina a doborât pragul psihologic de preț pe litru
Profit.ro
ULTIMA ORĂ FOTO Motorina a doborât pragul psihologic de preț pe litru
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (33)
asdc
asdc  •  26 Octombrie 2013, 10:36

pe fazaniu l-a achitat fernando de la uefa, cu circulara lui

stelistu.batran
stelistu.batran  •  25 Octombrie 2013, 11:15

Din 2009 abia acum? in 2013??? ce sa mai astepti sa repare DNA sau altcineva ceva in tara noastra daca atat de mult timp le-a trebuit doar pentru niste borfasi minori.

sakamoto
sakamoto  •  25 Octombrie 2013, 10:48

Cei doi condamnati, sint niste bieti smecherasi, la fel si Gigi Gecali. Marii rechini sint Sandu, Dragomir, Duru, Coltescu, Balaj, Tudor, Kovacs, Hateganu, fratii Becali etc. La ei nu ajunge niciodata bratul lung al legii...

Vezi toate comentariile (33)
Comentează