FOTBAL  »  LIGA 2  »  U CRAIOVA

Echipa lui Mititelu se pune în mişcare: "Am înregistrat 20 de fotbalişti!"

Robert Săceanu e unul dintre jucătorii care va face parte din echipa lui Mititelu
Robert Săceanu e unul dintre jucătorii care va face parte din echipa lui Mititelu

Articol de - Publicat marti, 02 iulie 2013 00:00 / Actualizat luni, 01 iulie 2013 19:56

Adrian Mititelu a organizat o conferinţă de presă în care a prezentat lista de 20 de jucători ai Craiovei pe care a depus-o la Federaţie şi a clarificat aspectele despre înscrierea în campionat.

Patronul Universităţii a făcut publică lista cu fotbaliştii pentru care a făcut demersurile la Federaţie să poată evolua sub culorile Craiovei şi spune că singura problemă ce trebuie rezolvată este accesul pe "Ion Oblemenco".

"Am întîrziat pentru că pe 1 iulie a fost prima zi în care puteam face ceva oficial. Am înregistrat 20 de jucători la Federaţie! Acum, singura condiţie pe care nu o îndeplinim este stadionul, dar să sperăm că a fost doar un puseu al autorităţilor şi vom recăpăta arena în două-trei zile. Aşa e legal!", a declarat Mititelu.

Oficialul, acompaniat de Nicolo Napoli, a ţinut să pună la punct şi discuţiile în ceea ce priveşte banii de la club. "Sîntem în insolvenţă, dar avem voie să ne înscriem în competiţie. Vom face un plan de reorganizare în maximum două luni şi vom putea face plăţile la Fisc eşalonat, în cinci ani. Nu vor fi probleme din punctul ăsta de vedere", a completat Mititelu.

"Mai negociem cu 16 fotbalişti. Nicolo a vorbit cu ei. Sînt şi extracomunitari. Vor veni să ajute Craiova" (Adrian Mititelu, patron Craiova)

Jucătorii despre care vorbeşte Mititelu: Dorel Stoica, Dumitru Hotoboc, Ovidiu Stoianof, Robert Săceanu, Cătălin Crăciun, Eusebiu Riosanu, Sorin Buşu, Jackie Nicolae, Robert Căle, Bogdan Ciocîrlă, Florin Dragomir, Georgian Dinu, Aurel Preda, Claudiu Bălan, Ionuţ Mîrzeanu, Gabriel Miu, Lucian Avram, Vasile Stănia, Lucian Pătru, Dragoş Drăniceanu, Adrian Gigi Mititelu, Vlad Georgescu

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (30)
goos
goos  •  02 Iulie 2013, 16:11

Mititelu l-a trecut si pe fiu-sau in lot (Adrian Gigi Mititelu). Mai ramane sa se treaca si pe el, atacant central si eventual pe nevasta-sa maseuza.

gynos7
gynos7  •  02 Iulie 2013, 14:07

Terminati cu manipularile mediatice...nu exista ''echipa lui Mititelu''......exista doar Universitatea Craiova ....''echipa suporterilor Universitatea Craiova''....si atat....UNICA

cs_oltenia_craiova
cs_oltenia_craiova  •  02 Iulie 2013, 13:49

SC Blue Lions Capital SA (numele corect al echipei) isi va prezenta echipa joi la consiliu local anunta doamna Lia Olguta Merkel .... nu prea se poate legal sa faci o echipa in liga 2 daca nu pot sa ia o echipa sa o aduca la Craiova si sa faca legal mai bine sa nu faca nimic ca se face mai mult circ ......exista Minerul ,Damila,CSM echipa de liga 2 .....care pot continua prin schimbarea doar a sediului social perfect legal .....

Vezi toate comentariile (30)
Comentează