FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGAB.RO

Drumul din curtea şcolii în braţele suporterilor» Vezi povestea noului golgeter propus de UTA!

uta
uta

Articol de - Publicat duminica, 28 noiembrie 2010 00:00

Acum trei ani de zile, Alexandru Capătă juca miuţe în curtea şcolii, cu puştii de-o seamă cu el. Avea 16 ani când l-a descoperit Adrian Lucaci.

 

Fostul fundaş de la UTA consacrat la Sportul Studenţesc şi-a dat seama că privea către un talent nativ şi n-a ezitat să-i dea tot sprijinul. I-a dat drumul în liga a patra arădeană, la Progresul Pecica, iar puştiul a prins curaj.

După un an făcea saltul la liga a treia, în formaţia celor de la ALRO Slatina, însă o accidentare l-a scos cîteva luni din circuit. A revenit în returul campionatului 2009-2010, la CS Ineu, tot în liga a treia, însă a prins vremuri grele acolo, fotbalişti neplătiţi, antrenamente când şi când. „La Slatina am jucat mai puţin, pentru că am fost accidentat. Iar la ce jucători erau la Ineu, era greu să intru de la început. N-am înscris niciun gol atunci”, îşi aminteşte atacantul care a uimit în ultimele două etape.


Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează