FOTBAL  »  LIGA 2  »  FC BACĂU

EXCLUSIV FC Bacău a spart gheața: prima victorie în Liga 2! Concluziile lui Costel Enache: „Săptămână de oboseală mentală”

Costel Enache // sursă foto: Facebook @ FC Bacău
Costel Enache // sursă foto: Facebook @ FC Bacău

Articol de - Publicat luni, 18 august 2025 13:40 / Actualizat luni, 18 august 2025 14:28

Duminică, FC Bacău a obținut prima sa victorie la nivelul ligii secunde, trecând cu 2-1 de altă nou-promovată, CS Tunari. Care au fost concluziile antrenorului Costel Enache?

Băcăuanii au arătat decent și în primele două etape, dar de fiecare dată au pierdut la limită, 2-3 cu CS Afumați, 1-2 cu Poli Iași. În runda a treia, au spart gheața, obținând primul succes din istoria clubului la acest nivel.

Gabriel Cîrstean a deschis scorul și a ajuns la cota 3 în acest sezon. Paul Mitrică a înscris și el pentru a stabili scorul pauzei, 0-2. Ilfovenii au redus din handicap în partea secundă, au înscris în minutul 74 prin Claudiu Dragu și chiar dacă nu au avut forța să egaleze, i-au lăsat o impresie bună antrenorului advers.

Costel Enache, după prima victorie a Bacăului în Liga 2: „Un succes foarte, foarte muncit”

„Nu am arătat rău nici în primele jocuri. Poate puțină naivitate, poate o lipsă de inspirație la finalizare. Cred că astea au fost problemele, dar au rămas în continuare, că și etapa asta am ratat foarte mult.

Au fost două reprize diferite. Cred că în prima am fost foarte preciși defensiv, pentru că adversarul nu și-a creat ocazii. Am înscris și două goluri și am mai avut două situații foarte mari. În repriza a doua au modificat și ei, au pus presiune.

Mi-a plăcut echipa adversă, una tonică, ce construiește. Pe final am stat cu foarte mari emoții, dar ne bucură victoria. Am muncit-o foarte, foarte mult. Terenul a fost greu, vremea caldă, adversarul foarte bun.

Contextul de săptămâna asta nu a fost foarte favorabil. În 5 zile am avut 3 meciuri, ne-ar fi fost destul de greu să aliniem aceiași jucători. E clar, nu suntem încă pregătiți pentru lucrurile astea.

Cred că săptămâna asta a fost una de oboseală mentală. Am pierdut primele jocuri și asta apasă foarte mult pe partea mentală, dar am terminat bine săptămâna și asta ne dă speranțe pentru viitor”, a transmis experimentatul antrenor în dialog cu GSP.ro.

Enache s-a arătat mulțumit de cum a funcționat echipa lui pe faza ofensivă, dar simte că defensiv mai există aspecte de pus la punct:

„Jucătorii de atac și-au împărțit destul de bine contribuțiile. Acum a finalizat Gabi [Cîrstean], dar am creat destul de mult, Aftanache a avut două pase de gol, tura trecută Mitrică a scos 11 metri, în prima deplasare Pavel a scos 11 metri, etapa trecută Ciobanu a pasat decisiv pentru Albu.

Partea ofensivă parcă merge un pic mai bine. Dacă reușim să fim mai siguri și mai preciși defensiv, putem fi mai eficienți. Dar nu-mi place să fac aprecieri personale. Cred foarte mult în spiritul de echipă, avem jucători în care avem foarte mare încredere, de calitate.

Nu am luat decizii rele, dar un pic de inspirație în plus ne-ar fi ajutat mai mult. Aftanache creează, e un jucător cu fantezie, imaginație, cu o abilitate destul de bună în duelurile 1 la 1”.

Costel Enache, înainte de duelul cu Concordia Chiajna: „Nu anticipa nimeni scorul cu Ceahlăul!”

Pentru el și FC Bacău urmează un duel cu Concordia Chiajna, echipa care a șocat campionatul duminică, zdrobind-o pe Ceahlăul, 8-0!

Surpriză foarte mare pentru toți iubitorii fotbalului. Nu anticipa nimeni un asemenea rezultat. Nu putem face decât să ne pregătim pentru joc. Lucruri minunate nu putem face într-o săptămână, sperăm să fim inspirați în programul săptămânal, în alinierea primului 11, iar jucătorii să fie într-un moment bun.

Da, ne așteaptă un meci greu, dar pentru noi toate meciurile sunt dificile. Fiecare vine ca o provocare pentru noi. Respectăm toți adversarii, încercăm să ne luptăm de la egal la egal cu ei și dacă putem câștiga, cu atât mai bine”, spune Costel Enache în așteptarea acelui meci.

Citește și:
După un 2025 complicat, Ana Ivanovic s-a descătușat în noaptea de Revelion: „Ai fost cel mai dur profesor”
Tenis
După un 2025 complicat, Ana Ivanovic s-a descătușat în noaptea de Revelion: „Ai fost cel mai dur profesor”
Mesut Ozil, reacție la manifestația-mamut din Istanbul: 500.000 de oameni pe străzi în prima zi a anului
Altele
Mesut Ozil, reacție la manifestația-mamut din Istanbul: 500.000 de oameni pe străzi în prima zi a anului
Mărturisirile zguduitoare ale unui salvator: „Pompierii plângeau! Am văzut oameni dezmembrați, murind sub ochii mei” » Fanul lui Lamine Yamal e student la Geneva
Altele
Mărturisirile zguduitoare ale unui salvator: „Pompierii plângeau! Am văzut oameni dezmembrați, murind sub ochii mei” » Fanul lui Lamine Yamal e student la Geneva
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Profit.ro
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează