FOTBAL  »  LIGA 2  »  CS DINAMO

EXCLUSIV Gloriile fac scut în jurul lui Ionuț Chirilă, ultimul cu CS Dinamo în Liga 2: „Asta e ideea trasată de Lupescu”

Ionel Augustin, Dumitru „Țețe” Moraru și Ionuț Chirilă / Sursă foto: Facebook@ CS Dinamo Fotbal
Ionel Augustin, Dumitru „Țețe” Moraru și Ionuț Chirilă / Sursă foto: Facebook@ CS Dinamo Fotbal

Articol de - Publicat duminica, 16 august 2026, 16:16 / Actualizat duminica, 16 august 2026 16:17

Dumitru Moraru, 70 de ani, membru în Departamentul de Scouting din cadrul Academiei CS Dinamo și un nume titrat al „câinilor” în anii '80, explică de ce echipa lui Ionuț Chirilă are înfrângeri pe linie în Liga 2. CS Dinamo, clubul Ministerului de Interne, utilizează preponderent juniori și n-a acumulat niciun punct în primele trei etape din „B”.

Anunțați pe ultima sută de metri că vor beneficia de un loc în Liga 2, după ce pierduseră „barajul” cu Șelimbăr la jumătatea lunii mai, roș-albii se confruntă cu mari dificultăți în liga secundă. Preluați de Ionuț Chirilă, dinamoviștii și-au închegat cu mari bătăi de cap un lot pentru startul competiției, dar contactul cu Liga 2 s-a dovedit unul brutal pentru adolescenții aflați sub contract cu echipa.

Secția de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Dinamo și-a propus să descopere noi talente și să livreze variante de interes către „frații” din prima ligă, dar procesul se anunță unul complicat și de durată. Între timp, numele venite din propria academie se izbesc de rigorile ligii secunde, misiunea de a salva clubul de la o nouă retrogradare fiind infernală.

Gloriile fac scut în jurul lui Ionuț Chirilă, ultimul cu CS Dinamo în Liga 2: „Asta e ideea trasată de Lupescu”
Țețe Moraru, prezent la unul dintre meciurile lui CS Dinamo // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)

Țețe Moraru: „Obiectivul e să crească jucători și să scape de retrogradare”

„Veteranul” Dumitru Moraru, prezent în permanență alături de echipa lui Chirilă, cea care în prima etapă a avut o medie de vârstă de doar 19 ani, a acceptat să analizeze situația la zi a clubului de drept public.

Ideea pe care a trasat-o Ionuț Lupescu este să crească jucători și, eventual, să poată vinde din ei. Dar ei au fost luați pe nepregătite. Ieri au pierdut mai greu (0-1 cu Metalul Buzău, sâmbătă), chiar puteau să egaleze spre final.

Acum au mai adus niște jucători de 23, 24 de ani. Dar, în primele etape, au jucat cu doi de 16 ani, patru de 17 ani, ce a găsit Chirilă acolo, la Centrul de Copii și Juniori.

Ca fotbal, nu e mare valoare Liga 2, sunt unele meciuri la care aproape nici nu te poți uita la ele, dar nu se compară echipele acelea cu unii copii de 16 ani. Nu pot ține ritmul. Cu Afumațiul, au jucat foarte bine o repriză, au și marcat, au condus (n.r. 1-3 scor final, de la 1-0) . Dar pe urmă, în repriza a doua, au căzut, sunt copii.

Iar celelalte echipe au loturi formate, sunt jucători care joacă de câțiva ani împreună. Obiectivul lor (n.r. al lui CS Dinamo) e să crească jucători și să scape de retrogradare. Sigur că e greu... Chirilă de asta a fost adus (n.r. pentru îndeplinirea acestui obiectiv) ”, a declarat Dumitru Moraru, într-un interviu acordat duminică Gazetei.

„Academiile sunt fabrici de bani pentru unii”

Dumitru Moraru a vorbit cu îngrijorare despre situația fotbalului juvenil de la noi:

„Părerea mea e că noi stăm foarte prost... În general, toată lumea vorbește de academii, academii și iar academii. Sunt câteva cluburi care stau bine aici, m-aș referi la Farul, Craiova am înțeles că stă foarte bine, la fel și FCSB, la Cluj, dar restul...

Academiile sunt fabrici de bani pentru unii. Părinții plătesc o taxă, dar sunt numai terenuri sintetice, unii n-au nici cabine să se dezbrace, n-au dușuri să facă și copilul o baie.

Părintele plătește echipamentul, transportul, tabăra, tot ce se face e pe bani. Practic, tu nu faci selecție... Ei vor să aibă cât mai mulți în copii în academia lor doar pentru a le lua banii. Plus că, în momentul în care părintele plătește, începe cu gura: « «De ce nu joacă al meu?». Bun sau nu, tu trebuie să-l bagi apoi, fiindcă îți zice: «Dom'le, eu plătesc aici». La 75% din academiile de la noi, nu se face selecție ca pe timpuri”, a mai spus fostul mare fotbalist.

Ionuț Chirilă în Popești Leordeni – CS Dinamo // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Ionuț Chirilă în Popești Leordeni – CS Dinamo // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Ionuț Chirilă în Popești Leordeni – CS Dinamo // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Ionuț Chirilă în Popești Leordeni – CS Dinamo // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Ionuț Chirilă în Popești Leordeni – CS Dinamo // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
+21 FOTO

CS Dinamo, echipă care retrogradase sezonul trecut din Liga 2, dar a fost reprimită în competiție după retragerea lui Poli Iași, are parte de un start de sezon teribil. Echipa condusă de Ionuț Chirilă se află pe locul 22, ultimul din clasament, cu un golaveraj de -6.

Citește și:
Dinamo, mutare MAJORĂ a doua zi după victoria cu Rapid: plătește 500.000 de euro!
Superliga
Dinamo, mutare MAJORĂ a doua zi după victoria cu Rapid: plătește 500.000 de euro!
MM Stoica a rămas blocat de nivelul unei echipe din Superliga: „Surpriză gigantică!”
Superliga
MM Stoica a rămas blocat de nivelul unei echipe din Superliga: „Surpriză gigantică!”
„Un pariu pierdut pentru Dinamo” » Dincolo de victoria cu Rapid, legenda „câinilor” reclamă: „Nicio echipă profesionistă nu face așa ceva!”
Superliga
„Un pariu pierdut pentru Dinamo” » Dincolo de victoria cu Rapid, legenda „câinilor” reclamă: „Nicio echipă profesionistă nu face așa ceva!”
Marcel Răducanu închide Școala de Fotbal de la Dortmund după 32 de ani: „Nu mai pot!”
Campionate
Marcel Răducanu închide Școala de Fotbal de la Dortmund după 32 de ani: „Nu mai pot!”
Apple TV pregătește lansarea în România. Cât va costa abonamentul
Profit.ro
Apple TV pregătește lansarea în România. Cât va costa abonamentul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close