FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGAB.RO

Dulca antrenor la Delta Tulcea

dulca
dulca

Articol de GSP - Publicat joi, 28 octombrie 2010 00:00

Fostul antrenor al Universităţii Cluj, Cristian Dulca, s-a înţeles ieri pentru un contract cu formaţia din Liga a II-a Delta Tulcea. Dulca a spus că a găsit în Dobrogea un proiect pe termen lung, iar conducătorii noii sale echipe ţintesc atingerea primelor poziţii începând cu campionatul viitor.

“Mă bucur să mă întorc în antrenorat, dar mi-a fost greu să mă despart de Universitatea chiar în ziua în care am împlinit 38 de ani. Am găsit un proiect foarte interesant aici, o infrastructură bună şi un lot pregătit pentru performanţă. Nu vreau să vorbesc despre promovare în viitorul apropiat, dar cu siguranţă ne vom bate pentru primele locuri cât mai repede”, ne-a declarat Cristi Dulca. Acesta are în palmares o promovare în Liga I cu “U” Cluj, însă n-a apucat să conducă echipa în prima divizie, fiind înlocuit cu Marian Pană.

Citește și:
„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”
Altele
„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina, antrenoarea din fotbalul românesc
Superliga
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina, antrenoarea din fotbalul românesc
Discuție de ultimă oră între Gigi Becali și Florin Tănase: „Contractul e făcut. Mâine dimineață pleacă în cantonament”
Superliga
Discuție de ultimă oră între Gigi Becali și Florin Tănase: „Contractul e făcut. Mâine dimineață pleacă în cantonament”
Dinamo a pierdut amicalul cu Motor Lublin! 3 goluri încasate și o veste bună pentru Nuno Campos
Superliga
Dinamo a pierdut amicalul cu Motor Lublin! 3 goluri încasate și o veste bună pentru Nuno Campos
FOTO Alertă alimentară în România: Croissant cu Nutella de la Lidl, Kaufland și Metro, retras de pe piață
Profit.ro
FOTO Alertă alimentară în România: Croissant cu Nutella de la Lidl, Kaufland și Metro, retras de pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează